Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

17.1.12

Nebanuite's caile Cronicii Romane

Editorialul economic al Cronicii Romane face parte din ritualul zilnic al omului informat.  O prima surpriza a fost cand editorialul de marti, 16 ianuarie este Revoluţia lichelelor, adica ceva fara legatura cu economicul.  Ma rog, vor fi si ei cetateni si evenimentele de strada i-au sensibilizat corespunzator.  Surpriza si mai mare este alta, standardele Cronicii au fost de nerecunoscut cand am citit editorialul cu pricina--iata-l mai jos reprodus:


Pentru un observator care nu a văzut îndeaproape o “revoluţie colorată”, ce­ea ce se petrece la Bu­cureşti poate părea un “protest al oamenilor răbdători”, “o răbufnire a societăţii civile” sau “o acţiune în stil indignados”. Pentru niş­te observatori care au văzut în­de­a­proa­pe câteva “revoluţii colorate”, in­clusiv din spaţiul ex-sovietic, ceea ce se pe­trece la Bucureşti nu poate fi ca­talogat drept altceva decât o tentativă jenant de stângace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neînţeles de către cei care încearcă să-l im­ple­menteze.
Situaţia ultimelor zile reproduce sche­ma “implementării accelerate a unui regim democratic” descrisă în “ma­nualele” scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. În cazul protestelor de la Bucureşti asistăm la o situaţie paradoxală, în care de pe ambele părţi ale baricadelor politice şi stradale se află personaje cu pregătire americană şi ambele tabere mizează pe sprijin extern. Se vede clar că elita politică de la Bucureşti este divizată şi conducerea PD-L l-a trădat pe pre­şe­din­tele Băsescu, lăsându-l aproape sin­gur îm­potriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar că organizatorii pro­testelor au mizat pe un succes ră­sunător şi acum liderii PD-L se află într-o situaţie deosebit de dificilă, ei devenind ţinte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialiştilor băse­s­cieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au făcut nevăzuţi în perioada de criză nu vor mai fi iertaţi. Judecând după comportamentul liderilor opo­ziţiei politice, se poate spune că nici ei nu prea cred în succesul operaţiunii de răsturnare a regimului lui Traian Băsescu şi sunt uimiţi de lipsa spriji­nului exterior care să influenţeze în mod semnificativ raportul de forţe pe plan intern.
Pentru a face o analiză coerentă a situaţiei create merită să facem câteva observaţii de ordin tehnic.
1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmăreşte iniţierea unui avânt protestatar pe baza unui motiv concret şi, ulterior, “genera­li­za­rea” acestor proteste în vederea schim­bării regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii “revoluţiilor co­lorate” utilizează pretextul unor pre­su­puse (sau reale) falsificări ale ale­ge­ri­lor, dar ca pretext poate servi aproa­pe orice, începând de la presupuse abuzuri ale forţelor de ordine (Libia) şi terminând cu conflicte de muncă (Ka­zahstan). În cazul României s-a uti­lizat la maxim pretextul “privatizării serviciilor de ambulanţă” ceea ce nu este altceva decât o manipulare informaţională grosolană. Invităm pe toţi care nu sunt de acord cu această apreciere să arate concret (articol, paragraf, pro­po­ziţie) o asemenea prevedere în pro­iec­tul legislativ propus de comisia pre­zidenţială. Preşedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci când a retras proiectul modificărilor legislative, reducând astfel posibilitatea organizatorilor pro­tes­telor de a coopta mai mulţi susţinători şi forţându-i să treacă accelerat la re­orientarea protestelor pe făgaş strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost întreprinsă la un moment greşit şi a avut o susţinere in­formaţională absolut execrabilă. Pre­supunem că cei responsabili de aceas­tă operaţiune au fost demişi pentru că sunt fie incompetenţi şi irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acţionat în interesul oponenţilor po­litici ai preşedintelui. Pe cei care consideră că reforma sistemului sanitar a fost întreprinsă pentru facilitarea furtului banilor publici de către “baronii PD-L din sănătate” îi invităm să gă­seas­că prevederile din actuala lege care îi opresc pe zişii “baroni” de la fur­tul banilor publici şi îi invităm să se gândească dacă nu cumva starea de­plo­rabilă a sistemului de sănătate ara­tă că acolo deja se fură practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea flu­xurilor financiare, şi aceasta era mi­za conflictului din jurul iniţiativei le­gislative prezidenţiale.
2. Protestele au beneficiat de sprijin informaţional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la răspândirea dezinformării şi au creat o imagine foarte favorabilă a protestelor. Din perspectiva unui specialist în manipulările mediatice, tentativele de a convinge populaţia să iasă în stradă erau foarte evidente şi au fost făcute sârguincios, dar fără o pricepere tehnică deo­se­bită. “An­te­ne­le”, Realitatea TV şi RTV preferau să transmită imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creează impresia vizuală a unei mul­ţimi mari, chiar şi în condiţiile în care este filmat doar un grup dispersat de oa­meni. Periodic, se lan­sau ştiri des­pre mii de protestatari care vin la Bu­cu­reşti din alte oraşe sau mii de studenţi care vin să se alăture protesta­tarilor din Piaţa Uni­ver­si­tăţii. Ulterior, aceste ştiri nu obţineau nicio confirmare, dar în condiţiile unei operaţiuni de manipulare informaţională este foarte important ca per­soanele care se gândesc la participarea la proteste să simtă că nu sunt singure şi că, de fapt, la proteste deja participă un număr mare de persoa­ne. Mesajele transmise de invitaţii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de pro­testatari şi pu­terea este lipsită de legitimitate. În li­te­ratura de specialita­te, acest proce­deu se numeşte “transfe­rul legitimităţii” şi constă în crearea unei impresii că autoritatea legitimă se află în mâinile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate în afara celei formale. Specialiştii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe ca­re îl avem în co­mun cu cimpanzeii şi alte primate: per­cepţia autorităţii la nivel individual este legată de comportamentul indivizilor din jur şi nu de o apreciere obiectivă a realităţii. În cazul “revo­luţiilor colorate”, acest aspect este fo­losit în felul următor: individului i se sugerează în repetate rânduri faptul că cei care deţin pu­terea formală în stat nu mai au autoritate reală, iar cei care reprezintă sau sunt asociaţi cu pro­testele sunt trataţi cu reverenţa şi res­pectul rezervat persoanelor care deţin autoritatea reală. Această teh­nică se realizează prin sugestii verbale şi non-verbale, sco­pul final fiind spargerea barierei psihologice care îi împiedică pe indivizi să intre în conflict deschis cu autorita­tea. Spargerea acestei ba­riere psiholo­gice la nivelul maselor populare este necesară pentru a ob­ţine o participare activă a populaţiei la proteste. În cazul situaţiei de la Bucureşti, tentativa unui “transfer de autoritate” a exis­tat, dar a eşuat la­mentabil din câteva motive printre care se numără lipsa de pricepere din partea specialiştilor autohtoni în ma­nipularea mediatică şi lipsa unui lider vizibil, carismatic şi îndeajuns de curajos să-şi asume rolul de “recipient” al “transferului de au­toritate”. Lideri noi nu există, liderii actuali s-au eschivat de la participare activă (Vic­tor Ponta a fugit la Stras­bourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal şi impotent organizaţional), iar liderii din garda veche s-au făcut ne­văzuţi sau s-au internat de urgenţă. În stil clasic securistic, liderii opoziţiei îşi doresc ca “revoluţia” să fie făcută de altcineva, iar ei să participe doar la împărţirea ulterioară a ciolanului bu­getar. Avem o simpatie nulă faţă de personaje gen Yushchenko, Saakash­vili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceşti lideri au avut decenţa să stea în frig  împreună cu protestatarii şi să respire gaz lacrimogen împreună cu ei. Li­de­rii opoziţiei româneşti preferă să vadă “protestele” în confortul unei camere de hotel de la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce îi descalifică total din punct de vedere profesional.
3. Este evident că protestatarii au căutat în mod intenţionat confruntă­rile violente cu forţele de ordine. Fie­care “revoluţie colorată” are nevoie de victime, de morţi şi răniţi care “să dea bine pe sticlă” şi să devină simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei împotriva regimului. De fiecare dată, protestatarii violenţi provin din rândul unor organizaţii formale sau in­formale de tineret şi au o anumită pre­gătire în domeniul luptelor de stradă. Ideea de a folosi galeriile echi­pelor de fotbal în calitate de “trupe de şoc” ale revoluţiilor colorate nu este nouă şi a mai fost pusă în practică la Kiev şi la Belgrad, însă în cazul Ro­mâ­niei există o particularitate interesantă. În cadrul operaţiunilor similare din alte ţări, ultraşii erau doar “vârful de lance”, în timp ce nucleul dur al protestatarilor era format în mare mă­sură de membrii unor organizaţii de tineret cu caracter po­litic sau social (“Otpor!” din Serbia, “Kmara” din Geor­gia, “Pora” din Ucra­i­na, aripa tâ­nără a “fraţilor musulmani” din Egipt etc), dar la Bucureşti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultraşi, conducând la o auto­discreditare a pro­testelor. Opoziţia nu are organizaţii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecţionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opozi­ţia plăteşte pentru această strategie defectuoasă. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organi­zate, iar coordonatorii acestora sunt controlaţi ferm de către personaje cu legături strânse în cadrul serviciilor secrete. Faptul că o parte importantă a serviciilor a parti­cipat la organizarea acestei operaţi­uni este evident din spri­jinul acordat protestelor de către “unitatea informaţională” infiltrată în media, din com­plicitatea tacită sau activă a organizaţiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui să spriji­ne poziţia preşedintelui, din comportamentul li­derilor PD-L care doresc să “iniţieze un dialog structurat cu socie­tatea” şi chiar din participarea activă la pro­teste a galeriilor controlate pe fi­liera “civililor” din cadrul UNPR. Re­petăm: asistăm la un război intern al elitelor politice, în care Băsescu a ră­mas singur împotriva tuturor, dar ni­meni nu este îndeajuns de curajos încât să participe vizibil la luptă, preferând metoda clasică şi securisti­că de a acţiona prin interpuşi. Partici­parea ultraşilor la proteste şi eşecul lor în crearea unor “imagini şocante” care să poată fi folosite pentru propagandă ulterioară au avut un efect in­teresant asupra strategiei mediatice a “revoluţionari­lor”. În fond, spectatorilor le-a fost prezentată o imagine profund schizofrenică: pe de o parte, ultraşii erau declaraţi “huligani” şi “agenţi ai serviciilor” care au fost in­filtraţi în rândul protestatarilor pentru a genera violenţe, dar pe de altă parte numărul ultraşilor era folosit în calcu­lele numărului total al protestatarilor. Dacă teoria (absurdă) conform căreia ultraşii erau de fapt “agenţii serviciilor” este corectă, atunci trebuie re­cunoscut faptul că protestele de la Bucureşti au strâns efectiv câteva sute (nu mii!) de participaţi, iar dacă ul­traşii constituie o componentă natura­lă a protestatarilor, atunci trebuie recu­noscut faptul că violenţa de stradă face parte integrantă din strategia pro­testelor care se doresc a reprezenta “societatea civilă”.
4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informaţională” din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet şi to­tal la “avântul protestatar” este de­clarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” şi “susţinător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susţine în totalitate pe Băsescu şi, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susţină întrutotul pe protestatari şi să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluţii colorate” este cetăţeanul care gândeşte limpede şi îşi pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În conse­cinţă, oricine care-şi va pune această întrebare va fi discreditat şi declarat “suporter băsist”, deşi această întrebare este de bun simţ.
5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaţii media internaţionale (Associa­ted Press şi Reuters) care au scris despre “proteste împotriva măsurilor de austeritate la care participă mii de persoane”, dar până acum nu există vreo declaraţie dură a oficialilor eu­ro­peni sau americani care să ofere sprijin protestatarilor şi iniţiativelor de de­clanşare a alegerilor anticipate. Această situaţie îi debusolează pe or­ganizatorii operaţiunii care conside­ră că trebuie să mai întreprindă eforturi pentru a obţine suportul public al Ves­tului, deşi cei mai inteligenţi dintre ei deja îşi dau seama că acest su­port nu va veni.
Dintre toate condiţiile necesare schim­bării cu succes a unui regim politic, actuala opoziţie a îndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice şi structurile de informaţii să se găsească îndeajuns de mulţi trădători pentru ca sistemul să nu se mai poată apăra în mod eficient. Se pare că la momentul actual preşedintele Bă­sescu a fost trădat de toţi aliaţii politici şi de majoritatea structurilor de informaţii. Judecând după evoluţia situaţiei, alături de Băsescu este SPP, o parte a “0215” şi o parte din SRI. La capitolul “cooptarea trădătorilor”, rata de succes a opoziţiei a fost de aproa­pe 100%. Din punctul nostru de ve­de­re, dacă Traian Băsescu nu cedează nervos, şansele de succes ale unei re­vo­luţii bazate doar pe o trădare ma­si­vă a elitelor politice şi a persoanelor cu o coloratură specifică a ochilor sunt egale cu zero. Experienţa anteri­oa­ră ne sugerează că preşedintele nu va ceda nervos.
Ceea ce îi lipseşte operaţiunii de înlăturare a lui Traian Băsescu este un lider carismatic şi un program pozitiv de acţiune. Organizatorii au mizat pe ratingul şi popularitatea celor care vor îndemna (direct sau voalat) la ieşirea în stradă, considerând că sentimentul anti-Băsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru de­clanşarea unor proteste de anvergură, a căror presiune îl va forţa pe Băsescu să renunţe la putere. Se pare că organizatorii operaţiunii nu au acordat aten­ţia cuvenită capitolului din manual care explică faptul că oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă atunci când, pe lângă insatisfacţia faţă de prezent, au şi speranţe puternice la un viitor mai bun de după schimbare. Jude­când după numărul infim al protestatarilor, majoritatea românilor consi­deră că ecuaţia Ponta + Anto­nes­cu nu este egală cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestionează furtul banilor publici. Aceas­tă constatare, de fapt, nu înseamnă că actualul sistem este bun, ci doar atra­ge atenţia asupra faptului că opoziţia nu a reuşit să echipeze “avântul pro­testatar” cu un lider carismatic şi un program care să fie cunoscut şi susţi­nut de o masă largă a populaţiei. Or­ganizatorii mizează pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor “revoluţii colorate”. Căutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile călătoriei lui Victor Ponta la Stras­bourg, însă efectul acestor tentative va fi unul nul. În politica românească nimic nu se întâmplă fără acordul ta­cit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tăcut ca niciodată. În situaţii asemănătoare din alte ţări, ambasadorii vestici (în frunte cu am­basadorii SUA) atacau la baionetă au­torităţile statului şi ofereau sus­ţi­nere, inclusiv logistică, organizatori­lor pro­tes­telor. În aceste condiţii apa­re în­treba­rea firească: cum s-a ajuns în si­tua­ţia în care la Bucureşti s-a organizat o coaliţie largă a forţelor politice, oli­gar­hice şi “informaţionale” care a lan­sat o tentativă de “revoluţie colorată” făcută după tehnologie americană, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipseşte cu desăvârşire? Explicaţia este paradoxală, dar doar ea oferă răspunsuri coerente la toate întrebările. Bu­cu­reştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­ţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deş­tepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă (a se compara comportamentul lui Taubman şi comportamentul lui Gitenstein). Aceste acţiuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene şi persoane cu “afilieri in­teresante” gen Mark Mobius, însă acest lucru nu înseamnă că toate forţele active în politica globală din partea americană sunt de acord cu acest comportament al administraţiei Oba­ma. Amintim cititorilor că o bună par­te din actualele elite politice şi “informaţionale” a fost creată şi susţinută de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se află într-o opoziţie vehementă faţă de ac­tuala administraţie şi politica acesteia care vizează retragerea graduală din zone care în urma modificărilor conjuncturii internaţionale au intrat în sfera de interes şi influenţă a altor puteri globale. Pentru “băieţii deş­tepţi” şi actuala elită politică, înlăturarea de la putere a lui Traian Bă­sescu care colaborează eficient cu administraţia Obama şi sărbătoreşte venirea noului an chinezesc la am­basada Chinei a devenit o chestiune de supravieţuire şi menţinere a accesului la finanţare. Situaţia economică şi conjunctura internaţională generală i-au făcut să se grăbească, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astăzi în multiplele dosare care deja au ajuns sau în cu­rând vor ajunge publice. Tentativa stângace de a organiza o “revoluţie colorată” la Bucureşti a fost făcută în disperare de cauză şi va intra în istorie drept o “revoluţie a lichelelor”, “revoluţie” care a eşuat din cauza inepţiei terminale a organizatorilor.

La comentarii, il regasesc pe stimabilul N. Raducanu cu urmatoarea contributie:

N. Raducanu
Formidabil! Si noi care credeam ca mamaliga mai poate exploda, ca “ajuns cutit os”, ca taierile de salarii si pensii i-au facut pe bietii oameni sa gaseasca un pretext (Arafat) pentru a-si exprima furia, toate astea erau iluzii, caci va trebui sa ne resemnam cu rolul de paiate, manipulati de forte oculte ce poseda si presa necesara pentru asta. Editorialul ne spune in fond ca puteti protesta cat veti dori, puteti crede ca decembrie 1989 se va repeta, dar totul e zadarnic. Caci “rasculatii” nu sunt decat fie niste vagabonzi (cu 21 de ani in urma se numeau « golani »), fie niste activisti platiti. Putinii creduli ce li s-au alaturat sincer lor, crezand ca strada poate fi un element de schimbare a marei politici, vor fi iarasi dezamagiti, deoarece nici o schimbare nu e de conceput fara ca nemultumitii sa aiba o figura de prova, un conducator cu farmec. Ca si cum pogorarea lui trebuie asteptata etern, el putand aparea numai daca suntem copii cuminti! Iar daca nu va comportati frumos, sunteti niste lichele. Sincer spus, nu ma asteptam sa citesc in paginile CRONICEI un articol in spiritul celor ale lui Tr. Ungureanu si care sa preia cu dezinvoltura calificativul dat de Liiceanu celor care nu acceptau sa fie in totalitate de acord cu punctul lui de vedere. Editorial care in esenta se reduce la a spune cititorilor: Fiti in continuare multumiti ca il aveti pe Basescu la Cotroceni, caci cel putin el e carismatic!

Dat fiind ca dl. Raducanu spune atat de bine si mult, trimit urmatorul comentariu, nepublicat inca:


Am aproximativ aceeasi nedumerire ca N. Raducanu, ce s-a intamplat cu editorialul CR? Sa fie editorialistul in carlig la Putere?

OK, pot considera ideea unei manipulari, insa a o arunca pe aceasta la usa americanilor ‘dezbinati’ mi se pare pueril. Ma si intreb cat de diferit este Obama fatza de neoconi.
Eu zic asa, poate fi SI manipulare, insa nu desconsiderati MIZERIA, va rog! Altfel, Ba’secu si urmasii lui (de la putere si editoriale) nu vor fi invatat nimic…

Hmm, se umbla la hohaileala mare si altoirea de dume cu americanii pe ideea tehnica a manipularii conform cu Gene Sharp nu face decat sa expuna ridicolul acestei struto-camile jurnalistice.



Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

4 comentarii:

Redacţia Economică a Cronicii Romane spunea...

În seara zilei de luni, la câteva ore de la în­chiderea ediţiei, Victor Ponta a intrat în direct la B1TV şi a făcut câteva declaraţii care pot fi sumarizate în do­uă puncte:
1. Discuţia trebuie să se mute din stradă în parlament.
2. Cerinţele faţă de puterea actuală se rezumă la investigarea comportamentului jandarmilor, iar dorinţa maximă este ca guvernul Boc (“măcar până la sfârşitul acestui an!”) să nu mai recurgă la practica asumării de răspundere.
Niciun cuvânt despre demisia preşedintelui sau gu­vernului, niciun apel la ieşirea în stradă pentru a obţine alegeri anticipate. Nimic. Dacă cineva mai avea vreun dubiu, seara de luni a demonstrat că Ponta nu este Che Guevara. Îi invităm pe cititori să se gândească la modul în care “eurocraţii” i-au explicat “micului Titulescu” si­tua­ţia în care a ajuns şi l-au convins de necesitatea unei reevaluări urgente a priorităţilor tactice şi strategice. Se pare că zişii eurocraţi au fost atât de convingători încât Ponta a ajuns la concluzia că acţiunea cea mai corectă este să intre în direct la televiziunea portocalie B1 cu un mesaj împăciuitor chiar de la Strasbourg.
Mesajul lui Mihai Tănăsescu arată într-un mod cât se poate de direct că “e nevoie ca lucrurile să fie discutate şi, mai ales, să se găsească soluţii. Asemenea zgomote nu au cum să facă bine”. Senior adviserul de la FMI a urat românilor “o seară cu mult calm şi înţelepciune”, preci­zând că “imaginea României are şi aşa de suferit, iar o scă­pare de sub control ar fi extrem de periculoasă” şi că în cazul retrogradării ratingului de ţară “vor avea de suferit toţi, nu numai protestatarii”.
Se vede clar că sprijinul extern, atât de aşteptat de ar­hitecţii “revoluţiei”, nu a apărut şi nu va apărea. Exact cum am prevăzut, comportamentul lui Ponta şi mesajul lui Tănăsescu arată că forţele externe majore se opun şi refuză să legitimeze “revoluţia” clocită în laboratoarele oligarhiei clepto-securistice.
Una dintre principalele metehne ale societăţii ro­mâ­neşti constă în obişnuinţa (indusă) de a gândi despre viaţa politică în termenii unei galerii de ultraşi. Nu se dis­cută despre idei, nu se discută despre acţiuni concre­te, ci doar se doreşte ca echipa cu care ţine individul să “bată” cu orice preţ echipa adversă. Un individ care nu împărtăşeşte ideologia ultraşilor (roşii, galbeni sau portocalii) este tratat cu oprobriu de toate taberele, iar ideea existenţei unei gândiri echidistante şi capabile să aprecieze ideile, acţiunile şi iniţiativele şi nu doar apartenen­ţa la o gaşcă politică este străină şi absurdă pentru indivizii afectaţi de “gândirea de ultras”. De ce este atât de dificil de a înţelege un algoritm simplu? Dacă politicia­nul X întreprinde o acţiune bună, aceasta trebuie saluta­tă, indiferent de coloratura politică. La fel, dacă politicianul X întreprinde o acţiune proastă, aceasta trebuie condam­nată, indiferent de coloratura politică. Atitudinea faţă de un politician sau grupare politică poate şi trebuie să fie mai nuanţată decât “pro” sau “contra” şi numai aşa vom re­uşi să depăşim faza în care electoratul este forţat să alea­gă între găşti la fel de detestabile. Trecerea de la gân­direa de ultras la o gândire civică matură implică efort, dar suntem siguri că vom vedea momentul în care societatea va fi capabilă să impună o agendă proprie clasei politice şi să nu mai permită politicienilor să se joace de-a alba-neagra cu electoratul.

peromaneste spunea...

PSD-ul nu surprinde, neaparat.

PNL-ul si PC-ul sunt de alta parere. Antonescu&Voiculescu joaca o carte mare; miza lor este sa se catapulteze in relevantza sau… nu.

Anonim spunea...

Serviciile secrete americane se implica in rasturnarea Regimului Basescu?

Intr-un comentariu din data de 16.01.2012 aparut pe siteul publicatiei online "The New York Times":

Linkul aici:

http://www.nytimes.com/2012/01/16/world/europe/romanians-protest-austerity-measures.html?_r=1&scp=3&sq=romania&st=cse

un anume Leone Storlato fost agent CIA si atasat la ambasada SUA din Budapesta intre anii 1999-2004 face cateva referiri interesante la protestele din Capitala Romaniei dar si din celelalte orase importante ale tarii, - proteste generate de masurile excesive de austeritate luate de Regimul Basescu, - regim considerat corupt si "mafiot", cu tendinte dictatoriale.
Cine este acest "Leone Storlato"? Respectivul a figurat pe listele unor agentii americane cu atributiuni "speciale" in Europa de Est si Federatia Rusa. Il regasim la "Consiliul Cultural American" din Bielorusia ( Belarus) intre anii 2005-2009 sub numele de ... Rewiczky Sándor ( Alexander) pe siteul caruia publica unele materiale de analiza culturala a "conexiunii est-vest", dar mai ales articole cu caracter de analiza sociala si chiar militara. Fotografiile atasate acestor articole si care se refera la autorul lor sunt identice cu cele publicate pe siteul unui ONG din Utah numit "East West Cultural Institute " ... numai ca acolo autorul se numeste ... Storlato Leone! Din ce in ce mai interesant, nu-i asa?

Iata un link interesant:

http://www.eastwestcenter.org/popular-uprisings-and-military-support-to-future-movements-in-eastern-europe

Revenind la analiza evenimentelor violente din Bucuresti, - respectivul spune ( traducere):
"Tensiunea in armata romana este un grav motiv de ingrijorare pentru cancelarile vestice, o revolta in Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult peste capul Departamentului de stat Presedintele Obama a semnat un ordin secret catre CIA numit "Stabilizarea Romaniei" care trebue citit invers.... Documentul emis in ianuarie 2011 spune ca << Politica de dezbinare a lui Basescu in loc sa atenueze tensiunile in zona fostilor militari dar si a celor activi, le accentueaza. Prezenta militarilor in uniforma, chiar in rezerva in mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite va pune pecetea finala pentru acest regim, in viitorul apropiat>>."

Nota lui Leone Storlato ( sau Rewiczky Sándor ?) continua cu un comentariu referitor la "Mafia Armamentului" si la "Conexiunile Basescu-Kassar-Bout":
"Cea mai puternica mafie din Romania este cea a armamentului. Ea are ca baza contrabanda de arme desfasurata in jurul lumii. Pe langa aceasta sunt comisioane fabuloase obtinute prin contracte militare. In varful acestei mafii extrem de puternice se gaseste Traian Basescu. Fiecare export de arme conform legislatiei poarta semnatura comandantului suprem. Aceasta mafie avand la dispozitie sume enorme a cumparat intreaga structura a democratiei Romanesti. Justitia. servicile secrete, armata, parlamentul sunt in mana mafiei armelor care actioneaza nestingherit. Despre aceasta mafie nu se aude mai nimic in mass-media".
Materialul acestui "analist politico-militar" se incheie cu remarca:
"O revolta este iminenta in Romania anului 2012. Este foarte posibil ca elemente ale armatei sa participe la aceste miscari ce vor duce in final la prabusirea regimului presedintelui Basescu si instaurarea unui regim militar provizoriu"

Nimic de comentat....

de control spunea...

mai raspandacule, de ce pui cacaturi pe situl asta? ti-am verificat cele 2 linkuri si l-am cautat pe storlato al tau si nu am gasit nimic ce sa confirme aberatiile tale.

impotriva cui esti tu?

Google
 

Postări populare