Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

peromaneste™


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

24.4.18

Selections from "Energy and Economic Myths" by Nicholas Georgescu-Roegen





Hardly anyone would nowadays openly profess a belief in the immortality of mankind. Yet many of us prefer not to exclude this possibility; to this end, we endeavor to impugn any factor that could limit mankind's life. The most natural rallying idea is that mankind's entropic dowry is virtually inexhaustible, primarily because of man's inherent power to defeat the Entropy Law in some way or another.
To begin with, there is the simple argument that, just as has happened with many natural laws, the laws on which the finiteness of accessible resources rests will be refuted in turn. The difficulty of this historical argument is that history proves with even greater force, first, that in a finite space there can be only a finite amount of low entropy and, second, that low entropy continuously and irrevocably dwindles away. The impossibility of perpetual motion (of both kinds) is as firmly anchored in history as the law of gravitation.
More sophisticated weapons have been forged by the statistical interpretation of thermodynamic phenomena -- an endeavor to reestablish the supremacy of mechanics propped up this time by a sui generis notion of probability. According to this interpretation, the reversibility of high into low entropy is only a highly improbable, not a totally impossible event. And since the event is possible, we should be able by an ingenious device to cause the event to happen as often as we please, just as an adroit sharper may throw a "six" almost at will. The argument only brings to the surface the irreducible contradictions and fallacies packed into the foundations of the statistical interpretation by the worshipers of mechanics [32, ch. 6]. The hopes raised by this interpretation were so sanguine at one time that P. W. Bridgman, an authority on thermodynamics, felt it necessary to write an article just to expose the fallacy of the idea that one may fill one's pockets with money by "bootlegging entropy" [11].
Occasionally and sotto voce some express the hope, once fostered by a scientific authority such as John von Neumann, that man will eventually discover how to make energy a free good, "just like the unmetered air" [3, p. 32]. Some envision a "catalyst" by which to decompose, for example, the sea water into oxygen and hydrogen, the combustion of which will yield as much available energy as we would want. But the analogy with the small ember which sets a whole log on fire is unavailing. The entropy of the log and the oxygen used in the combustion is lower than that of the resulting ashes and smoke, whereas the entropy of water is higher than that of the oxygen and hydrogen after decomposition. Therefore, the miraculous catalyst also implies entropy bootlegging. *1*
With the notion, now propagated from one syndicated column to another, that the breeder reactor produces more energy than it consumes, the fallacy of entropy bootlegging seems to have reached its greatest currency even among the large circles of literati, including economists. Unfortunately, the illusion feeds on misconceived sales talk by some nuclear experts who extol the reactors which transform fertile but nonfissionable material into fissionable fuel as the breeders that "produce more fuel than they consume" [81, p. 82]. The stark truth is that the breeder is in no way different from a plant which produces hammers with the aid of some hammers. According to the deficit principle of the Entropy Law .... even in breeding chickens a greater amount of low entropy is consumed than is contained in the product. *2*
Apparently in defense of the standard vision of the economic process, economists have set forth themes of their own. We may mention first the argument that "the notion of an absolute limit to natural resource availability is untenable when the definition of resources changes drastically and unpredictably over time .... A limit may exist, but it can be neither defined nor specified in economic terms" [3, pp. 7, 11]. We also read that there is no upper limit even for arable land because "arable is infinitely indefinable" [55, p. 22]. The sophistry of these arguments is flagrant. No one would deny that we cannot say exactly how much coal, for example, is accessible. Estimates of natural resources have constantly been shown to be too low. Also, the point that metals contained in the top mile of the earth's crust may be a million times as much as the present known reserves [4, p. 338; 58, p. 331] does not prove the inexhaustibility of resources, but, characteristically, it ignores both the issues of accessibility and disposability.*3* Whatever resources or arable land we may need at one time or another, they will consist of accessible low entropy and accessible land. And since all kinds together are in finite amount, no taxonomic switch can do away with that finiteness.
The favorite thesis of standard and Marxist economists alike, however, is that the power of technology is without limits [3; 4; 10; 49; 51; 69; 74]. We will always be able not only to find a substitute for a resource which has become scarce, but also to increase the productivity of any kind of energy and material. Should we run out of some resources, we will always think up something, just as we have continuously done since the time of Pericles [4, pp. 332-334]. Nothing, therefore, could ever stand in the way of an increasingly happier existence of the human species. One can hardly think of a more blunt form of linear thinking. By the same logic, no healthy young human should ever become afflicted with rheumatism or any other old-age ailments; nor should he ever die. Dinosaurs, just before they disappeared from this very same planet, had behind them not less than one hundred and fifty million years of truly prosperous existence. (And they did not pollute environment with industrial waste!) But the logic to be truly savored is Solo's [73, p. 516]. If entropic degradation is to bring mankind to its knees sometime in the future, it should have done so sometime after A.D. 1000. The old truth of Seigneur de La Palice has never been turned around -- and in such a delightful form. *4*
In support of the same thesis, there also are arguments directly pertaining to its substance. First, there is the assertion that only a few kinds of resources are "so resistant to technological advance as to be incapable of eventually yielding extractive products at constant or declining cost" [3, p. 10]. *5* More recently, some have come out with a specific law which, in a way, is the contrary of Malthus's law concerning resources. The idea is that technology improves exponentially [4, p. 236; 51, p. 664; 74, p. 45]. The superficial justification is that one technological advance induces another. This is true, only it does not work cumulatively as in population growth. And it is terribly wrong to argue, as Maddox does [59, p. 21], that to insist on the existence of a limit to technology means to deny man's power to influence progress. Even if technology continues to progress, it will not necessary exceed any limit; an increasing sequence may have an upper limit. In the case of technology this limit is set by the theoretical coefficient of efficiency .... If progress were indeed exponential, then the input i per unit of output would follow in time the law i = i0(1 + r)-t and would constantly approach zero. Production would ultimately become incorporeal and the earth a new Garden of Eden.
Finally, there is the thesis which may be called the fallacy of endless substitution: "Few components of the earth's crust, including farm land, are so specific as to defy economic replacement; . . . nature imposes particular scarcities, not an inescapable general scarcity" [3, pp. 10f]. *6* Bray's protest notwithstanding [10, p. 8], this is "an economist's conjuring trick." True, there are only a few "vitamin" elements which play a totally specific role such as phosphorus plays in living organisms. Aluminum, on the other hand, has replaced iron and copper in many, although not in all uses. *7* However, substitution within a finite stock of accessible low entropy whose irrevocable degradation is speeded up through use cannot possibly go on forever.
In Solow's hands, substitution becomes the key factor that supports technological progress even as resources become increasingly scarce. There will be, first, a substitution within the spectrum of consumer goods. With prices reacting to increasing scarcity, consumers will buy "fewer resource-intensive goods and more of other things" [74, p. 47]. *8* More recently, he extended the same idea to production, too. We may, he argues, substitute "other factors for natural resources" [75, p. 11]. One must have a very erroneous view of the economic process as a whole not to see that there are no material factors other than natural resources. To maintain further that "the world can, in effect, get along without natural resources" is to ignore the difference between the actual world and the Garden of Eden.
More impressive are the statistical data invoked in support of some of the foregoing theses. The data adduced by Solow [74, pp. 44f] show that in the United States between 1950 and 1970 the consumption of a series of mineral elements per unit of GNP decreased substantially. The exceptions were attributed to substitution but were expected to get in line sooner or later. In strict logic, the data do not prove that during the same period technology necessarily progressed to a greater economy of resources. The GNP may increase more than any input of minerals even if technology remains the same, or even if it deteriorates. But we also know that during practically the same period, 1947-1967, the consumption per capita of basic materials increased in the United States. And in the world, during only one decade, 1957-1967, the consumption of steel per capita grew by 44 percent [12, pp. 198-200]. What matters in the end is not only the impact of technological progress on the consumption of resources per unit of GNP, but especially the increase in the rate of resource depletion, which is a side effect of that progress.
Still more impressive -- as they have actually proved to be -- are the data used by Barnett and Morse to show that, from 1870 to 1957, the ratios of labor and capital costs to net output decreased appreciably in agriculture and mining, both critical sectors as concerns depletion of resources [3, 8f, 167-178]. In spite of some arithmetical incongruities, *9* the picture emerging from these data cannot be repudiated. Only its interpretation must be corrected.
For the environmental problem it is essential to understand the typical forms in which technological progress may occur. A first group includes the economy innovations, which achieve a net economy of low entropy -- be it by a more complete combustion, by decreasing friction, by deriving a more intensive light from gas or electricity, by substituting materials costing less in energy for others costing more, and so on. Under this heading we should also include the discovery of how to use new kinds of accessible low entropy. A second group consists of substitution innovations, which simply substitute physicochemical energy for human energy. A good illustration is the innovation of gunpowder, which did away with the catapult. Such innovations generally enable us not only to do things better but also (and especially) to do things which could not be done before -- to fly in airplanes, for example. Finally, there are the spectrum innovations, which bring into existence new consumer goods, such as the hat, nylon stockings, etc. Most of the innovations of this group are at the same time substitution innovations. In fact, most innovations belong to more than one category. But the classification serves analytical purposes.
Now, economic history confirms a rather elementary fact -- the fact that the great strides in technological progress have generally been touched off by a discovery of how to use a new kind of accessible energy. On the other hand, a great stride in technological progress cannot materialize unless the corresponding innovation is followed by a great mineralogical expansion. Even a substantial increase in the efficiency of the use of gasoline as fuel would pale in comparison with a manifold increase of the known, rich oil fields.
This sort of expansion is what has happened during the last one hundred years. We have struck oil and discovered new coal and gas deposits in a far greater proportion than we could use during the same period. Still more important, all mineralogical discoveries have included a substantial proportion of easily accessible resources. This exceptional bonanza by itself has sufficed to lower the real cost of bringing mineral resources in situ to the surface. Energy of mineral source thus becoming cheaper, substitution innovations have caused the ratio of labor to net output to decline. Capital also must have evolved toward forms which cost less but use more energy to achieve the same result. What has happened during this period is a modification of the cost structure, the flow factors being increased and the fund factors decreased. *10* By examining, therefore, only the relative variations of the fund factors during a period of exceptional mineral bonanza, we cannot prove either that the unitary total cost will always follow a declining trend or that the continuous progress of technology renders accessible resources almost inexhaustible -- as Barnett and Morse claim [3, p. 239].
Little doubt is thus left about the fact that the theses examined in this section are anchored in a deep-lying belief in mankind's immortality. Some of their defenders have even urged us to have faith in the human species: such faith will triumph over all limitations. *11* But neither faith nor assurance from some famous academic chair [4] could alter the fact that, according to the basic law of thermodynamics, mankind's dowry is finite. Even if one were inclined to believe in the possible refutation of these principles in the future, one still must not act on that faith now. We must take into account that evolution does not consist of a linear repetition, even though over short intervals it may fool us into the contrary belief.
A great deal of confusion about the environmental problem prevails not only among economists generally (as evidenced by the numerous cases already cited), but also among the highest intellectual circles simply because the sheer entropic nature of all happenings is ignored or misunderstood. Sir Macfarlane Burnet, a Nobelite, in a special lecture considered it imperative "to prevent the progressive destruction of the earth's irreplaceable resources" [quoted, 15, p. 1].
And a prestigious institution such as the United Nations, in its Declaration on the Human Environment (Stockholm, 1972), repeatedly urged everyone "to improve the environment." Both urgings reflect the fallacy that man can reverse the march of entropy. The truth, however unpleasant, is that the most we can do is to prevent any unnecessary depletion of resources and any unnecessary deterioration of the environment, but without claiming that we know the precise meaning of "unnecessary" in this context.

The Steady State: A Topical Mirage

Malthus, as we know, was criticized primarily because he assumed that population and resources grow according to some simple mathematical laws. But this criticism did not touch the real error of Malthus (which has apparently remained unnoticed). This error is the implicit assumption that population may grow beyond any limit both in number and time provided that it does not grow too rapidly. *12* An essentially similar error has been committed by the authors of The Limits, by the authors of the nonmathematical yet more articulate "Blueprint for Survival," as well as by several earlier writers. Because, like Malthus, they were set exclusively on proving the impossibility of growth, they were easily deluded by a simple, now widespread, but false syllogism: since exponential growth in a finite world leads to disasters of all kinds, ecological salvation lies in the stationary state [42; 47; 62, pp. 156-184; 6, pp. 3f, 8, 20]. *13* H. Daly even claims that "the stationary state economy is, therefore, a necessity" [21, p. 5].
This vision of a blissful world in which both population and capital stock remain constant, once expounded with his usual skill by John Stuart Mill [64, bk. 4, ch. 6], was until recently in oblivion. *14* Because of the spectacular revival of this myth of ecological salvation, it is well to point out its various logical and factual snags. The crucial error consists in not seeing that not only growth, but also a zerogrowth state, nay, even a declining state which does not converge toward annihilation, cannot exist forever in a finite environment. The error perhaps stems from some confusion between finite stock and finite flow rate, as the incongruous dimensionalities of several graphs suggest [62, pp. 62, 64f, 124ff; 6, p. 6]. And contrary to what some advocates of the stationary state claim [21, p. 15], this state does not occupy a privileged position vis-à-vis physical laws.
To get to the core of the problem, let S denote the actual amount of accessible resources in the crust of the earth. Let Pi and si be the population and the amount of depleted resources per person in the year i. Let the "amount of total life," measured in years of life, be defined by [ formula omitted] , from i = 0 to i = 0o. S sets an upper limit for L through the obvious constraint [ formula omitted ]. For although si is a historical variable, it cannot be zero or even negligible (unless mankind reverts sometime to a berry-picking economy). Therefore, P = 0 for i greater than some finite n, and Pi > 0 otherwise. That value of n is the maximum duration of the human species [31, pp. 12f; 32, p. 304].
The earth also has a so-called carrying capacity, which depends on a complex of factors, including the size of si. *15* This capacity sets a limit on any single Pi. But this limit does not render the other limits, of L and n, superfluous. It is therefore inexact to argue -- as the Meadows group seems to do [62, pp. 91f] -- that the stationary state can go on forever as long as Pi does not exceed that capacity. The proponents of salvation through the stationary state must admit that such a state can have only a finite duration -- unless they are willing to join the "No Limit" Club by maintaining that S is inexhaustible or almost so -- as the Meadows group does in fact [62, p. 172]. Alternatively, they must explain the puzzle of how a whole economy, stationary for a long era, all of a sudden comes to an end.
Apparently, the advocates of the stationary state equate it with an open thermodynamic steady state. This state consists of an open macrosystem which maintains its entropic structure constant through material exchanges with its "environment." As one would immediately guess, the concept constitutes a highly useful tool for the study of biological organisms. We must, however, observe that the concept rests on some special conditions introduced by L. Onsager [50, pp. 89-97]. These conditions are so delicate (they are called the principle of detailed balance) that in actuality they can hold only "within a deviation of a few percent" [50, p. 140]. For this reason, a steady state may exist in fact only in an approximated manner and over a finite duration. This impossibility of a macrosystem not in a state of chaos to be perpetually durable may one day be explicitly recognized by a new thermodynamic law just as the impossibility of perpetual motion once was. Specialists recognize that the present thermodynamic laws do not suffice to explain all nonreversible phenomena, including especially life processes.
Independently of these snags there are simple reasons against believing that mankind can live in a perpetual stationary state. The structure of such a state remains the same throughout; it does not contain in itself the seed of the inexorable death of all open macrosystems. On the other hand, a world with a stationary population would, on the contrary, be continually forced to change its technology as well as its mode of life in response to the inevitable decrease of resource accessibility. Even if we beg the issue of how capital may change qualitatively and still remain constant, we could have to assume that the unpredictable decrease in accessibility will be miraculously compensated by the right innovations at the right time. A stationary world may for a while be interlocked with the changing environment through a system of balancing feedbacks analogous to those of a living organism during one phase of its life. But as Bormann reminded us [7, p. 707], the miracle cannot last forever; sooner or later the balancing system will collapse. At that time, the stationary state will enter a crisis, which will defeat its alleged purpose and nature.
One must be cautioned against another logical pitfall, that of invoking the Prigogine principle in support of the stationary state. This principle states that the minimum of the entropy produced by an Onsager type of open thermodynamic system is reached when the system becomes steady [50, ch. 16]. It says nothing about how this last entropy compares with that produced by other open systems. *16*
The usual arguments adduced in favor of the stationary state are, however, of a different, more direct nature. It is, for example, argued that in such a state there is more time for pollution to be reduced by natural processes and for technology to adapt itself to the decrease of resource accessibility [62, p. 166]. It is plainly true that we could use much more efficiently today the coal we have burned in the past. The rub is that we might not have mastered the present efficient techniques if we had not burned all that coal "inefficiently." The point that in a stationary state people will not have to work additionally to accumulate capital (which in view of what I have said in the last paragraphs is not quite accurate) is related to Mill's claim that people could devote more time to intellectual activities. "The trampling, crushing, elbowing, and treading on each other's heel" will cease [64, p. 754]. History, however, offers multiple examples -- the Middle Ages, for one -- of quasi stationary societies where arts and sciences were practically stagnant. In a stationary state, too, people may be busy in the fields and shops all day long. Whatever the state, free time for intellectual progress depends on the intensity of the pressure of population on resources. Therein lies the main weakness of Mill's vision. Witness the fact that -- as Daly explicitly admits [21, pp. 6-8] -- its writ offers no basis for determining even in principle the optimum levels of population and capital. This brings to light the important, yet unnoticed point, that the necessary conclusion of the arguments in favor of that vision is that the most desirable state is not a stationary, but a declining one.
Undoubtedly, the current growth must cease, nay, be reversed. But anyone who believes that he can draw a blueprint for the ecological salvation of the human species does not understand the nature of evolution, or even of history -- which is that of permanent struggle in continuously novel forms, not that of a predictable, controllable physico-chemical process, such as boiling an egg or launching a rocket to the moon.

Some Basic Bioeconomics *17*

Apart from a few insignificant exceptions, all species other than man use only endosomatic instruments -- as Alfred Lotka proposed to call those instruments (legs, claws, wings, etc.) which belong to the individual organism by birth. Man alone came, in time, to use a club, which does not belong to him by birth, but which extended his endosomatic arm and increased its power. At that point in time, man's evolution transcended the biological limits to include also (and primarily) the evolution of exosomatic instruments, i.e., of instruments produced by man but not belonging to his body. *18* That is why man can now fly in the sky or swim under water even though his body has no wings, no fins, and no gills.
The exosomatic evolution brought down upon the human species two fundamental and irrevocable changes. The first is the irreducible social conflict which characterizes the human species [29, pp. 98-101; 32, pp. 306-315, 348f]. Indeed, there are other species which also live in society, but which are free from such conflict. The reason is that their "social classes" correspond to some clear-cut biological divisions. The periodic killing of a great part of the drones by the bees is a natural, biological action, not a civil war.
The second change is man's addiction to exosomatic instruments -- a phenomenon analogous to that of the flying fish which became addicted to the atmosphere and mutated into birds forever. It is because of this addiction that mankind's survival presents a problem entirely different from that of all other species [31; 32, pp. 302-305]. It is neither only biological nor only economic. It is bioeconomic. Its broad contours depend on the multiple asymmetries existing among the three sources of low entropy which together constitute mankind's dowry -- the free energy received from the sun, on the one hand, and the free energy and the ordered material structures stored in the bowels of the earth, on the other.
The first asymmetry concerns the fact that the terrestrial component is a stock, whereas the solar one is a flow. The difference needs to be well understood [32, pp. 226f]. Coal in situ is a stock because we are free to use it all today (conceivably) or over centuries. But at no time can we use any part of a future flow of solar radiation. Moreover, the flow rate of this radiation is wholly beyond our control; it is completely determined by cosmological conditions, including the size of our globe. *19* One generation, whatever it may do, cannot alter the share of solar radiation of any future generation. Because of the priority of the present over the future and the irrevocability of entropic degradation, the opposite is true for the terrestrial shares. These shares are affected by how much of the terrestrial dowry the past generations have consumed.
Second, since no practical procedure is available at human scale for transforming energy into matter .... accessible material low entropy is by far the most critical element from the bioeconomic viewpoint. True, a piece of coal burned by our forefathers is gone forever, just as is part of the silver or iron, for instance, mined by them. Yet future generations will still have their inalienable share of solar energy (which, as we shall see next, is enormous). Hence, they will be able, at least, to use each year an amount of wood equivalent to the annual vegetable growth. For the silver and iron dissipated by the earlier generations there is no similar compensation. This is why in bioeconomics we must emphasize that every Cadillac or every Zim -- let alone any instrument of war -- means fewer plowshares for some future generations, and implicitly, fewer future human beings, too [31, p. 13; 32, p. 304].
Third, there is an astronomical difference between the amount of the flow of solar energy and the size of the stock of terrestrial free energy. At the cost of a decrease in mass of 131 x 1012 tons, the sun radiates annually 1013 Q -- one single Q being equal to 1018 BTU! Of this fantastic flow, only some 5,300 Q are intercepted at the limits of the earth's atmosphere, with roughly one half of that amount being reflected back into outer space. At our own scale, however, even this amount is fantastic; for the total world consumption of energy currently amounts to no more than 0.2 Q annually. From the solar energy that reaches the ground level, photosynthesis absorbs only 1.2 Q. From waterfalls we could obtain at most 0.08 Q, but we are now using only one tenth of that potential. Think also of the additional fact that the sun will continue to shine with practically the same intensity for another five billion years (before becoming a red giant which will raise the earth's temperature to 1,000°F). Undoubtedly, the human species will not survive to benefit from all this abundance.
Passing to the terrestrial dowry, we find that, according to the best estimates, the initial dowry of fossil fuel amounted to only 215 Q. The outstanding recoverable reserves (known and probable) amount to about 200 Q. These reserves, therefore, could produce only two weeks of sunlight on the globe. *20* If their depletion continues to increase at the current pace, these reserves may support man's industrial activity for just a few more decades. Even the reserves of uranium 235 will not last for a longer period if used in the ordinary reactors. Hopes are now set on the breeder reactor, which, with the aid of uranium 235, may "extract" the energy of the fertile but not fissionable elements, uranium 238 and thorium 232. Some experts claim that this source of energy is "essentially inexhaustible" [83, p. 412]. In the United States alone, it is believed, there are large areas covered with black shale and granite which contain 60 grams of natural uranium or thorium per metric ton [46, pp. 226f]. On this basis, Weinberg and Hammond [83, pp. 415f] have come out with a grand plan. By stripmining and crushing all these rocks, we could obtain enough nuclear fuel for some 32,000 breeder reactors distributed in 4,000 offshore parks and capable of supplying a population of twenty billion for millions of years with twice as much energy per capita as the current consumption rate in the USA. The grand plan is a typical example of linear thinking, according to which all that is needed for the existence of a population, even "considerably larger than twenty billion," is to increase all supplies proportionally. *21* Not that the authors deny that there also are nontechnical issues; only, they play them down with noticeable zeal [83, pp. 417f]. The most important issue, of whether a social organization compatible with the density of population and the nuclear manipulation at the grand level can be achieved, is brushed aside by Weinberg as "transscientific" [82]. *22* Technicians are prone to forget that due to their own successes, nowadays it may be easier to move the mountain to Mohammed than to induce Mohammed to go to the mountain. For the time being, the snag is far more palpable. As responsible forums openly admit, even one breeder still presents substantial risks of nuclear catastrophes, and the problem of safe transportation of nuclear fuels and especially that of safe storage of the radioactive garbage still await a solution even for a moderate scale of operations [35; 36; especially 39 and 67].
There remains the physicist's greatest dream, controlled thermonuclear reaction. To constitute a real breakthrough, it must be the deuterium-deuterium reaction, the only one that could open up a formidable source of terrestrial energy for a long era. *23* However, because of the difficulties alluded to earlier .... even the experts working at it do not find reasons for being too hopeful.
For completion, we should also mention the tidal and geothermal energies, which, although not negligible (in all, 0.1 Q per year), can be harnessed only in very limited situations.
The general picture is now clear. The terrestrial energies on which we can rely effectively exist in very small amounts, whereas the use of those which exist in ampler amounts is surrounded by great risks and formidable technical obstacles. On the other hand, there is the immense energy from the sun which reaches us without fail. Its direct use is not yet practiced on a significant scale, the main reason being that the alternative industries are now much more efficient economically. But promising results are coming from various directions [37; 41]. What counts from the bioeconomic viewpoint is that the feasibility of using the sun's energy directly is not surrounded by risks or big question marks; it is a proven fact.
The conclusion is that mankind's entropic dowry presents another important differential scarcity. From the viewpoint of the extreme long run, the terrestrial free energy is far scarcer than that received from the sun. The point exposes the foolishness of the victory cry that we can finally obtain protein from fossil fuels! Sane reason tells us to move in the opposite direction, to convert vegetable stuff into hydrocarbon fuel---an obviously natural line already pursued by several researchers [22, pp. 311-313]. *24*
Fourth, from the viewpoint of industrial utilization, solar energy has an immense drawback in comparison with energy of terrestrial origin. The latter is available in a concentrated form; in some cases, in a too concentrated form. As a result, it enables us to obtain almost instantaneously enormous amounts of work, most of which could not even be obtained otherwise. By great contrast, the flow of solar energy comes to us with an extremely low intensity, like a very fine rain, almost a microscopic mist. The important difference from true rain is that this radiation rain is not collected naturally into streamlets, then into creeks and rivers, and finally into lakes from where we could use it in a concentrated form, as is the case with waterfalls. Imagine the difficulty one would face if one tried to use directly the kinetic energy of some microscopic rain drops as they fall. The same difficulty presents itself in using solar energy directly (i.e., not through the chemical energy of green plants, or the kinetic energy of the wind and waterfalls). But as was emphasized a while ago, the difficulty does not amount to impossibility. *25*
Fifth, solar energy, on the other hand, has a unique and incommensurable advantage. The use of any terrestrial energy produces some noxious pollution, which, moreover, is irreducible and hence cumulative, be it in the form of thermal pollution alone. By contrast, any use of solar energy is pollution-free. For, whether this energy is used or not, its ultimate fate is the same, namely, to become the dissipated heat that maintains the thermodynamic equilibrium between the globe and outer space at a propitious temperature. *26*
The sixth asymmetry involves the elementary fact that the survival of every species on earth depends, directly or indirectly, on solar radiation (in addition to some elements of a superficial environmental layer). Man alone, because of his exosomatic addiction, depends on mineral resources as well. For the use of these resources man competes with no other species; yet his use of them usually endangers many forms of life, including his own. Some species have in fact been brought to the brink of extinction merely because of man's exosomatic needs or his craving for the extravagant. But nothing in nature compares in fierceness with man's competition for solar energy (in its primary or its by-product forms). Man has not deviated one bit from the law of the jungle; if anything, he has made it even more merciless by his sophisticated exosomatic instruments. Man has openly sought to exterminate any species that robs him of his food or feeds on him -- wolves, rabbits, weeds, insects, microbes, etc.
But this struggle of man with other species for food (in ultimate analysis, for solar energy) has some unobtrusive aspects as well. And, curiously, it is one of these aspects that has some far-reaching consequences in addition to supplying a most instructive refutation of the common belief that every technological innovation constitutes a move in the right direction as concerns the economy of resources. The case pertains to the economy of modern agricultural techniques ....
Justus von Liebig observed that "civilization is the economy of power" [32, p. 304]. At the present hour, the economy of power in all its aspects calls for a turning point. Instead of continuing to be opportunistic in the highest degree and concentrating our research toward finding more economically efficient ways of tapping mineral energies -- all in finite supply and all heavy pollutants -- we should direct all our efforts toward improving the direct uses of solar energy -- the only clean and essentially unlimited source. Already-known techniques should without delay be diffused among all people so that we all may learn from practice and develop the corresponding trade.
An economy based primarily on the flow of solar energy will also do away, though not completely, with the monopoly of the present over future generations, for even such an economy will still need to tap the terrestrial dowry, especially for materials. Technological innovations will certainly have a role in this direction. But it is high time for us to stop emphasizing exclusively -- as all platforms have apparently done so far -- the increase of supply. Demand can also play a role, an even greater and more efficient one in the ultimate analysis.
It would be foolish to propose a complete renunciation of the industrial comfort of the exosomatic evolution. Mankind will not return to the cave or, rather, to the tree. But there are a few points that may be included in a minimal bioeconomic program.
First, the production of all instruments of war, not only of war itself, should be prohibited completely. It is utterly absurd (and also hypocritical) to continue growing tobacco if, avowedly, no one intends to smoke. The nations which are so developed as to be the main producers of armaments should be able to reach a consensus over this prohibition without any difficulty if, as they claim, they also possess the wisdom to lead mankind. Discontinuing the production of all instruments of war will not only do away at least with the mass killings by ingenious weapons but will also release some tremendous productive forces for international aid without lowering the standard of living in the corresponding countries.
Second, through the use of these productive forces as well as by additional well-planned and sincerely intended measures, the underdeveloped nations must be aided to arrive as quickly as possible at a good (not luxurious) life. Both ends of the spectrum must effectively participate in the efforts required by this transformation and accept the necessity of a radical change in their polarized outlooks on life. *27*
Third, mankind should gradually lower its population to a level that could be adequately fed only by organic agriculture. *28* Naturally, the nations now experiencing a very high demographic growth will have to strive hard for the most rapid possible results in that direction.
Fourth, until either the direct use of solar energy becomes a general convenience or controlled fusion is achieved, all waste of energy -- by overheating, overcooling, overspeeding, overlighting, etc. -- should be carefully avoided, and if necessary, strictly regulated.
Fifth, we must cure ourselves of the morbid craving for extravagant gadgetry, splendidly illustrated by such a contradictory item as the golf cart, and for such mammoth splendors as two-garage cars. Once we do so, manufacturers will have to stop manufacturing such "commodities."
Sixth, we must also get rid of fashion, of "that disease of the human mind," as Abbot Fernando Galliani characterized it in his celebrated Della moneta (1750). It is indeed a disease of the mind to throw away a coat or a piece of furniture while it can still perform its specific service. To get a "new" car every year and to refashion the house every other is a bioeconomic crime. Other writers have already proposed that goods be manufactured in such a way as to be more durable [e.g., 43, p. 146]. But it is even more important that consumers should reeducate themselves to despise fashion. Manufacturers will then have to focus on durability.
Seventh, and closely related to the preceding point, is the necessity that durable goods be made still more durable by being designed so as to be repairable. (To put it in a plastic analogy, in many cases nowadays, we have to throw away a pair of shoes merely because one lace has broken.)
Eighth, in a compelling harmony with all the above thoughts we should cure ourselves of what I have been calling "the circumdrome of the shaving machine," which is to shave oneself faster so as to have more time to work on a machine that shaves faster so as to have more time to work on a machine that shaves still faster, and so on ad infinitum. This change will call for a great deal of recanting on the part of all those professions which have lured man into this empty infinite regress. We must come to realize that an important prerequisite for a good life is a substantial amount of leisure spent in an intelligent manner.
Considered on paper, in the abstract, the foregoing recommendations would on the whole seem reasonable to anyone willing to examine the logic on which they rest. But one thought has persisted in my mind ever since I became interested in the entropic nature of the economic process. Will mankind listen to any program that implies a constriction of its addiction to exosomatic comfort? Perhaps the destiny of man is to have a short but fiery, exciting, and extravagant life rather than a long, uneventful, and vegetative existence. Let other species -- the amoebas, for example -- which have no spiritual ambitions inherit an earth still bathed in plenty of sunshine.

Notes

1. A specific suggestion implying entropy bootlegging is Harry Johnson's: it envisages the possibility of reconstituting the stores of coal and oil "with enough ingenuity" [49, p. 8]. And if he means with enough energy as well, why should one wish to lose a great part of that energy through the transformation?
2. How incredibly resilient is the myth of energy breeding is evidenced by the very recent statement of Roger Revelle [70, p. 169] that "farming can be thought of as a kind of breeder reactor in which much more energy is produced than consumed." Ignorance of the main laws governing energy is widespread indeed.
3. Marxist economists also are part of this chorus. A Romanian review of [32], for example, objected that we have barely scratched the surface of the earth.
4. To recall the famous old French quatrain: "Seigneur de La Palice / fell in the battle for Pavia. / A quarter of an hour before his death / he was still alive." (My translation.) See Grand Dictionnaire Universel du XIX~ Siecle, vol. 10, p. 179.
5. Even some natural scientists, e.g., [1], have taken this position. Curiously, the historical fact that some civilizations were unable "to think up something" is brushed aside with the remark that they were "relatively isolated" [13, p. 6]. But is not mankind, too, a community completely isolated from any external cultural diffusion and one, also, which is unable to migrate?
6. Similar arguments can be found in [4, pp. 338f; 59, p. 102; 74, p. 45]. Interestingly, Kaysen [51, p. 661] and Solow [74, p. 43], while recognizing the finitude of mankind's entropic dowry, pooh-pooh the fact because it does not "lead to any very interesting conclusions." Economists, of all students, should know that the finite, not the infinite, poses extremely interesting questions. The present paper hopes to offer proof of this.
7. Even in this most cited case, substitution has not been as successful in every direction as we have generally believed. Recently, it has been discovered that aluminum electrical cables constitute fire hazards.
8. The pearl on this issue, however, is supplied by Maddox [59, p. 104]: "Just as prosperity in countries now advanced has been accompanied by an actual decrease in the consumption of bread, so it is to be expected that affluence will make societies less dependent on metals such as steel."
9. The point refers to the addition of capital (measured in money terms) and labor (measured in workers employed) as well as the computation of net output (by subtraction) from physical gross output [3, pp. 167f].
10. For these distinctions, see [27, pp. 512-519; 30, p. 4; 32, pp. 223-225].
11. See the dialogue between Preston Cloud and Roger Revelle quoted in [66, p. 416]. The same refrain runs through Maddox's complaint against those who point out mankind's limitations [59, pp. vi, 138, 280]. In relation to Maddox's chapter, "Manmade Men," see [32, pp. 348-359].
12. Joseph J. Spengler, a recognized authority in this broad domain, tells me that indeed he knows of no one who may have made the observation. For some very penetrating discussions of Malthus and of the present population pressure, see [76; 77]
13. The substance of the argument of The Limits beyond that of Mill's is borrowed from Boulding and Daly [8; 9; 20; 21].
14. In International Encyclopedia of the Social Sciences, for example, the point is mentioned only in passing.
15. Obviously, any increase in si will generally result in a decrease of L and of n. Also, the carrying capacity in any year may be increased by a greater use of terrestrial resources. These elementary points should be retained for further use ....
16. The point recalls Boulding's idea that the inflow from nature into the economic process, which he calls "throughput," is "something to be minimized rather than maximized" and that we should pass from an economy of flow to one of stock [8, pp. 9f; 9, pp. 359f]. The idea is more striking than enlightening. True, economists suffer from a flow complex [29; 55; 88]; also, they have little realized that the proper analytical description of a process must include both flows and funds [30; 32, pp. 219f, 228-234]. Entrepreneurs, as far as Boulding's idea is concerned, have at all times aimed at minimizing the flow necessary to maintain their capital funds. If the present inflow from nature is incommensurate with the safety of our species, it is only because the population is too large and part of it enjoys excessive comfort. Economic decisions will always forcibly involve both flows and stocks. Is it not true that mankind's problem is to economize S (a stock) for as large an amount of life as possible, which implies to minimize sj (a flow) for some "good life"?
17. I saw this term used for the first time in a letter from Jiri Zeman.
18. The practice of slavery, in the past, and the possible procurement, in the future, of organs for transplant are phenomena akin to the exosomatic evolution.
19. A fact greatly misunderstood: Ricardian land has economic value for the same reason as a fisherman's net. Ricardian land catches the most valuable energy, roughly in proportion to its total size [27, p. 508; 32, p. 232].
20. The figures used in this section have been calculated from the data of Daniels [22] and Hubbert [46]. Such data, especially those about reserves, vary from author to author but not to the extent that really matters. However, the assertion that "the vast oil shales which are to be found all over the world [would last] for no less than 40,000 years" [59, p. 99] is sheer fantasy.
21. In an answer to critics (American Scientist 58, no. 6, p. 610), the same authors prove, again linearly, that the agro-industrial complexes of the grand plan could easily feed such a population.
22. For a recent discussion of the social impact of industrial growth, in general, and of the social problems growing out of a large-scale use of nuclear energy, in particular, see [78], a monograph by Harold and Margaret Sprout, pioneers in this field.
23. One percent only of the deuterium in the oceans would provide 108 Q through that reaction, an amount amply sufficient for some hundred millions of years of very high industrial comfort. The reaction deuterium-tritium stands a better chance of success because it requires a lower temperature. But since it involves lithium 6, which exists in small supply, it would yield only about 200 Q in all.
24. It should be of interest to know that during World War II in Sweden, for one, automobiles were driven with the poor gas obtained by heating charcoal with kindlings in a container serving as a tank!
25. [Editors' note: Georgescu-Roegen's more recent writings are less sanguine about the prospects for direct use of solar energy. See his "Energy Analysis and Economic Valuation," Southern Economic Journal, April 1979.]
26. One necessary qualification: even the use of solar energy may disturb the climate ff the energy is released in another place than where collected. The same is true for a difference in time, but this case is unlikely to have any practical importance.
27. At the Dai Dong Conference (Stockholm, 1972), I suggested the adoption of a measure which seems to me to be applicable with much less difficulty than dealing with installations of all sorts. My suggestion, instead, was to allow people to move freely from any country to any other country whatsover. Its reception was less than lukewarm. See [2, p. 72].
28. To avoid any misinterpretation, I should add that the present fad for organic foods has nothing to do with this proposal ....
References
[1] Abelson, Philip H. "Limits to Growth." Science, 17 March 1972, p. 1197.
[2] Artin, Tom. Earth Talk: Independent Voices on the Environment. New York: Grossman, 1973.
[3] Barnett, Harold J., and Chandler Morse. Scarcity and Growth. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1963.
[4] Beckerman, Wilfred. "Economists, Scientists, and Environmental Catastrophe.'' Oxford Economic Papers (November 1972), 327-344.
[5] Blin-Stoyle, R. J. "The End of Mechanistic Philosophy and the Rise of Field Physics." In Turning Points in Physics, edited by R. J. Blin-Stoyle et al. Amsterdam: North-Holland, 1959, pp. 5-29.
[6] "A Blueprint for Survival." The Ecologist (January 1972), 1-43.
[7] Bormann, F. H. "Unlimited Growth: Growing, Growing, Gone?" BioScience (December 1972), 706-709.
[8] Boulding, Kenneth. "The Economics of the Coming Spaceship Earth." In Environmental Quality in a Growing Economy, edited by Henry Jarrett. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1966, pp. 3-14.
[9] Boulding, Kenneth. "Environment and Economics.' In [66], pp. 359-367.
[10] Bray, Jeremy. The Politics of the Environment, Fabian Tract 412. London: Fabian Society, 1972.
[11] Bridgman, P. W. "Statistical Mechanics and the Second Law of Thermodynamics." In Reflections of a Physicist, 2d ed. New York: Philosophical Library, 1955, pp. 236-268.
[12] Brown, Harrison. "Human Materials Production as a Process in the Biosphere." Scientific American (September 1970), 195-208.
[13] Brown, Lester R., and Gail Finsterbusch. "Man, Food and Environment." In [66], pp. 53-69.
[14] Cannon, James. "Steel: The Recydable Material." Environment (November 1973), 11-20.
[15] Cloud, Preston, ed. Resources and Man. San Francisco: W. H. Freeman, 1969.
[16] Cloud, Preston. "Resources, Population, and Quality of Life.' In Is There an Optimum Level of Population?, edited by S. F. Singer. New York: McGrawHill, 1971, pp. 8-31.
[17] Cloud, Preston. "Mineral Resources in Fact and Fancy." In [66], pp. 7188.
[18] Commoner, Barry. The Closing Circle. New York: Knopf, 1971.
[19] Culbertson, John M. Economic Development: An Ecological Approach. New York: Knopf, 1971.
[20] Daly, Herman E. "Toward a Stationary-State Economy. " In Patient Earth, edited by J. Harte and R. Socolow. New York: Holt, Rinehart and Winston, 1971, pp. 226-244.
[21] Daly, Herman E. The Stationary-State Economy. Distinguished Lecture Series no. 2, Department of Economics, University of Alabama, 1971.
[22] Daniels, Fartington. Direct Use of the Sun's Energy. New Haven: Yale University Press, 1964.
[23] Einstein, Albert, and Leopold Infeld. The Evolution of Physics. New York: Simon and Schuster, 1938.
[24] "The Fragile Climate of Spaceship Earth." Intellectual Digest (March 1972), 78-80.
[25] Georgescu-Roegen, Nicholas. "The Theory of Choice and the Constancy of Economic Laws." Quarterly Journal of Economics (February 1950), 125-138. Reprinted in [29], pp. 171-183.
[26] Georgescu-Roegen, Nicholas. "Toward a Partial Redirection of Econometrics," Part III. Review of Economics and Statistics 34 (August 1952), 206211.
[27] Georgescu-Roegen, Nicholas. "Process in Farming versus Process in Manufacturing: A Problem of Balanced Development." In Economic Problems of Agriculture in Industrial Societies, edited by Ugo Papi and Charles Nunn. London: Macmillan; New York: St. Martin's Press, 1969, pp. 497-528.
[28] Georgescu-Roegen, Nicholas. "Further Thoughts on Corrado Gini's Dellusioni dell' econometria." Metron 25, no. 104 (1966), 265--279.
[29] Georgescu-Roegen, Nicholas. Analytical Economics: Issues and Problems. Cambridge: Harvard University Press, 1966.
[30] Georgescu-Roegen, Nicholas. "The Economics of Production." American Economic Review 40 (May 1970), 1-9.
[31] Georgescu-Roegen, Nicholas. "The Entropy Law and the Economic Problem." Distinguished Lecture Series no. 1, Department of Economics, University of Alabama, 1971. Reprinted in this volume.
[32] Georgescu-Roegen, Nicholas. The Entropy Law and the Economic Process. Cambridge: Harvard University Press, 1971.
[33] Georgescu-Roegen, Nicholas. "Process Analysis and the Neoclassical Theory of Production." American Journal of Agricultural Economics 54 (May 1972), 279-294.
[34] Gillette, Robert. "The Limits to Growth: Hard Sell for a Computer View of Doomsday." Science, 10 March 1972, pp. 1088-1092.
[35] Gillette, Robert. "Nuclear Safety: Damaged Fuel Ignites a New Debate in AEC. " Science, 28 July 1972, pp. 330-331.
[36] Gillette, Robert. "Reactor Safety: AEC Concedes Some Points to Its Critics." Science, 3 November 1972, pp. 482-484.
[37] Glaser, Peter E. "Power from the Sun: Its Future." Science, 22 November 1968, pp. 857-861.
[38] Goeller, H. E. "The Ultimate Mineral Resource Situation." Proceedings of the National Academy of Science, USA (October 1972), 2991-2992.
[39] Gofman, John W. "Time for a Moratorium." Environmental Action (November 1972), 11-15.
[40] Haar, D. ter. "The Quantum Nature of Matter and Radiation." In Turning Points in Physics, edited by R. J. Blin-Stoyle et al. (Amsterdam: North-Holland, 1959), pp. 30--44.
[41] Hammond, Allen L. "Solar Energy: A Feasible Source of Power?" Science, 14 May 1971, p. 660.
[42] Hardin, Garrett. "The Tragedy of the Commons." Science, 13 December 1968, pp. 1234-1248.
[43] Hibbard, Walter R., Jr. "Mineral Resources: Challenge or Threat?" Science, 12 April 1968, pp. 143-145.
[44] Holdren, John, and Philip Herera. Energy. San Francisco: Sierra Club, 1971.
[45] Hotelling, Harold. "The Economics of Exhaustible Resources." Journal of Political Economy (March-April 1931), 137-175.
[46] Hubbert, M. King. "Energy Resources." In [15], pp. 157-242.
[47] Istock, Conrad A. "Modem Environmental Deterioration as a Natural Process." International Journal of Environmental Studies (1971), 151-155.
[48] Jevons, W. Stanley. The Theory of Political Economy, 2d ed. London: Macmillan, 1879.
[49] Johnson, Harry G. Man and His Environment. London: The British-North American Committee, 1973.
[50] Katchalsky, A., and Peter F. Curran. Nonequilibrium Thermodynamics in Biophysics. Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1965.
[51] Kaysen, Carl. "The Computer That Printed Out W*O*L*F*." Foreign Affairs (July 1972), 660-668.
[52] Kneese, Allen, and Ronald Ridker. "Predicament of Mankind." Washington Post, 2 March 1972.
[53] Laplace, Pierre Simon de. A Philosophical Essay on Probability. New York: Wiley, 1902.
[54] Leontief, Wassily. "Theoretical Assumptions and Nonobservable Facts." American Economic Review (March 1971), 1-7.
[55] "Limits to Misconception." The Economist, 11 March 1972, pp. 20-22.
[56] Lovering, Thomas S. "Mineral Resources from the Land." In [15], pp. 109-134.
[57] MacDonald, Gordon J. F. "Pollution, Weather and Climate." In [66], pp. 326-336.
[58] Maddox, John. "Raw Materials and the Price Mechanism." Nature, 14 April 1972, pp. 331-334.
[59] Maddox, John. The Doomsday Syndrome. New York: McGraw-Hill, 1972.
[60] Marshall, Alfred. Principles of Economics, 8th ed. London: Macmillan, 1920.
[61] Marx, Karl. Capital. 3 vols. Chicago: Charles H. Kerr, 1906-1933.
[62] Meadows, Donella H., et al. The Limits to Growth. New York: Universe Books, 1972.
[63] Metz, William D. "Fusion: Princeton Tokamak Proves a Principle." Science, 22 December 1972, p. 1274B.
[64] Mill, John Stuart. Principles of Political Economy. In Collected Works, edited by J. M. Robson, vols. 2-3. Toronto: University of Toronto Press, 1965.
[65] Mishan, E. J. Technology and Growth: The Price We Pay. New York: Praeger, 1970.
[66] Murdoch, William W., ed. Environment: Resources, Pollution and Society. Stamford, Conn.: Sinauer, 1971.
[67] Novick, Sheldon. "Nuclear Breeders." Environment (July-August 1974), 6-15.
[68] Pigou, A. C. The Economics of Stationary States. London: Macmillan, 1935.
[69] Report on Limits to Growth. Mimeographed. A Study of the Staff of the International Bank for Reconstruction and Development, Washington, D.C., 1972.
[70] Revelle, Roger. "Food and Population." Scientific American (September 1974), 161-170.
[71] Schrodinger, Erwin. What Is Life? Cambridge, England: The University Press, 1944.
[72] Silk, Leonard. "On the Imminence of Disaster" New York Times, 14 March 1972.
[73] Solo, Robert A. "Arithmomorphism and Entropy." Economic Development and Cultural Change (April 1974), 510-517.
[74] Solow, Robert M. "Is the End of the World at Hand?" Challenge (MarchApril 1973), 39-50.
[75] Solow, Robert M. "The Economics of Resources or the Resources of Economics." Richard T. Ely Lecture, American Economic Review (May 1974), 1-14.
[76] Spengler, Joseph J. "Was Malthus Right?" Southern Economic Journal (July 1966), 17--34.
[77] Spengler, Joseph J. "Homosphere, Seen and Unseen: Retreat from Atomism. " Proceedings of the Nineteenth Southern Water Resources and Pollution Control Conference, 1970, pp. 7-16.
[78] Sprout, Harold, and Margaret Sprout. Multiple Vulnerabilities. Mimeographed. Research Monograph No. 40, Center of International Studies, Princeton University, 1974.
[79] Summers, Claude M. "The Conversion of Energy." Scientific American (September 1971), 149-160.
[80] Wallich, Henry C. "How to Live with Economic Growth." Fortune (October 1972), 115-122.
[81] Weinberg, Alvin M. "Breeder Reactors." Scientific American (January 1960), 82-94.
[82] Weinberg, Alvin M. "Social Institutions and Nuclear Energy." Science, 7 July 1972, pp. 27-34.
[83] Weinberg, Alvin M., and R. Philip Hammond. "Limits to the Use of Energy." American Scientist (July-August 1970), 412--418.

16.4.18

Emmanuel Todd : 'Il ne s’est rien passé en Syrie ; l’Occident est perdu'



Pierrick Tillet
 
Une analyse top niveau d’Emmanuel Todd sur la situation en Syrie et dans l’empire après les bombardements de la coalition occidentale sur Damas.

Je suis un peu rassuré parce qu’il ne s’est rien passé. Quand on suivait la presse anglo-américaine, ce que je fais tous les matins, on était dans une séquence anti-russe. En fait ce qui montait depuis les affaires d’Angleterre, ce qui montait dans le discours, c’était une sorte de montée en puissance d’une sorte de russophobie absolument mystérieuse et qui mériterait analyse. Et les derniers développements diplomatiques, c’était les Américains et Trump faisant des tweets menaçant d’une frappe massive, etc. Et les Russes disant : eh bien écoutez, si c’est ça, nous allons utiliser notre défense anti-aérienne et ce système qui fait peur à tout le monde, le système S400 qui est paraît-il le meilleur système de défense sol-air du monde.
Et là, on avait simplement la possibilité d’une guerre majeure et d’une sorte de showdown, c’est-à-dire la révélation de la fin d’une partie de poker, puisqu’en fait on ne sait pas ce dont les Russes sont capables. Les S400 sont peut-être capables de détruire en l’air tout ce qui vole et ça aurait été en dix minutes la fin de l’imperium américain. Ou ça aurait été l’échec du S400 et c’était de nouveau les États-Unis déchaînés.
Or là, on a tiré des pétards, on a négocié avec les Russes. Il y avait une dynamique anti-russe qui montait et puis finalement, les Américains, les Britanniques et les Français ont tapé là où les Russes les autorisaient. Donc on est revenu dans le rien. Au stade actuel de l’information, je suis plutôt rassuré.

La Russie est une puissance d’équilibre face aux États-Unis sur le plan militaire

Je parle d’un point de vue a priori très favorable au monde anglo-américain. Je suis français, mais comme la France est prisonnière d’un euro qu’elle ne contrôle pas et que son action ne compte plus beaucoup, ça n’a pas tellement d’importance. Alors, ce qui me préoccupe actuellement, quand on lit la presse occidentale, pour moi, c’est que c’est une presse folle. C’est-à-dire que la vision du monde dans laquelle on entretient les citoyens du monde occidental, la vision d’une Russie hyper-puissante, menaçante, tentaculaire, totalitaire, etc., est en fait une vision hallucinatoire.
La Russie a un régime que j’appelle démocratie autoritaire. Poutine est élu. Il y a un certain type de contrôle des organes de presse, mais les Russes sont informés. Tout le monde est d’accord sur le fait que les Russes sont favorables à la politique de Poutine. La Russie est un pays qui doit avoir un peu plus de 140 millions d’habitants, c’est-à-dire dix fois moins que le monde dit occidental. C’est un pays qui vient de retrouver un certain type de stabilité et de sécurité sociale. Le taux de suicide s’y effondre. Le taux d’homicide s’y effondre. Un certain type de confiance sociale vient d’être rétablie en Russie. La vraie raison de la popularité de Poutine, c’est simplement qu’après la crise de sortie du communisme, les Russes se sentent mieux. Ils ont un avenir. La fécondité est un peu remontée, quoiqu’elle rebaisse un petit peu. Et, ça c’est vrai, ce pays est revenu à parité sur le plan des technologies militaires. Il ne fait aucun doute qu’ils ont fait une remontée technologique. Et de fait, la Russie se trouve être la seule force au monde qui puisse faire face, être une puissance d’équilibre face aux États-Unis sur le plan militaire.
Si on pense en terme d’équilibre des pouvoirs, si on respecte la Constitution américaine, on doit se dire que c’est mieux, quand même ! Parce que l’idée qu’un seul pays au monde serait capable de faire ce qu’il veut n’est pas un bon concept du point de vue libéral. Même si on n’aime pas la Russie, l’existence d’un pôle de stabilité qui n’a pas de vrai capacité d’expansion – c’est trop petit en terme de population – on devrait prendre ça pour une bonne nouvelle.
Et là [en Occident, ndlr], la Russie, pas seulement Poutine, est un monstre, situé en plus par rapport à des critères anthropologiques et familiaux qui ne doivent rien avoir à faire avec la géopolitique, comme le statut des homosexuels ou quelque chose comme ça. Il y a une vision extrêmement négative de la Russie. Toutes les interventions russes, tout ce que disent les Russes est considéré comme la parole de Satan, du mensonge, etc.

La fébrilité absolument incroyable des grandes démocraties occidentales

Et puis nous, on fait comme si on était normaux. Mais la vérité, c’est que le monde le plus occidental, les trois démocraties occidentales originelles – la France, l’Angleterre et les États-Unis, c’est-à-dire les nations qui ont construit la démocratie – peuvent être considérées comme dans un état de fébrilité absolument incroyable. C’est un monde en crise. […] La vérité, c’est que dans ces trois démocraties, on est dans une situation d’instabilité et de schizophrénie.
[…] Je lis les textes de Poutine, ou de Lavrov1, ou qu’il s’agisse des contacts que j’ai pu avoir encore récemment à l’ambassade de Russie, le niveau intellectuel des diplomates russes et des dirigeants russes est très supérieur à celui des Occidentaux. Vous ne pouvez pas comprendre la situation si vous ne voyez pas cette asymétrie. C’est-à-dire, une interview de Lavrov ou une discussion avec Orlov, ambassadeur russe à Paris, c’est des gens qui sont très supérieurs aux gens du quai d’Orsay. Ils ont une vision de l’histoire, une vision du monde, une vision de la Russie, une vision de l’équilibre des puissances, une vision du contrôle de soi, ce qu’ils appellent professionnalisme.
[…] Si vous arrêtez de lire Le Monde et de croire ce qu’il y a dedans, vous vous dîtes : ben écoutez, où est la rationalité, ou est l’intelligence, où est le contrôle de soi ? C’est ça qui est important.


 _________________________________
Adrian Severin:  Razboi pe planeta maimutelor
"Cauza reală a acestui război nu este programul nuclear ar Iranului, testele cu rachete balsitice ale Coreii de Nord, armamentul chimic al Siriei, pretenția renăscută a Rusiei la redobândirea statutului de superputere globală (într-un documentar de inspirație americană difuzat de National Geographic, întru denunțarea politicii criminale a lui Vladimir Putin, un oficial american afirma sincer indignat că principala agresiune a Kremlinului stă în dorința de a fi egalul Casei Albe), expansiunea Chinei în Pacific dar și în Oceanul Indian și Africa, ori terorismul islamic statal și parastatal. Cauza nu este nici inflexibilitatea politicii israeliene în chestiunea palestiniană, prăbușirea Europei unite sub acțiunea dezagregantă a egoismelor naționale ca reacție la neoimperialismul german, pirueta neo-otomană a Turciei sau haosul instalat în statele arabe eșuate. Toate acestea sunt simple pretexte pentru aprinderea unei confruntări armate mondiale dorite de cunoscătorii adevărului, ca ultimă și singură soluție, ce nu mai poate fi decât o terapie de șoc, a adevăratei probleme.

Adevărata cauză este șovinismul bunăstării occidentale și criza morală a capitalismului neoliberal și neoconservator. Cu alte cuvinte, este vorba despre acumularea unei uriașe datorii pe seama căreia unii au trăit peste valoarea produsului meritelor lor, în condițiile în care: i. datornicii (în special cei bogați) nu mai au de unde restitui ceea ce au împrumutat (fără o reducere a calității vieții care, în cazul celor săraci, adesea nici nu mai are unde coborî); i.i. creditorii nu mai vor sau nu mai sunt capabili să le ofere noi împrumuturi (am în vedere aici nu atât băncile, cât națiunile sărace care au cumpărat scump produse, deloc indispensabile, de la națiunile bogate, vânzându-le ieftin resurse naționale vitale, întru satisfacerea lăcomiei acestora); i.i.i. cetățenii nu își mai urmează conducătorii, mai ales atunci când aceștia le cer să strângă cureaua (uneori și în unele locuri, într-adevăr, dincolo de nivelul de suprotabilitate a individului) pentru a se restabili macroechilibrele economico-sociale."
 ----------------------------------------------------------
Adrian Nastase:  Despre lumea in care traim
"Sa luam exemplul bombardamentul din Siria. Aveau nevoie rusii de inca un scandal cu „chimice”? Doar daca sunt masochisti.  Aveau nevoie trupele lui Assad de bombite chimice (au avut efect doar asupra a vreo 40 de persoane), in conditiile in care cucerisera deja localitatea respectivă? Doar daca sunt idioti. Poate ca sunt. Sau daca voiau sa le creeze o problema rusilor.

Spectacolul, oricum, a fost jenant. Au fost bombardate cateva zone după ce li s-a spus rusilor sa nu fie prin preajma. Presedintele Trump avea nevoie, pentru ratiuni interne, sa arate o incordare a muchilor cu rusii. Francezii ar vrea sa revina intr-o zona care a fost colonia lor după primul razboi mondial (au anuntat ca sunt gata sa lanseze un nou proiect de pace in zona!). Britanicii se lupta, in continuare, pentru „valorile si principiile occidentale”, in Orientul Mijlociu, pe baza „regretatului” Acord Sykes-Picot, din 1916, de impartire a zonei, cu francezii. Premierul britanic a subliniat: „comunitatea internationala nu poate tolera utilizarea armelor chimice…” De acord. Dar ce inseamna „comunitate internationala”? SUA, Marea Britanie si Franta? O noua „coalitie a binelui”? Romania face parte din ea? A fost consultata de partenerul strategic? Exista o baza de drept international pentru un bombardament de genul celui asupra Belgradului din 1999? Este vorba de o interventie umanitara, pentru a declansa un nou val de emigranti sirieni spre Europa? A fost examinata aceasta chestiune in cadrul Conventiei pentru interzicerea armelor chimice?

Sunt multe intrebari la care nu au fost prezentate inca raspunsuri. Dar nu mai stim nimic nici despre starea de sanatate a spionului Skripal care a determinat decimarea corpului diplomatic din Europa si din SUA."
 

14.4.18

Cu DNA-ul sub semnul intrebarii, GDSul contra-ataca si baga Academia in campul tactic

Revista 22, prin intermediul lui Madalin Hodor, ne spune: 
Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu si Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Securității 



Peste două sute de nume conține prima listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Unele sunt cunoscute publicului larg și active în spațiul public, cum ar fi Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, Cornel Nistorescu, ziarist, sau sociologul Dorel Abraham.


În februarie1985, generalul-locotenet Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii Externe (CIE, continuatorul DIE),  a emis un ordin prin care le cerea tuturor unităţilor subordonate  să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită datele lor complete către UM 0503 (Cartoteca CIE). Drept urmare, la 13.05.1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, a întocmit un tabel conţinând numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a înaintat conform ordinului către UM 0503. Așa numita  ”Brigadă  Antiemigrație” se ocupa cu ”contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.” Pintre cele 200 de nume aflate pe respectiva listă se află nume sonore ale intelectualităţii româneşti: istorici  (Ioan Aurel Pop, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu), sociologi (Dorel Abraham, Ştefan Costea), ziarişti (Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin), filologi (Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu, Sanda Racoviceanu), medici (Petre Ciobanu, Constantin Gorgos), oameni de afaceri ( Valentin Păunescu, Dolphi Drimer) etc.


Securitatea îți actualiza  datele

 „Tabelul cuprinzând colaboratori care sunt în legătura unităţii noastre” (UM 0225 n.n.) a fost întocmit la data de 13.05.1985. Lista cuprinde datele de
https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/Scan_20180412-(adresa-dintre-unitati).jpg
Adresa de corespondenta (pentru a mari documentul, CLICK AICI)
identificare în clar ale colaboratorilor amintitei unităţi şi locul lor de muncă la acea dată și a fost trimisă către UM 0503 (Cartoteca CIE)[1], aşa cum am arătat mai sus, în baza unui ordin al general-locotenentului Aristotel Stamatoiu şeful CIE.
Ordinul viza actualizarea informaţiilor (mai precis completarea datelor de evidență) privind sursele folosite de către UM 0225, purta numărul 006599/08.02.1985 şi a fost înaintat unităţii cu adresa 06713/23.02.1985.

Lista celor 200 de colaboratori este alfabetică şi însoţită de menţionarea în dreptul fiecărui nume a sectorului (similarul serviciului de la direcțiile interne ale Securității n.n.) la care se afla în legătură şi a ofiţerului care răspundea de el (de exemplu „225 g-5”, „225 f-11”, unde 225 reprezintă UM 0225, „g” reprezintă sectorul, iar „5” indicativul ofiţerului). Din document lipsește pagina a doua (de la poziția 10 la poziția 23) care nu a fost predată de către SIE și a cărei lipsă nu a fost se pare observată de reprezentanții CNSAS în comisia mixtă atunci când au preluat dosarul. Motiv pentru care, până când SIE se va hotărî să o desecretizeze şi să o predea în conformitate cu prevederile legale, nu vom ști numele celor aflați pe respectiva pagină. Până atunci le putem citi pe celelalte 200.



Brigada antiemigrație


https://revista22.ro/files/news/manset/default/Scan_20180412-(2)(1s).jpg
Tabelul colaboratorilor UM 0225 (pentru a mari documentul complet, CLICK AICI)


https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/Scan_20180412-(11).jpg
 Ioan Aurel Pop- poziția 149 in tabel  (pentru a mari documentul, CLICK AICI)

De departe cel mai cunoscut și actual nume este cel de la poziția 149: Pop Aurel Ioan, „n. 01.01.1955, Sîntioara, jud. Cluj, istoric, Universitatea Cluj-Napoca”. Evident același Ion Aurel Pop devenit recent Președintele Academiei Române. Profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 și membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg) din 2013a primit, în 2015,  Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler. Cu un CV (http://www.ubbcluj.ro/cv/CV_Ioan-AurelPop_RO.pdf) impresionant, Ion Aurel Pop este astăzi unul dintre cei mai prestigioși istorici din România.



S-a remarcat în ultimii ani și în afara sferei universitare prin câteva episoade controversate, de exemplu cel în care s-a declarat împotriva verdictului de plagiat dat lui Victor Ponta de către CNATDCU în 2012, prin prezența (negată ulterior după reacțiile virulente ale socității civile) pe lista celor 45 de rectori care îl susțineau pe agramatul Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației și printr-o ieșire ciudată şi ostilă la adresa generației tinere din România pe care a caracterizat-o ca fiind alcătuită din oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația 'Google', generația 'Facebook', generația 'SMS' sau toate la un loc!"


https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/Scan_20180412-(9).jpg
Cornel Nistorescu -pozitia 122  în tabel  (pentru a mari documentul, CLICK AICI)
Ziarist era înainte de 1989 și ziarist a și rămas cel care figurează la poziția 122 din tabel: Nistorescu Cornel, „n. 15.12.1948, Tarmoș (Turmaș n.n.), Hunedoara, ziarist Flacăra” Despre actualul director-general al ziarului „Cotidianul”, Ion Cristoiu afirma în februarie 2011 că ar fi fost „plătit de DIE (Direcția de Informații Externe n.n.) să scrie articole înainte de 1989”. Cât de amuzantă (și adevărată) este această dispută vom vedea atunci când voi publica numele de pe cea de a doua listă.


Înainte de Revoluție,  Cornel Nistorescu a fost redactor la revista "Viața studențească" (1974-1980), la ziarul "Scânteia tineretului" (1980-1983) și la revista "Flacăra" (din 1983). După 1989 a fondat  împreună cu Mihai Cârciog trustul  ”Expres” și a condus ”Evenimentul zilei” din 1997, după demisia lui Ion Cristoiu, până în 2005. După câțiva ani a preluat „Cotidianul”, ziar care a intrat în faliment, continuâdu-și apariția doar  on-line, dar acum doi ani ziaruul a reapărut în print, tot cu Nistorescu la  conducere.
Nistorescu s-a remarcat prin voltele politice pe care le-a făcut de-a lungul carierei, din opozant al regimurilor Iliescu și Năstase s-a metamorfozat într-un susținător al PSD și al atacurilor la justiție, având un discurs similar posturilor Antena 3 și RTV.


https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/Scan_20180412-(2).jpg
 Dorel Abraham- poziția 3 în tabel  (pentru a mri documentul, CLICK AICI)
Numele de la poziția 3 din tabel este cel al lui Abraham Dorel, „n. 06.12.1945, sat Ciglean, com. Creaca, jud. Sălaj, sociolog, Institutul de Proiectări pentru Construcții Tipizate” Despre Dorel Abraham s-a scris că ar fi fost informator al Securității, Radu Ioanid găsindu-l în dosarul său de urmărie informativă  Nu știu câți dintre dumneavoastră au observat știrea potrivit căreia domnul Dorel Abraham este unul dintre acționarii cu cea mai mare cotă de participare (35,15%) la Centrul de Sociologie Urbană si Regională (CURS), fost președinte al societății și actual „consilier onorific”.



Absolut firesc din moment ce CURS, una dintre cele mai importante case de sondaje din România a fost înființată în 1990 exact pe structura Laboratorului de Sociologie Urbană al IPCT (Institutul de Proiectare pentru Construcții Tipizate). Un articol din anul 2014 de pe România Curată arăta cum era împărțită piața sondajelor din România, piață pe care CURS deținea 6%.




La poziția 197 din tabel figurează un alt nume, deloc mai puțin important: Vasilescu Adrian, „n. 23.06.1936, Fălești, ziarist, Scânteia”. Poate l-ați
https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/Scan_20180412-(15).jpg
Vasilescu Adrian - poziția 197 în tabel  (pentru a mari documentul, CLICK AICI)
recunoscut pe actualul consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, cel care își făcea debutul ziaristic în anul 1962 în „Scânteia Tineretului”. În anul 2015, într-un articol intitulat sugestiv Cine vrea să îmi închidă gura! Adrian Vasilescu afirma că a „lămurit acuzațiile din presă (cele din anul 2006 n.n.) că ar fi fost turnător la Securitate” . În martie 2017, când ziarul „România Liberă” prezenta documente provenite din arhiva CNSAS şi din care rezultau legăturile lui Mugur Isărescu (cu numele de cod „Manole”) cu UM 0195 (Contrinformaţiile CIE) , consilierul guvernatorului BNR l-a apărat public afirmând că „Mugur Isărescu a scris în calitate de cercetător la Institutul de Economie Mondială, un institut care este o instituție neconvențională. Acolo se făceau lucruri pe care nu puteai să le faci în altă parte. Apare numele 'Manole' pentru că toți de acolo aveau câte un pseudonim.






Ion Coja „n. 22.10.1942, Constanța, filolog, Universitatea București” se găsește la poziția 42 din listă. Fost secretar PCR al Universității București, senator în legislatura 1992-1996, pe listele PDAR Constanța și membru marcant al organizației Vatra Românească este recunoscut prin naționalismul extremist pe care îl practică (inclusiv pe blogul personal http://ioncoja.ro/). În 2007 a fost dat în judecată de către Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH) pentru afirmațiile publice că pe teritoriul României „nu a existat un Holocaust”.


La poziția 126 îl găsim pe Darie Novăceanu (nume real Aurel Mitutoiu) „n. 08.05.1937, Novaci, scriitor”. Fost referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966), a colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968) În primele zile ale Revoluției, cu sprijinul lui  Petre Roman și Silviu Brucan, Darie Novăceanu a fost numit director al ziarului „Adevărul”, înființat prin redenumirea fostului oficios al PCR, cotidianul „Scânteia”. În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul „Adevărul”, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala.

Pe istoricul Ioan Chiper „n. 17.09.1936, Cabul, URSS, Institutul Nicolae Iorga” îl găsim la poziția 46. Profesor universitar doctor (din 2000) decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti (2007 – 2010) și profesor asociat la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, este mai puțin cunoscut publicului ca membru în consiliul editorial inițial al revistei Vitralii (publicația foștilor securiști grupați în jurul lui Filip Teodorescu) la lansarea publicației în anul 2010 (http://intelligence.sri.ro/vitralii-lumini-si-umbre/)

Ioan Chiper este specialist în istoria relaţiilor internaţionale, a relaţiilor româno-germane şi româno-sovietice și este vicepreşedinte al Comisiei mixte româno-rusă de istorie, de pe lângă Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, din 2005, membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din 1989, din 1997, membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. In 2009, profesorului Ioan Chiper i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.


La poziția 90 figurează Iacobescu Dorel Neagu „n. 01.07.1946, Ungureni, Buzău, actor, Teatrul Național”. Fratele geamăn al actriței Aimée Iacobescu, a absolvit „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale” (”IATC”) din București în 1968, la clasa prof. Costache Antoniu. A jucat în filme precum Haiducii lui Șaptecai (1971), Zestrea domniței Ralu (1972) sau Burebista (1980) S-a stabilit în Franța în anii 80’ și locuiește acolo și în prezent.

Radu Țeposu „n. 19.04.1954, Fundata, Brașov, ziarist Flacăra” se găsește în listă la numărul 188. Reprezentant de marcă al grupării clujene de la Echinox, figură proeminentă a generației literare a anilor '80-'90, membru fondator al ASPRO, membru - de asemenea - al Uniunii Scriitorilor din România, Radu G. Țeposu a fost unul dintre cei mai valoroși critici și eseiști ai literaturii române a sfârșitului mileniului trecut. După 1989, a devenit directorul revistei Cuvântul, conducând în aceeași perioadă și alte publicații din București și Baia Mare.

La poziția 76 figurează medicul Constantin Gorogos, „n. 14.05.1936, Soroca, URSS, medic, Policlinica Titan”. Activitatea dinainte de 1989 a celui al cărui nume este astăzi purtat de Spitalul de psihiatrie Titan se împletește cu tenebrosul subiect al abuzului psihiatric practicat sub supervizarea Securității (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_comunista/represiunea_psihiatrica_in_romania_comunista/2107/)
     

Lista integrală a celor 200 de  colaboratori ai UM 0225 din DSS. ( document complet, CLICK AICI )

UM 0225. Poliţia politică a exilului românesc


Despre UM 0225 din cadrul fostului Departament al Securităţii Statului se ştiu foarte puţine. Nu s-a scris mai nimic în toţi aceşti ani şi nu fără motiv pentru că sub enigmaticul indicativ s-a ascuns, înainte de 1989, una dintre cele mai nocive unităţi ale spionajului comunist. Spun „spionaj” pentru că în conformitate cu organigrama Securităţii unitatea făcea parte din Centrul de Informaţii Externe (CIE sau UM 0544). Nu ar trebui totuşi să vă lăsaţi păcăliţi de titulatura simandicoasă (în cazul în care vă număraţi printre cei care cred că spionajul ceauşist era altceva faţă de securitatea internă) căci atribuţiile ei de serviciu nu aveau deloc legătură cu spionajul. Aveau în schimb legătură cu poliţia politică. În ceea ce priveşte natura activităţii desfăşurate de ofiţerii care lucrau acolo, singura deosebire faţă de ceea ce făceau colegii lor de la direcţiile interne consta în faptul că „ţintele” nu erau românii din „marele penitenciar RSR”, ci aceia care reuşiseră să fugă din el. Emigranţii. Cei care îl „necăjeau” pe Ceauşescu, cu precădere în anii 80’, „defăimând realizările patriei noastre socialiste” (ca să folosesc o sintagmă clasică readusă, iată, astăzi, din nou la modă) Tocmai de aceea unitatea era cunoscută sub titulatura „Brigada Emigraţie” sau chiar şi mai explicit „Brigada Antiemigraţie”. Cu accentul pe „anti”.

Deşi a căpătat indicativul 0225 în 1978 (indicativ sub care a funcţionat până în 1989) unitatea şi „linia ei de preocupare” nu erau deloc noi. Emigraţia română a fost obsesia constantă a regimului comunist încă de la instaurarea lui, motiv pentru care unităţile Securităţii care se ocupau de anihilarea ei au fost tot timpul considerate partea cea mai importantă a instituţiei. Fuga lui Pacepa din 1978 a determinat necesitatea reorganizării întregului „spionaj” comunist şi astfel din fosta Brigadă „F” (V3) a DIE (Direcţia de Informaţii Externe n.n.) au fost desprinse sectoarele 1-3,  care au constituit nucleul noii unităţi. Ea va figura în organigrama CIE sub numele de „Secţia a IV-a Emigraţie”. Conform notei interne nr. 00425/28.04.1980, ca urmare a „orientărilor” primite de la Nicolae Ceauşescu, unitatea s-a aflat de la data respectivă sub coordonarea directă a celebrului Nicolae Pleşiţă (general-locotenent, adjunct al ministrului de interne şi şef al CIE), o dovadă a importanţei acordate „preocupărilor” ei. Care au fost „faptele de arme” ale lui Nicolae Pleşiţă de-a lungul carierei sale în fruntea CIE nu cred că mai trebuie să amintesc. Atentate cu bombă, bătăi administrate dizidenţilor prin intermediul unor grupărilor mafiote şi ameninţări cu moartea la adresa celor care îl criticau din străinătate pe Ceauşescu. Deşi nu era implicată direct în executarea acestor acte de terorism internaţional, UM 0225 şi agenţii ei au jucat un rol foarte important. Informaţiile obţinute de colaboratorii unităţii în timpul misiunilor din exterior (schițe ale caselor unde erau invitaţi cu inima deschisă, rutina zilnică a „prietenilor”, planurile de viitor ale acestora, starea psihică, informaţii despre membrii familiei etc) au fost exploatate din plin în conceperea planurilor de anihilare a „emigranţiei ostile”.

Iată care erau „problemele, obiectivele şi acţiunile la nivelul CIE cu sediul (competenţa n.n.) la UM 0225” în anul 1981 (facsimil CLICK AICI)


Regulamentul pentru ”contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.”

Prin „Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Centrului de Informaţii Externe” aprobat de Comandantul Suprem la 2 octombrie 1978, Secţia a IV-a (compusă din cinci sectoare şi două grupe) trebuia să „asigure activitatea informativă şi de prevenire în rândul emigraţiei române şi de alte naţionalităţi, a grupărilor legionare şi cercurilor naţionalist-iredentiste şi pentru contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.”
Modul în care urma să acţioneze este explicit descris de articolele 22-28 din menţionatul „Regulament” după cum urmează:
„Art. 22) Iniţiază măsuri de cunoaştere, prevenire şi anihilare a activităţilor ostile desfăşurate împotriva ţării noastre de unele grupuri ale emigraţiei reacţionare, îndeosebi legionari şi alte elemente fasciste.
Art. 23) Iniţiază acţiuni informative pentru atragerea emigraţiei române pe poziţii loiale ţării noastre, de sprijinire a intereselor RSR în străinătate.
Art. 24) Iniţiază înfiinţarea de organizaţii şi asociaţii ale românilor de peste hotare, editarea de publicaţii, formarea de consilii parohiale în jurul bisericilor româneşti şi alte acţiuni menite să atragă emigraţia în promovarea şi susţinerea intereselor politice, economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale ale RSR în străinătate.
Art. 25) Acţionează, prin măsuri informativ-operative specifice, pentru cunoaşterea activităţii organizaţiilor, asociaţiilor şi cercurilor emigraţiei maghiare îndreptată împotriva ţării noastre. Prin măsuri combinative asigură din timp cunoaşterea, prevenirea şi contracararea acţiunilor de subminare a intereselor statului român, iniţiate şi duse de către elementele iredentiste maghiare.
Art. 26) Întreprinde acţiuni informative pentru atragerea pe poziţii loiale ţării de origine, îndeosebi a saşilor, şvabilor, germanilor, evreilor şi grecilor plecaţi din România şi asigură contracararea acţiunilor ostile ale acestei emigraţii împotriva ţării noastre.
Art. 27) Acţiunile deschise, publice ce se vor întreprinde pentru prevenirea, anihilarea şi contracararea acţiunilor duşmănoase la adresa ţării noastre, precum şi de atragere a emigraţiei pe poziţii loiale României, se vor realiza prin folosirea posibilităţilor de care dispune asociaţia România, alte instituţii de stat precum şi comitete şi organizaţii ale emigraţiei.
Art. 28) Prin metode şi mijloace adecvate trimite în misiuni şi implantează, nelegal, în spaţiile şi obiectivele stabilite, cadre şi surse folosind identităţi legendate şi alte căi specifice.

Trimiterile în astfel de misiuni se vor face cu respectarea riguroasă a regulilor de conspirativitate şi de păstrare a secretului, fiind cu desăvârşire interzisă cunoaşterea de către alte cadre decât cele strict stabilite a identităţii persoanelor care primesc asemenea misiuni, precum şi a ţărilor şi obiectivelor în care se implantează.”

Consider că nu este nevoie de comentarii sau adăugiri suplimentare faţă de prevederile explicite ale documentului citat. O singură menţiune, pentru a evita eventualele confuzii. Emigraţia legionară, care ar putea părea la prima vedere obiectivul principal şi perfect legitim al UM 0225, a fost în realitate cel mai puternic şi vechi aliat (depăşind cu foarte puţin Biserica Ortodoxă, cu ale ei „feţe bisericeşti” trimise în misiuni de capturare a episcopiilor şi congregaţiilor de credincioşi din străinătate) pe care Securitatea l-a avut în afară. De aceea, „elementele legionare şi fasciste” împotriva cărora se mobiliza în anii 80’ UM 0225, nu mai erau, de fapt, reprezentate decât de cei câţiva legionari radicali (simiştii) risipiţi prin Spania şi Portugalia şi care nu mai aveau, în realitate, absolut nicio relevanţă pentru nimeni. În schimb şablonul „legionar-fascist” era aplicat oricărui emigrant care acţiona (prin ieşiri publice, proteste etc) împotriva regimului de la Bucureşti. De exemplu, s-a aplicat inclusiv postului de radio „Europa Liberă”, caracterizat, nu o dată, de către Securitate ca fiind o „oficină fascistă”.



Următoarele două liste, povestea publicării  şi miza demersului

Voi continua această serie cu publicarea a încă două liste. Prima îi conţine pe colaboratorii care în urma acţiunii de actualizare a datelor despre care am vorbit au fost scoşi din evidenţa UM 0225 în anul 1985  (dar au fost colaboratorii unităţii până la data respectivă). A doua listă priveşte surse şi persoane de influenţă din rândul emigraţiei originare din România şi stabilite în SUA şi Canda. Tot nume sonore.
Merită spusă, cred, și povestea modului în care am reușit să public aceste liste într-o variantă accesibilă publicului și nu într-una cu numele acoperite de o bandă neagră („anonimizată” este termenul de specialitate) așa cum în mod total lipsit de suport legal mi-au fost eliberate inițial de către Serviciul Cercetare al CNSAS. O fac pentru toți cercetătorii acredidați la CNSAS care s-au lovit de-a lungul anilor de această problemă și au semnalat-o fără să primească vreodată un răspuns. Vor afla astfel care le sunt drepturile legale și că ele au fost încălcate arbitrar strict datorită incompetenței și faptului că (așa cum am mai spus și cu altă ocazie) în CNSAS un etaj deconspiră Securitetea, în vreme ce altul o apără.
Cât despre miza demersului meu, ea nu este legată, aşa cum am spus, exclusiv de dezvăluirea listelor, ci de faptul că poate a venit momentul, dacă tot împlinim 100 de ani de existență ca națiune, să avem o discuție serioasă despre ce anume mai reprezintă deconspirarea Securității astăzi. Întrebarea pe care vreau să o pun cu acest prilej este dacă după 18 ani de jumătăţi de măsură şi adevăruri preambalate (asimiltate fără judecată tocmai pentru că sunt uşor digerabile), de manipulări ale post-securismului şi de băgare a gunoiului sub preş avem vreo intenţie să o facem aşa cum trebuie. Sau să ne prefacem în continuare că totul este cum nu se poate mai bine şi că am rezolvat problemele trecutului, prezentului şi viitorului?



 

[1] Conform ordinului 000166880/01.02.1979, UM 0503 avea misiunea de a „organiza, păstra şi perfecţiona sistemul de evidenţă operativă, de a analiza, prelucra şi furniza unităţilor operative, în interesul muncii, date şi informaţii despre persoanele care fac obiectul activităţii de informaţii externe.” Cartoteca CIE era complet separată de CID (Centrul de Informare şi Documentare) care era folosit de unităţile interne ale Securităţii.


___________________________

Comentariatul are cuvantul:


Bolovanu'luiSisif 2018-04-14

si a fost -inca mai este- Saptamana Luminata, in care speram sa fim (i)lumimati, cu ranile ceva mai tamaduite
dar cum? prin astfel de “concurs” de/ in comentarii cu un limbaj precum cel din unele de mai jos?
am si eu unele curiozitati, cum ar spune un amic de-l meu
1) oare in viitoarele liste care vor aparea vor fi si unele unor persoane foarte cunoscute, care au lucrat inainte de 1990 la Institutul de Economie Mondiala, specialisti a caror valoare nu poate fi pusa la indoiala, ca tot s-a prirnit un soi rau de ‘prigoana’ impotriva profesionistilor adevarati…?
2) oare Dl L Dragnea a citit articolul, in cazul in care nu mai citeste scrisori, iar la o eventuala reactie va fi din nou considerat de care un socoilog-manipulator “un adevarat om de stat”?
3) de ce are nevoie Dl M Honda de interventiile Doamnei A Pora? Candva, Dl A Plesu isi amintea cu nostalgica-tristete sau, poate cu tristete-nostalgica, de revista din anii ‘90, intrebandu-se pe mainile cui a incaput/ ajuns acum una dintre putinele publicatii intelectuale de la noi; ca o parere strict personala--- excelent, ca de obicei,articolul scris de catre Doamna Tia Serbanescu
YON_RIJKSADELAAR 2018-04-14
Prietene, când îmi moderezi totuși postările (destul de pașnice și decente,deși nu s de acord cu ce faci acum în ajunul centenarului)...postările anterioare dintre care cea cu cele două sintagme legionare(subiect tabu și absolut necunoscut bine de către mai toți jurnaliștii) sau răspunsul dat Dnei Clara Mareș cea care pomenea de proclamația de la Timișoara a regretatului țărănist George Șerban, Domnia sa uitând că e vorba de punctul 8 și nu 6 dar asta nu i o mare greșelea,principalul e că a pomenit de ea,dar șanse de a se implementa ar fi doar când veți scăpa de beleaua de republică pe care Stalin a avut grijă să vă rupă, zâmbindu vă, că vă pupă!
sine ratio 2018-04-13
pozitia 189 Tenchea Maria.... D-na profesor chiar asa?
YON_RIJKSADELAAR 2018-04-13

concret ce ..și pe cine a turnat sau cui i a adus prejudicii IOAN AUREL POP care, prin scrierile sale a pus pe jar propaganda falsurilor istorice maghiare? Că venea la români, chiar și la cei simpli, sectoristul și băieții Spaimelor Nației....și i intreba dacă vor să ajute statul atotputernic, cu toții ne dădeam că suntem fideli, că doar nu ne durea gura să spunem că apărăm morala comunistă pe care ,dacă ne intreba, care i aceea ,dădeam citate din cele 10 porunci! CONCRET deci: pe cine a distrus IOAN AUREL POP?....concret Dle ...concret, cui i a distrus viața acest om? Paleologu le vindea vorbe ....:words-words-words ...așa că,eu sunt sigur că și acest om le a vândut vorbe ca și Paleologu! Liiceanu a distrus o pe Mona Muscă ptk era obligată de sistemul menghină să zici ca ei, dar făceai ca tine, că nimeni nu a probat pe cine a distrus Musca aceea ce trebuia să bâzâie ceva despre cohortele de palestinieni sau africani sosiți la noi la studii,dar eu sunt convins că nu a distrus viața nimănui, chiar a vreunuia dintre studenții străini și cu atât mai puțin a românilor,dar cred că unul ca DINESCU , un oportunist rusofil și antioccidental, un antițărănist și antiregalist feroce feroce, profitor proilescian din cîte mi amintesc,a făcut mai mult rău neamului său decât cei pe care i o fi descoperit el pe niște liste din care nu apare clar ce li s a întâmplat victimelor ...ci că doaar niște insi cu suficient skepsis a dus de nas găgățile puterii vânzându le vorbe,ca să treacă puntea,ca apui să i mitralieze cum face POP dar nu face DINESCU, dușmanul interbelicului ,stâlpul republicii made Kremlin in care o s o mierlim,republica asta fără vreo Bastilie a ei, reprezintă feblețea profitorului ajuns mare boier regal,fariseicul proletcultist la origini, imbogățit de FSN
Octav Fulger 2018-04-14
Exact la acest nume ma gandeam si eu. Cum de nu apare Dinescu. Probabil era deplin conspirat.
Marius Nicolescu 2018-04-13
Domnule Hodor, faceți un lucru extrem de periculos fiind înconjurat de șacalii și viperele de la CNSAS. Lucru pentru care mă înclin în fața dumneavoastră și a curajului pe care-l etalați.Am înțeles cu ce fel om (frumos) am deaface de la primul articol al dumneavoastră pe care l-am citit în Revista 22. Acest articol l-am citit ieri. Aseară l-am ascultat la Realitatea TV pe Rareș Bogdan. Omul era exagerat de vehement în ceea ce-l privește pe Ioan Aurel Pop. Deh, clujean de-al lui. Cu toate astea, domnul Bogdan amintea de un alt articol de-al dumneavoastră în care recunoștea că aveați dreptate. Era, cred, vorba despre articolul despre tovarășul general Iulian Vlad, n'așa? Azi dimineață, în realuare, l-am ascultat pe Radu Banciu care nu excludea pe nimeni dintre cei de pe lista CNSAS că ar fi fost colaborator al Securității. Asta așa, ca să văd pe ce linie se mai "încadrează" presa cu ai săi moguli. Aprecierea pentru lucrările dumneavoastră am expus-o în debut.
Nu-mi rămâne de făcut decât să semnalez că poporul acesta duce mare lipsă de caractere. În Occident, cameleonul român își turna semenul, în timp ce alții se fereau. Cehii turnau polonezi, ungurii turnau mexicani, etc...
Eu, unul am acceptat (pentru că o spusese Marele Petre Țuțea) că sunt unul dintre imbecilii pentru care Marele Țuțea s-a sacrificat în pușcăriile comuniste. Câți mai îndrăznesc să o facă în această nefericită țară?
Popor slab, îndărătnic, veșnic neconsolat și rămas ultimul în Europa.
Securitatea și urmașii ei se "joacă" încă cu viețile acestui năpăstuit popor. Fără rasă.
Cu cele mai respectoase gânduri,
M. Nicolescu
Grigor Victor 2018-04-13

Domnule Hodor, inainte de a fi preocupat de tulburarea pe care i-ar fi cuprins pe aparatorii lui I.A.Pop, ar trebui sa gasiti un remediu tulburarii care va face sa-i acuzati pe ceilalti exact de defectele de care suferiti dvs._ adica de graba de a utiliza prezumtia pe post de dovada si de incapacitatea de a intelege semnificatia acelui Nu prezent pe respectivul document_in situatia in care dvs. nu faceti deosebirea existenta in limba romaneasca intre "prieteniile" si "pretentiile" unor indivizi de genul Liiceanu sau Boia. Banuiesc ca domnul Liiceanu in epoca in care Pop facea opera stiintifica, nu politie politica, colabora din plin cu cei care-l trimisesera sa viziteze Europa pe banii statului iar marele istoric Boia manca plin de entuziasm rahatul ideologic de care azi se spala , cu atata eleganta, pe dinti. Cat despre sofismele de care ma acuzati ca le utilizez, pot sa va garantez ca se aplica perfect modului in care intelegeti sa faceti dvs. jurnalistica .
YON_RIJKSADELAAR 2018-04-13
Felicitări Dle ai pus punctul pe ”i”cu cele două nume Liiceanu și Boia!
FLORIAN D. MIREA 2018-04-13
Mai sunt si alte nume interesante pe lista celor 200. Un exemplu: Marius Sala (pe care un coleg cercetator il numea ironic "Salam"), fost sef al Sectorului de hispanistica de la Institutul de Lingvistica inainte de '90, devenit directorul aceluiasi institut. Care institut tine de Academia Romana a actualului presedinte Pop... Cati tovarasi competenti si de incredere!...
lucid 2018-04-13
Am vazut acum lista completa. Ma refer doar la Sporea Romulus George - fostul meu coleg, Dumnezeu sa-l ierte!. Omul era fratele lui Constantin Sporea, editorul de la Muenchen. Va dati seama ce presiuni suporta ca sa-si pastreze locul de munca al lui si al fiului sau la IFA? Repet: trebuie luat "bob cu bob", iar cei care cunosc lucruri concrete sa vorbeasca. Ce cauta doctorul Sarafoleanu pe lista, de exemplu? Sau turcologul Maxim - Dumnezeu sa-l ierte! E cazul ca CNSAS sa organizeze o manifestare stiintifica profesionista dincolo de spectaculosul ieftin, caci numai adevarul ne poate face liberi.
Ionescu Valentin 2018-04-13
Lista din tabel nu este completa. Lipsesc persoanele de la pozitia 10 - 23. Sper ca nu sunt "menajate" niste persoane. In rest, sa admitem ca in cazul Nistorescu sau Adrian Vasilescu nu sunt surprize. Lista cuprinde si persoane fara miza sau care poate nu mai sunt in viata. Trebuie sa admitem ca din pacate este inca lumea colaboratorilor securitatii, indiferent daca au facut sau nu politie politica. Adica lumea celor "arondati" unui sistem ca vietile si carierele lor sa fie asigurate. Dupa 1990 s-a intamplat la fel. Nu m-ar surpinde sa constatma peste cativa ani ca numarul colaboratorilor astazi este mai mare decat pe vremea comunista, din moment ce mereu apar persoane in posturi cheie in statul roman sau in diverse institutii sau companii chiar provate care detin putere si averi, dar a caror valoare intrinseca este indoielnica.
lucid 2018-04-13

Daca tot atzi rascolit rahatu' ar fi cazul ca adevaratii connoisseurs sa lamureasca lucrurile. Daca in USA CIA si FBI au competente total diferite la noi securitatea baga in aceasi oala toate informatiile. SIE este mostenitorul incontestabil al CIE fost DIE pana la fuga lui Pacepa. In 1990 a inceput schimbarea rapida a "garzii" in informatiile externe aducandu-se in prim-pan "rezerva de cadre" - un exemplu notoriu e geonelu aparent betonist la Bragadiru pana atunci. TOTZI noii numiti in diplomatie - inclusiv cea culturala - dupa 1990 erau din "rezerva" - ORICE SERVICIU EXTERN DIN LUME ASA FACE. Paleologu avea dosar beton de informator de aceea a fost agreat pentru Paris. I-A Pop a ajuns in 1994 sef de centru cultural la New York - evident ca era omul SIE(CIE) de ani buni - via Stefan Pascu, caci Musat si Ardeleanu erau doar varful aisbergului, in spate erau o sumedenie de colaboratori ai serviciilor. Si azi SIE procedeaza la fel - are curaj sa spuna Vlad Alexandrescu ce legaturi avea cu SIE ca ambasador in Luxemburg? - pana la urma fapt obisnuit in intreaga lume. Corect ar fi ca lista sa fie luata punct cu punct pentru a fi separati colaboratorii permanenti profesionisti ca I-A Pop de victimele santajelor cum e Dan Berindei a carei istorie familiala e binecunoscuta. Sa nu uit de ginerele tovarasului Vida Geza, mare luptator in Spania, membru ceceu al pecereu si sculptor in lemn - e vorba de Marius Porumb, prieten al lui I-A Pop, numit ca si acesta intr-o pozitie cheie in cercetarea clujeana. Ce s-o mai lungim; oamenii legati de securitatea veche si noua sunt pretutindeni "unde trebuie". Trebuie inceputa destelenirea sine ira et studio - altfel totul nu e decat o balacareala intre gasti cu interese concurente.
amicu 2018-04-13
Ca unii de genul Nistorescului au facut ce-au facut nu e de mirare pentru cine e la curent cu activitatea de azi a specimenelor. Ce e cu adevarat interesant la lista asta e ca ne arata ca "familia" e bine, traieste si lucreaza si azi.
Mihai 2018-04-13
Criza morala a Romaniei continua, dar valorile profesionale ale D-lui Pop sunt incontestabile, A luat in nenumarate momente pozitii ferme de sprojinire a educatiei, sunt nenumarate interviuri cu el pe youtube.
Diferenta de la cer la pamant cu agramatii sau lepadaturile din guvernele ultimilor ani - gen Liviu Pop, Dancila, Olguta, Iordache ...lista este lunga.

Problema este ca adevaratele repere morale din anii grei ai terorii comuniste, memoria lor este in continuare suprimata, terfelita , manjita si calcata in picioare. Este vorba despre fostii detinuti politici si despre luptatorii anticomunisti care au avut curajul sa infrunte urgia rosie a securatii si si-au dat viata prin munti sau prin beciurile si temnitele securitatii.

Aceia au fost adevarati eroi si modele morale si de patriotism. Problema morala a romanilor este ca au permis sa se dea legi care pur si simplu au suprimat din memoria colectiva exemplul fenomenal al acestor patrioti. Noi toti suntem de vina ca am permis astfel de demersuri legale si ca lasam ca acum niste cozi de topor cum ar fi Serban Nicolae sa terfeleasca exemplul demn de verticalitate morala al luptatorilor anticomunisti.

De ce permitem noi astfle de derapaje morale ?? Sa nu ne miram ca ducem lipsa de lideri curati. Pe cine sa aibe ca exemplu copiii nostrii si generatiile vitoare de lideri ??

Hristos a Inviat
Baba 2018-04-12
Intre nr. 9 Alexe si nr.24 Brad, se poate regăsi inclusiv... Basescu.
De interes ar fi li documentele similare ale tuturor unitatilor CIE.
Codrut 2018-04-12
Unii dintre cei de pe listă au avut niște bieți intelectuali speculați de servicii - e cazul unora din „naționaliști”, în timp ce alții au lucrat tot timpul paralel cu postul ocupat, practic nefăcând în viața lor decât treabă de securitate, serviciul menționat în listă fiind doar o acoperire. Un ex. de la editura enciclopedică : dacă Marcel Popa a fost doar un colaborator, Horia C. Matei a fost strictamente un securist, a selectat cadre, alegând studente din provincie, cu fizic cât mai ingrat („cu paie în ciubote” - după dicton străin) pe care le-a lansat în posturi din care erau îndepărtate fete studioase (eventual și drăguțe și deștepte!). A câștigat doar din reciclarea listelor securității, a ținut permanent legătura cu MAE, cu ambasadori pe care și i-a subordonat, care-l știau de frică (ei ziceau din „respect”) - de fapt s-a ocupat de cadree trimise în străinătate, iar înultima vreme s-a ocupat activ de problema catalană - nu m-aș să se dovedească că a finanțat la greu mișcarea de indep. Mai sunt și alte ex. Lucrurile sunt f. murdare.
DRAGAN IOAN-VICTOR 2018-04-12
Foarte interesant ! Cand a fost preluat documentul de CNSAS de la SIE ? Lista cuprinde putine nume - probabil fosti membri PCR care aveau aviz de la partid SA SPRIJINE SECURITATEA - ORIUNDE S-AR AFLA ! O buna parte ziaristi- sociologi-istorici - specialisti in citit persoane ! Lista a doua trebuie sa fie mai mare. Interesanta este problema anonimizarii la CNSAS . Am primit de la CNSAS un DVD cu extrase dintr-un dosar de obiecvtiv in care s-au anonimizat numele turmatorilor din institutul in care lucram intre 1973-1985 ! Cum dovedesc eu - colegilor mei - ca am gasit lista partiala a celor care ne supravegheau destinele ? CNSA trebuie regandit pentru ca a devenit doar o sursa pentru articole si lucrari istorice. Alegerea doamnei Germina NAGAT in Colegiu este singura speranta si singurul lucru pozitiv intamplat in acesti ani . Domnule Madalin HODOR - rog adresa dvs. de e-mail .
DRAGAN IOAN-VICTOR 2018-04-12
In 2009 IOAN AUREL POP era fata mare dupa cum rezulta din adeverinta CNSAS ! Un cacat presedinte la Academia Romana ! Cand se va face reverificarea proepinentului ? Cand demisia ? Declaratie pe propria raspundere are ca nu a colaborat cu SEKU ?
Codrut 2018-04-12
Unii dintre cei de pe listă au avut niște bieți intelectuali speculați de servicii - e cazul unora din „naționaliști”, în timp ce alții au lucrat tot timpul paralel cu postul ocupat, practic nefăcând în viața lor decât treabă de securitate, serviciul menționat în listă fiind doar o acoperire. Un ex. de la editura enciclopedică : dacă Marcel Popa a fost doar un colaborator, Horia C. Matei a fost strictamente un securist, a selectat cadre, alegând studente din provincie, cu fizic cât mai ingrat („cu paie în ciubote” - după dicton străin) pe care le-a lansat în posturi din care erau îndepărtate fete studioase (eventual și drăguțe și deștepte!). A câștigat doar din reciclarea listelor securității, a ținut permanent legătura cu MAE, cu ambasadori pe care și i-a subordonat, care-l știau de frică (ei ziceau din „respect”) - de fapt s-a ocupat de cadree trimise în străinătate, iar înultima vreme s-a ocupat activ de problema catalană - nu m-aș să se dovedească că a finanțat la greu mișcarea de indep. Mai sunt și alte ex. Lucrurile sunt f. murdare.
Emil Aluas 2018-04-12
Sunt socat. Ioan Aurel Pop, mai mic decat mine cu 3 ani, a fost la mine acasa in Bloomington, IN, SUA. Am trimis prin el 800 lei familiei unei surori de-ale mele din Cluj. Banii au ajuns. Am specificat in ultimul articol de felcitae pentru numirae lui ca Presedinte al Academiei Romane, ca "sper ca nu a fost colaborator al securitatii comuniste". Desi a fost membru PCR, o speranta in ierarhia comunista, un fel de coleg cu fost mea sotie, Luminita Aluas. Inca mai astept sa vad daca se confirma atasamentul si munca lui pentru securitatea comunista. In cazul in care este adevarat, retrag scrierile mele de felicitare, si a celor pe care- reprezint. Restul de pe lista publicata nu ma surprinde. In ultimul weekend, la Praga a avut loc o mare demonstratie impotriva fostilor securisti cehi si a informatorilor. Lumea s-a schimbat. O Lege a Lustratiei TREBUIE sa apara si in Romania. Pana cand aceasta lege NU apare, Romania, romanii nu-si vor gasi linistea nici in mormant. Emil Aluas, Fundatia PRO WEST, Cluj-Budapesta.
gogu 2018-04-13
....da tu ce personalitatea lu peste prajit ii fi?...după numele fundației din care faci parte cred ca ești o coada de topor a boanghinelor. D.l IOAN AUREL POP a făcut ceva pentru țara asta scriind un mare număr de lucrări cu caracter istoric, perla fiind ISTORIA TRANSILVANIEI....ACEST ATAC MARSAV A FOST PORNIT DE CATRE NISTE NEICA NIMENI,OAMENI DE CARE NU AU AUZIT DECAT FAMILIIILE LOR SI CARE VOR SA CAPETE NOTORIETATE....SAU,MAI RAU,DE NISTE COZI DE TOPOR UNGURESTI, STIUT FIIND FAPTUL CA D-nl IOAN AUREL POP este urat de unguri,deoarece,cu argumente istorice,le-a combatut toate minciunile legate de Transilvania.....nu cred ca esti atat de important incat sa-l intereseze felicitarile tale, respectiv felicitarile unui zero barat care se baga in seama ca si musca-n curul calului..
.
eu 2018-04-12
Pe lista mai apar si alte persoane de notorietate: Marius Porumb, istoric, membru al Academiei Romane din 2009 sau Dolphi Drimer, fost presedinte si deputat al Partidului Ecologist. A fost inventatorul fabricilor de diplome din invatamantul privat care au distrus invatamantul universitar romanesc
mariusmioc 2018-04-12
Să adăugăm că domnii Dan Berindei și Ioan Chiper sînt colegi cu domnul Hodor în Consiliul Științific al Institutului Revoluției.
Madalin Hodor 2018-04-13
Bine ati venit pe meleagurile „presei dâmbovițene” pe care ne-ați arătat de atâtea ori cât de mult o disprețuiți! N-aș fi zis că vă puteți acomoda atât de ușor cu „miticii” de noi. La stilul comentariului mă refer și la insinuarea din el. Spre știința dumneavostră și a celorlalți intersați de subiect precizez că am acceptat invitația domnului Claudiu Iordache de face parte din zisul Consiliu Științific exclusiv pentru că sunt un susținător al celui de al doilea cuvânt (Revoluție) și nu al primului (Instiutut) Faptul este amplu dovedit de articolele pe care le-am scris despre subiect. Spre liniștea dumneavoastră vă pot anunța că în cel mai scurt timp tocmai datorită schimbării recente de direție care a avut loc la IRRD voi inainta demisia mea (desi este foarte pretentios spus, din moment ce nu am participat nici macar la o singura intrunire a Consiliului Stiintific si nu am facut absolut nimic in aceasta „calitate”) din aceasta structura decorativa si voi inceta orice tip de colaborare cu Institutul. Nu am facut-o inca deoarece am fost destul de ocupat sa scriu impotriva unora dintre membrii vechi si noi ai respectivei institutii (poate ati remarcat articolul meu referitor la cazimir ionescu si la dosarul revolutiei). Mentionarea celor doua nume in lista publicata este cred o dovada destul de clara ca nu ma aflu in coniventa insinuata de dumneavoastra.
Sfatul meu prietenesc domnule Mioc (pe care imi permit sa il dau, pentru ca si eu am tinut cont de observatiile si sfaturile dumneavoastra) este sa ramaneti timisorean. Cred ca intelegeti la ce ma refer.
nero 2018-04-12

O listă cu patrioţi romani. Publicarea ei e benefica. Comentariile scot in evidenta jigodismul antinational.
YON_RIJKSADELAAR 2018-04-13
înțeleg acum că antipatia lui Claudiu Iordache fațță de Ioan Aurel Pop, că nu a amintit de revoluționari în lucrările sale, a dus la aceste răfuieli stupide,prin care vreți să l lichidați pe singurul român care putea salva Centenarul și TRIANONUL(ȘI NU UNUL CA BOIA...)....plus că, Pop putea fi un MACRON al țării(mă refer la programul său de scolarizare in care latina devine obligatorie s a m d)
Donkeypapuas 2018-04-12
Cică, ”document complet”! DAR!... Cine ăți aruncă ochii pe acel ”facsimil” observă imediat că lipsește din ”documentul complet” acel document de răspuns al Securității (Adresa de corespondență). Mai mult: cam prea multe ȘTERSĂTURI și MODIFICĂRI inclusiv la Adresa de corespondență deja amintită (unde apare un grosolan 11 aplicat peste un alt număr iar datarea urmărește alt model decât cel obișnuit -an-lună-zi în loc de zi-lună-an). Deci tovarăș-securilă-kaghebilă, ai grijă că te umpli de... respect!
Alexandru 2018-04-12
ce fel de serviciu își trece membrii alfabetic, dar nu chiar? lista începe cu Andreescu, Armeanu, Abraham..serios? nu cumva Abraham trebuia trecut la început, pentru că B e înainte de N? dar Andreescu, Horia sună mult mai sonor?! și unde sînt adeziunile oamenilor cu pricina? că așa pot face și eu o mulțime de liste de oameni care sunt "colaboratorii" mei și care n-au auzit de mine
Stefan 2018-04-12
Ce s-a întâmplat cu pagina 2 din lista de colaboratori? Lipsește din PDF-ul scanat.
Andreea Pora 2018-04-12
Atutorul mentioneaza in text ca ” lipsește pagina a doua (de la poziția 10 la poziția 23) care nu a fost predată de către SIE și a cărei lipsă nu a fost se pare observată de reprezentanții CNSAS în comisia mixtă atunci când au preluat dosarul”.
Mihai 2018-04-12
Criza morala a Romaniei continua, dar valorile profesionale ale D-lui Pop sunt incontestabile, A luat in nenumarate momente pozitii ferme de sprojinire a educatiei, sunt nenumarate interviuri cu el pe youtube.
Diferenta de la cer la pamant cu agramatii sau lepadaturile din guvernele ultimilor ani - gen Liviu Pop, Dancila, Olguta, Iordache ...lista este lunga.

Problema este ca adevaratele repere morale din anii grei ai terorii comuniste, memoria lor este in continuare suprimata, terfelita , manjita si calcata in picioare. Este vorba despre fostii detinuti politici si despre luptatorii anticomunisti care au avut curajul sa infrunte urgia rosie a securatii si si-au dat viata prin munti sau prin beciurile si temnitele securitatii.

Aceia au fost adevarati eroi si modele morale si de patriotism. Problema morala a romanilor este ca au permis sa se dea legi care pur si simplu au suprimat din memoria colectiva exemplul fenomenal al acestor patrioti. Noi toti suntem de vina ca am permis astfel de demersuri legale si ca lasam ca acum niste cozi de topor cum ar fi Serban Nicolae sa terfeleasca exemplul demn de verticalitate morala al luptatorilor anticomunisti.

De ce permitem noi astfle de derapaje morale ?? Sa nu ne miram ca ducem lipsa de lideri curati. Pe cine sa aibe ca exemplu copiii nostrii si generatiile vitoare de lideri ??

Hristos a Inviat
Vlase 2018-04-12
Poate aia e foaia cu lista de incercare de a atrage acei oameni. Din cate vad, pe foaia cu Ioan Aurel Pop, si alte cateva nume au un "NU" langa nume. Oare acel "NU" sa insemne ca pe acei oameni nu au reusit sa-i atraga sa colaboreze cu ei?
Mircea Prodan 2018-04-12
Faceti o treaba exceptionala. Felicitari!! Mai vrem! :))
Măiță 2018-04-12
Mult zgomot pentru nimic ! Centrul de Informații Externe era o structură de spionaj. Rețeaua spionajului constă în cetățeni străini determinați să-și trădeze patria , guvernul sau entitatea față de care are obligația de loialitate.
Colaboratorii structurilor de spionaj nu sunt sinonimi ai colaboratorilor structurilor securității interne.
Agenții U.M. 0225 acționau sub acoperirea activităților consulare, consulatele având în atribuții și funcția de protecție consulară a românilor din străinătate, facilitarea intereselor economice, comerciale, culturale ale acestora
,Pe la consulate treceau românii care aveau nevoie de sprijin în relațiile cu autoritățile statelor străine .
Nci un stat nu a fost, nu este și nu ar trebui, nici pe viitor, să fie indiferent față de etnicii săi dinafara granițelor.
Tabelul publicat nu probează nimic . Dimpotrivă, din corespodnența atașată rezultă neregularități, precum lipsa datelor necesare implementării în evidențe, a aprobărilor de partid, ceea ce relevă că nu poate fi vorba de colaboratori validați.Dar, problema cea mai aparte este că ofițerii C.I.E. nu-ți declinau colaboratorilor calitatea reală, ci cea de acoperire, deci cei pe care doriți a-i incrimina este posibil să nu fi avut cunoștință că au relaționat cu un ofițer al serviciului de spionaj, ci cu un funcționar de la Externe, Agerpres, Academie, Guvern, după cum aveau legenda și documentele de acoperire.
Grigor Victor 2018-04-12
Nerusinarea si prostia autorului articolului sunt remarcabile! Sa nu vezi ,sau sa nu vrei sa vezi ce scrie in dreptul numelui lui I. A. Pop, adica un clar "NU"! _ inseamna sa vrei sa prostesti lumea pe baza unui act care spune tocmai contrariul ! Si pentru asta ai nevoie de un public dispus sa inghita acest tip de dovezi _adica de niste oameni la care principiul convenabilitatii se substituie celui al noncontradictiei!
gogu 2018-04-13
...Cine este acest ilustru necunoscut, de care a auzit doar familia lui, care face pe justițiarul și care,cu aceste mârșăvii, vrea sa iasă din anonimat?...oricum tot un neica nimeni va rămâne ...oare cum se face ca,la noi, toate marile personalități si marii patrioti sunt atacați de niște pseudo-intelectuali care în viata lor nu au făcut nimic bun pentru țara aceasta, dar care, au tupeul si nesimțirea de a ne ataca valorile umane sau de orice alta natura..Având in vedere faptul ca d-nl POP este considerat de catre cercurile hungariste un mare dusman al natiunii maghiare/ datorita patriotismului domniei sale si a lucrarilor stiintifice prin care a combatut tezele absurde si false ale istoricilor maghiari,demontând cu argumente solide absurditatile acestora MA INTREB DACA,ACST PSEUDO ISTORIC CARE FACE PE JUSTIȚIARUL,NU ESTE DOAR O COADA DE TOPOR A UNGURILOR CA SI buia (cred ca i-am scris bine numele,oricum nu are prea mare relevanta) sau ala cu barba si ochelari de si-a facut studiile la budapesta,al carui nume este,deasemenea,lipsit de importanta...
Madalin Hodor 2018-04-13
NU domnule Victor (si draga Magher)
NU stiu ce anume va face sa afirmati ca sunt „nerusinat”. NU am nimic de obiectat referitor la epitetul „prost”, avand in vedere ca ma asteptam din partea dumneavoastra sa cititi textul si eventual documentele inainte de a comenta. Aveti dreptate. NU sunt prost, sunt foarte prost.
Cu toata prostia si nerusinarea mea va rog sa luati in considere ipoteza ca NU ati inteles (sau NU vedeți, sau NU vreti) despre ce anume este vorba. Enigma respectivului NU (devenit peste noapte apărarea ridicola a domnului Pop) care v-a atras atentia dumneavoastra si restului „specialistilor” in Securitate de la EVZ si etc. este dezlegata de adresa in care se mentioneaza ca lista de colaboratori (colaboratori NU?) urma, dupa trecerea pe caiet, sa fie trimisa spre obtinerea aprobarii pe linie de partid. Cei 174 de colaboratori care NU mai erau in legatura unitatii la data respectiva, care NU au fost mentionati in adresa in discutie și care NU au mai fost trimisi nicaieri figureaza separat si va sigur ca domnul Pop NU este printre ei. Este printre cei care au ramas in continuare in legatura UM 0225 si care au urmat traseul mentionat.
Ideea contestarii listei pe motiv ca este mistificata de creatorii ei si ca UM 0225 trimitea la ordinul sefului CIE evidente privind colaboratorii proprii doar pentru a spune ulterior ca unii nu sunt colaboratori este o idee proasta de aparare. La fel de proasta ca si mine.
De aceea, v-as fi recunoscator daca NU ati prezuma lucruri pe care NU le intelegeti si daca NU ati incerca sa ii manipulati si pe restul cititorilor cu sofismele dumneavoastra.
Va inteleg tulburarea dar sunt convins ca exista metode mult mai inteligente de a-l apara pe domnul Pop
Il rog totodata pe „Magher” sa ma informeze si pe mine care sunt „pretentiile domnului Liiceanu cu istoricul de eseuri Boia...” si legatura lor cu subiectul. Mor de curiozitate.
Magher 2018-04-12
Excelent observat! Revista, autorul, a lansat un atac de denigrare la adresa d-lui Pop. Știm cu toții preteniile lui Liiceanu cu istoricul de eseuri Boia...
Andreea Pora 2018-04-12
Mai usor cu pianul si invectivele pe scari! Autorul prezinta un document. Doreati a decupeze numele lui Pop?
lucid 2018-04-12
Jocuri murdare ale unei binecunoscute gasti. TOATE serviciile de informatii din lume lucreaza in acest mod. Si azi SIE - urmasa DIE-CIE ii foloseste de exemplu pe Vlad Alexandrescu - altfel nu putea fi trimis ambasador in Luxemburg - saiu pe Hurezeanu - ASTA ESTE TREABA ORICARUI SERVICIU DE ACEST FEL. Pe stil "vechi" Hure are doua incercari de racolare ca informator - una la 19 ani in urma unui scandal de moravuri homo si alta pe la 30 de ani inainte de bursa Herder via Blandiana, dar documentele de baza s-au topit. A fi colaborator nu inseamna a fi turnator-informator sau acoperit. E vorba in lista de multe personalitati care nu puteau altfel pleca in afara ca sa-si vada de cariera lor profesionala daca nu se "conversau" cu ofiterii de informatii. Vi-l inchipuiti pe Horia Andreescu turanandu-l pe Celibidache??!! Lista ar fi fost credibila daca apareau si ceva "minoritari" cunoscuti. Ridicola aparitia lui Mihai Pelin - era notoriu ca lucra cu I C Dragan la publicarea datelor reale printre altele la coloana a V-a bolsevica din Basarabia, evident ca acum plateste, in amintire, din pacate.
Matteo 2018-04-12
Mincinosilor. In dreptul lui Ioan Aurel Pop apare cuvantul NU. Astia nu au fost colaboratori ai Securitatii, unii au si adeverinte ca NU au colaborat cu Secu. E doar o incercare jenanta de a improsca cu noroi niste oameni care nu pot fi controlati de sistem. Rusine!
marian 2018-04-12
Ups, lipsesc numele de la Al la Br
marian 2018-04-12
citisem articolul, inclusiv aceasta mentiune, dar nu era specificat intervalul si noi pacatosii ne vom tot intreba ce nume incap[e] in acest interval
Andreea Pora 2018-04-12
Ups, daca ati fi citit aricolul ati fi obsservat ca autorul mentioneaza ca ”lipsește pagina a doua (de la poziția 10 la poziția 23) care nu a fost predată de către SIE și a cărei lipsă nu a fost se pare observată de reprezentanții CNSAS în comisia mixtă atunci când au preluat dosarul”.
ABBA 2018-04-12
Lipseste lista cu ultimii de la litera "A" si primii de la "B" . Pot sa speculez ca era si numele lui Basescu acolo. Nu stiu daca si prenumele.
A. 2018-04-12
"Horia Andreescu". Cumplit. Lipseşte dintre numele selectate pentru includerea în acest articol, ar fi meritat sa fie inclus, fiind o personalitate semnificativă a muzicii culte din România.
Ignatius Reilly 2018-04-12
L-am remarcat pe lista si pe compozitorul Doru Popovici care a mancat multa vreme o paine buna in Radio Romania. Si era si membru PRM daca nu ma-nsel.
Ovidiu 2018-04-12
"dacă tot împlinim 100 de ani de existență ca națiune"

Romania exista ca stat si natiune independenta de la 1877..Implinim 100 de la unirea teritoriilor
Clara Mares 2018-04-12
Sunt cercetator acreditat CNSAS din 2007, dupa ce am lucrat la CNSAS intre 2000 si 2005. Permanent m-am lovit de blocaj, taraganari, omisiuni, informatie trunchiata. Nicioadata nu am stiut daca dosarele pe care le-am vazut acopera integral tema mea sau vad o selectie a cuiva invizibil, interesat....
Ca cercetator acreditat nu ai acces la un inventar complet deci nu ai cum sa capeti certitudinea ca ai vazut tot ce conta pentru subiectul tau. Nu vreau sa mai vorbesc despre timpul scurs intre depunerea cererii si consultarea dosarelor sau despre timpul incredibil de lung care poate trece intre consultarea documentelor si primirea copiilor xerox.
De multe ori, ai si uitat de ce ai cerut ce ai primit.
Sau dezvolti strategii alternative. Eu asa fac, imi notez tot ce gandesc pe loc la lectura, copiez tot ce ma intereseaza pe loc. Xeroxul imi sustine cercetarea, o probeaza, dar nu mi-o blocheaza. Asta daca nu o blocheaza cineva care nu iti da toate materialele pe care arhiva le poseda si tu din intamplare descoperi. atunci faci scandal si lucrurile se misca. Asta este ceea ce am invatat in cei 17 ani in care am avut de-a face cu CNSAS: scandalul, amenintarea, constrangerea. Metode care imi repugna si pe care urasc sa le folosesc.

In fapt daca vrei sa vezi dosare la CNSAS trebuie sa ai timp, foarte mult timp, dar si nervi foarte tari, atentie distributiva, neincredere funciara.
O alta aberatie strigatoare la cer este publicarea pe site-ul institutiei a temelor cercetatorilor acreditati, un abuz si o tradare a increderii. Raspunsul oficial care mi s-a dat a fost ca este o onoare sa figurezi pe lista CNSAS. Nu multumesc, as prefera sa imi realizez subiectele nu sa le fac publice in forma de proiect. Sau cinstit ar fi ca si cercetatorii interni ai CNSAS sa isi declare intentiile, temele de cercetare, macar am sti cu cine ne suprapunem in interese.
De aceea sunt deosebit de atenta la afirmatia lui Madalin Hodor cum "în CNSAS un etaj deconspiră Securitetea, în vreme ce altul o apără."
Dar sunt extrem de recunoscatoare pentru apelul sau la o discutie nuantata si complexa in ceea ce priveste actele si consecintele colaborarii, cat si faptele si efectele actiunilor Securitatii. Periodic cadem in patima dosariadelor, ne indignam revolutionar pe marginea unor documente, la lectura unor nume. Dar discutia trebuie sa iasa din cadrul acesta, oamenii au facut istoria ultimilor 50-70 de ani, dar nu doar oamenii cu nume conspirative. Cei cu epoleti sau cu functii in PCR mai mult decat oricine. In aceasta lumina consider ca Romania a ratat revolutia in 1990 atunci cand punctul 6 al proclamatiei de la Timisoara nu a fost adoptat, iar activistii si securistii si-au continuat nestingheriti activitatea, din pacate cu aceleasi metode de dinainte de 1989, confiscandu-ne prezentul. Poate o reluare a numelor si faptelor, o discutie a contextului si o indicare curajoasa a responsabililor e datoria generatiei mele.
Ma inclin in fata initiativei tale, Madalin, si iti ofer tot concursul meu, Clara Mares
YON_RIJKSADELAAR 2018-04-13
Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, a țărănistului GEORGE ȘERBAN! E străvezie,suspectă toată această subită apariție a documentului semnat de Mădălin,de care se spune că l ar fi lansat, l*ar fi dorit, să fie xerosat înaintea alegerii marelui romîn ardelean I A POP! Deci.....se dorea stoparea accesului în vârful piramidei academice a lui I A POP...așa că se amână acțiunea din motive de xeros, xeroxul de care amintești că te ai împedicat și Dta, la împedicat și pe Dlui! Că Boia și Liiceanu sau alte forțe anti IOAN AUREL POP au interese nu încape îndoială, așa că mă întreb cine și ce se câștiga prin stoparea acestui mare român care a dat de curând de pământ cu lichelele politice din Parlament în special?!
Vlad Mihăilescu 2018-04-12
„Emigraţia legionară, care ar putea părea la prima vedere obiectivul principal şi perfect legitim al UM 0225, a fost în realitate cel mai puternic şi vechi aliat (depăşind cu foarte puţin Biserica Ortodoxă, cu ale ei „feţe bisericeşti” trimise în misiuni de capturare a episcopiilor şi congregaţiilor de credincioşi din străinătate) pe care Securitatea l-a avut în afară. De aceea, „elementele legionare şi fasciste” împotriva cărora se mobiliza în anii 80’ UM 0225, nu mai erau, de fapt, reprezentate decât de cei câţiva legionari radicali (simiştii) risipiţi prin Spania şi Portugalia şi care nu mai aveau, în realitate, absolut nicio relevanţă pentru nimeni.
Foarte interesant că opinia dumneavoastră coincide perfect cu cea a ofițerilor de securitate care, la fel acreditau ideea, că legionarii simiști rămași nu mai reprezentau pe nimeni. Acum, curios, dacă nu mai reprezentau pe nimeni și pericolul legionar era controlat de Securitate, de unde atâtea eforturi în oameni, bani și timp alocat acestei „probleme”? Vă contraziceți singur, dle Hodor, șă mă faceți să realizez foarte bine ceea ce vreți să faceți! Ați început să folosiți documentele CNSAS în alte scopuri și asta mă face să mă întreb și în privința sincerității și a intențiilor dumneavoastră cu celelalte dezvăluiri.
YON_RIJKSADELAAR 2018-04-13
ați folosit sintagma ”simist” și cred că fără să vreți ați creat confuzie ,deoarece ea îi reprezintă pe derbedeii legionari apăruți masiv îm ,IȘCARE după asasinarea CĂPITANULUI, oportuniștii,aventurierii,infiltrații spioni bolșevici s a m d care la 6 -03 -1945 au dat buzna în PCR (așa cum scrie chiar NISTOR CHIOREANU șeful legionar al Ardealului în cartea sa MORMINTE VII, iar codreniștii (conform unei circulare a lui C Z Codreanu din anii 30) reprezentați de intelectualitatea și gospodarii regatului, l au susținut pe IULIU MANIU la acele alegeri unde a fost impus PM trădătorul Petru Groza, au îmbrăcat alaături de țăriniștii lui MANIU&MIHALACHE haina demnității luptelor de partizani,a rezistențe eroice de martiri ai neamului în gulagul concentraționist republican&seceră*ciocan,ei,țărănisto&codreniștii ducând greul luptelor,jertfelor, fiind de fapt eroii rezistenței și demnității noastre ca nație antibolșevică,din rândurile lor detașându se cei numiți SFINȚII ÎNCHISORILOR!
Sorin 2018-04-12
Cum adica dom'le, "lipseste pagina 2"? Mai sunt tovarasi la varf ale caror nume nu trebuie cunoscut? Este foarte grav, cine sunt javrele care pana si azi isi permit sa cenzureze?
Bogdan Stanciu 2018-04-12
Nu se vede lista completă. Linkul e greșit. Supersubiect.
Vorbărețul 2018-04-12
Am câteva nedumeriri fată de momentul apariției și documentele prezentate în materialul de față:
1 Cum de au apărut doar acum?
2 Dacă Ioan Aurel Pop nu ar fi devenit, recent, Președintele Academiei Române, le-am mai fi văzut?
3 Ce serviciu de informații își permite să facă public o listă cu informatorii săi?
4 Știți dacă este vreo diferență între informator și cel de la care vrei să culegi date? Deoarece aci, îmi pare mie, este o listă de oameni ce au călătorit în afara țări și atât, nu am văzut nimic incriminator.
5 Care este amestecul KGB?
Duculet mihai 2018-04-12
Pare a va deranja articolul!! As avea si eu o nedumerire:de ce?
mike 2018-04-12
"3 Ce serviciu de informații își permite să facă public o listă cu informatorii săi?" Stiti vorba aia: "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere." Daca atat te duce creierul este jalnic. DIE crezi ca mai este un servicu de informatii? Crezi ca lista asta are vreo legatura cu SRI? Se intampla inainte de 89 prietene, nu anul asta. Nu vrei sa stii cine cine te-a dat in gat sau pe cine ai dat tu in gatut?! Comunist ce esti!
mike 2018-04-12
Inca o data o spun, cred ca traim un moment istoric prin dumneavoastra domnule Hodor. Simt ca se face in sfarsit dreptate pentru noi. Asteptam si listele cu acoperitii din strainatate, pentru ca sunt convins ca multi dintre ei au o duc bine acolo unde se afla si, cine stie, pot fi chiar reactivati la un moment dat de catre guvernul PSD pentru a-i vana pe cei care "defaimeaza" tara (adica PSD). Mutumim foarte mult!



__________________________________


Ioan Aurel pop are cuvantul:
Ioan Aurel Pop
12 hrs · 
Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat ,,nostra culpa”. Se poate și așa ! De exemplu, eu îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun; fiindcă am făcut grădinița în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece așa prevedea ,,internaționalismul proletar”, în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în engleză; fiindcă am “cerut insistent” să fiu făcut pionier, utecist și comunist, în loc să fi participat la rezistența anticomunistă, așa cum au făcut toți românii; fiindcă am terminat, ca șef de promoție, Liceul Teoretic nr.1 (,,Andrei Șaguna”) din Brașov, în loc să fi rămas repetent; fiindcă am ”optat” să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului; fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de oferte universitare de studii și să plec în SUA sau Germania; fiindcă am “cerut” profesorilor mei să mă facă șef de promoție la Universitatea din Cluj, în loc să fi rămas un student șters și anonim; fiindcă am insistat să fiu profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel licență … Acești ,,fiindcă” ar putea continua, dar ar fi în zadar. Am fost și suntem (considerați), eu și contemporanii mei, pleiade de proști, inculți, semidocți, politruci, tarați de ideologia marxistă, autohtoniști, protocroniști și naționaliști. Prin urmare, astăzi suntem (priviți ca) adevărate pericole publice sau, dacă nu chiar așa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi revolute și blamate de istorie. Mă simt, ca și mare parte din generația mea, maculat de un ev comunist catastrofal, pe care și noi l-am construit din moment ce am trăit atunci, și mă aștept ca dl.Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte.

__________________________
 
Doua voci din adevarata societate civila romaneasca au cuvantul:


Dl. Ioan Aurel Pop nu a fost nici informator nici colaborator al Securitatii, dupa cum incearca sa-l defaimeze micii executati ai mai cunoscutilor denigratori ai Istoriei Romaniei, L. Boia si G. Liiceanu. Documentele vorbesc de la sine si desfiinteaza din start campania lansata cu ura, am putea spune, impotriva noului presedinte al Academiei Romane. Fantomele bolsevicilor care bagau oamenii in puscarii in anii '50 pe baza unor anonime sau a asa-numitelor demascari au reusit sa se reincarneze si sa evolueze cu brio in publicistica de "stango-dreapta" a "comunistilor-anticomunisti" din Romania, respectiv revista 22, organul de presa al GDS. O noua insailare de documente interpretate rau voitor si afirmatii fara acoperire din seria cu care ne-a obisnuit deja impostorul CNSAS Madalin Hodor 1 (care isi aroga in fals calitate de "cercetator superior" al institutiei bantuite) a aparut pe piata cu o tinta clara: istoricul Ioan Aurel Pop. Victimele colaterale si distinsul academician ar trebui sa-si faca dreptate, dupa parerea mea, in instanta. Lista prezentata de organul GDS si diseminata rapid in Retea este, de fapt, o banala lista de persoane intrate in atentia organelor Securitatii ca posibile candidate la colaborare. Fractura de logica a denigratorilor de serviciu izbeste de la inceput orice om normal. Chiar din primul document prezentat reise mai mult decat clar ca Lista "colaboratorilor" urmeaza sa fie trimisa spre aprobare CPEx. Conform unei Hotarari a CPEx al PCR nici un membru de partid nu putea fi racolat spre a deveni informator fara acest accept al "organelor superioare de partid si de stat", care, in ultimii ani ai regimului, pe fondul luptelor interne dintre Partid si Securitate, nici nu se mai dadea, decat in cazuri rare. Logica ne spune clar: daca urma sa se solicite aprobarea Partidul pentru ca respectivii sa devina, eventual, colaboratori, este evident ca acestia nu erau inca, la data intocmirii listei, in nici un mod concret, ... colaboratori! Mai mult, acelasi document ne spune ca 174 din acestia nu erau in legatura (cu vreun ofiter) sau/si nu aveau nici macar introduse datele minime de identificare. Ce colaborator e acela care nu are nici macar datele din buletin pe fisa? De asemenea, ce nume de colaboratori/informatori/agenti acoperiti se dadeau in clar vreodata, din nou o sfidare a logicii si a oricaror norme interne ale Securitatii? Documentul incheie la fel de clar pentru orice om fara o agenda secreta si murdara, ca in cazul de fata: in caz contrar, spune ofiterul responsabil, "elementele in cauza vor fi scoase din evidenta". Ce mai putem adauga? Ah, da: chiar CNSAS a dat o Adeverinta de necolaborare a dlui Ioan Aurel Pop cu Securitatea. Personal cunosc si alte persoane din "lista" care nu numai ca au Adeverinte CNSAS ca nu au colaborat cu Securitate (ca politie politica sau orice altceva) dar au dosare de urmariti ca fiind periculosi si cu actiuni si afirmatii impotriva "oranduirii socialiste".
PS: Atrag atentia si asupra unor alte atacuri perfide la adresa istoricului, in care acesta este portretizat ba "national-comunist" ba altcumva, conform etichetelor - de asemenea de tip bolsevic - puse in circulatie de "comunistii-anticomunisti". Absolut penibil. Orice om de bun simt, orice intelectual roman, nu se poate simti decat scarbit de aceste atacuri jenante devenite totodata si plictisitoare. Se vede ca Soros le-a mai taiat din finantari si atunci au trecut, vrand-nevrand, la munca manuala.
Nota: 1. În ceea ce priveşte interjecţiile Hodor-bodor, intalnltă prin Bucovina, şi hondron-bondron, inregistrată de August Scriban care insă nu precizează aria de circulaţie, credem că ele reprezintă o dezvoltare pe teren românesc, prin schimbarea valorii gramaticale, a maghiarului handra-bandra, datorită rezonanţei acestui cuvint, adeseori neînţeles de ascultător. Ca formă, hodor-bodor se apropie şi de 
maghiarul hadari-badari - "vorbărie" - atestat in dicţionarul citat al lui Szinny.
(...)
Cel mai recent dicţionar istoric şi etimologic al limbii maghiare, "A maghiar nyelv torteneti-etimologiai szotara" inregistrează substantivul handabanda cu varianta dialectală handra-bandra, insemnand "lăudăroşenie, neseriozitate, nechibzuinţă". In maghiara din Transilvania este atestat şi adjectivul handra-bandra cu sensul de "fluşturatic, năuc, zăpăcit". 
(EUGENlA DIMA şi DOlNA COBEŢ, Note lexicale şi etimologice -http://www.alil.ro/…/05/Note-lexicale-%C5%9Fi-etimologice1.… / Anuar de lingvistică şi istorie literară, Tom XXVI · 1977-1978 / http://www.alil.ro/?p=430 / Institutul de Filologie Romana - A. Philippide / Academia Româna)
Show more reactions


_____________________________________________
 
„UN NEMURITOR” SENIN VERSUS NIȘTE MURITORI ÎNTUNECAȚI 

Pe când profesorul Ioan Aurel Pop nici nu se așezase încă bine pe cel mai important scaun de „nemuritor” din Academia Română, exact așa cum ne așteptam , a intrat în atmosfera presei românești cu viteza unui fulger un pic mai mălăieț „știrea” că dânsul nu-i chiar așa de nevinovat cum am putea să credem ascultându-i vocea caldă și privindu-i fizionomia plăcută de om bun , care nu se grăbește... Cum DNA-ul însă nu s-a ocupat încă de el, și cum la DNA e oleacă de deranj, momentan, pe bază de protocoale și de „s-a rupt lanțul de iubire” cu judecătorii ce nu prea mai vor să vadă bilețele lipite pe dosare, REVISTA 22 a fost nevoită , săraca, să scoată, în loc de „glonțul de aur”, niște alice mici, calitatea a doua ... pe care ziceai că le-a fabricat Liiceanu Gabriel în intimitate, dis-de-dimineață, până să apuce să se ungă pe trupu-i de atlet cu cremă CLINIQUE... 

Deci, REVISTA 22 are ca articol de bază , pe 12 aprilie 2018, un text intitulat: „Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu si Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Securității”... măi să fie... „Știrea – bombă” ( bine, la noi toate-s bombe ... ) s-a propagat frumos și în alte publicații : ZIARE.com... HOTNEWS.ro...numai că acestea, mai deștepte, preiau informația împreună cu sursa ei, fără să se bage în conținut... mai mult decât atât , ZIARE.com cere rapid și un punct de vedere al proaspătului Președinte al Academiei Române... acesta, evident, contrazice inteligența gedesistă . (În treacăt fie spus, cred că după de jurnaliștii de la ANTENA 3 au primit o hotărâre definitivă prin care ar trebui să-și scuture buzunarele de 300 000 de lei, în favoarea doamnei Codruța, pentru NIMIC, lumea e tot mai atentă ce propagă prin presă, că deja nu se mai știe la ce fel de complet de judecată pici, la o adică, de când scârțâie binoamele...) 

În sprijinul acuzației din titlu, REVISTA 22 prezintă un tabel ... pe tabel la poziția 149 apare numele lui Ioan Aurel Pop ... în stânga numelui scrie NU ... dar n-aș pune mâna-n foc că la ceilalți , la care nu apare negația în dreptul numelui, ar fi vreo problemă. Președintele Academiei este acuzat de colaborare cu direcția Securității care se ocupa de emigrație ... Apoi , cu amabilitate, autorul articolului din REVISTA 22, Mădălin Hodor , ne descrie, cu o duioasă insinuare, cu ce se ocupa Direcția respectivă cu care, plin de speranță, îl asociază pe Ioan Aurel Pop : 

„...Atentate cu bombă, bătăi administrate dizidenţilor prin intermediul unor grupări mafiote şi ameninţări cu moartea la adresa celor care îl criticau din străinătate pe Ceauşescu. Deşi nu era implicată direct în executarea acestor acte de terorism internaţional, UM 0225 şi agenţii ei au jucat un rol foarte important. Informaţiile obţinute de colaboratorii unităţii în timpul misiunilor din exterior (schițe ale caselor unde erau invitaţi cu inima deschisă, rutina zilnică a «prietenilor», planurile de viitor ale acestora, starea psihică, informaţii despre membrii familiei etc) au fost exploatate din plin în conceperea planurilor de anihilare a «emigranţiei ostile»...”

Subliminal așa... un pic, îl vedem pe Ioan Aurel Pop la capitolul „schițat case ale dizidenților”? Îmmm? Dând informații despre „starea psihică” a victimelor? Ei, așa... puțin... că-n dreptul lui scrie NU... deci nu-l voiau ăia, că nu era harnic... dar cum să fi fost harnic? Țările în care a călătorit Ioan Aurel Pop înainte de 1990 au fost : Uniunea Sovietică, Republica Populară Ungaria, Republica Populară Bulgaria... plin de dizidenți români, nene, în țările astea... 

Bine, pe când călătorea actualul președinte al Academiei Române în țările alea, adevărații adversari incomozi ai regimului comunist din România, cum ar fi Liiceanu Gabriel și Andrei Pleșu, aveau burse prin RFG , revelioane pe la Paris, participări pe la conferinţe internaţionale în Indonezia și alte ieșiri la iarbă verde... 

În 2009, la cererea Ministerului Afacerilor Externe, Ioan Aurel Pop a fost verificat de CNSAS- verdictul a fost că „NU EXISTĂ DATE SAU DOCUMENTE DIN CARE SĂ REZULTE CALITATEA DE LUCRĂTOR SAU DE COLABORATOR AL SECURITĂȚII ” ( ADEVERINȚA 2689/ 05.05.2009) pentru domnul profesor.

Problema care-mi sare mie în ochi este aceasta: de ce dracului CNSAS este credibil pentru REVISTA 22 când îi dă lui Dan Voiculescu adeverință că „a colaborat” , dar același CNSAS nu mai e deloc credibil când îi dă lui Ioan Aurel Pop verdict că „n-a colaborat”? Păi de ce, măi, intelectualilor ? 

P.S. A fost „lovitură” grea pentru voi alegerea asta a Academiei Române, este, băieți?



Google
 

Postări populare