Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

9.5.12

Andrei Marga, Declaraţie în faţa Comisiilor de politică externăreunite, din Parlamentul României, 7 mai 2012


Mulţi oameni de stat au spus că cea mai buna politică externă este o politică internă înteleaptă şi eficace. Trebuie observat că şi reversul este adevărat: o politică externă inovativă poate servi mai bine politica internă a modernizării şi democratizării, de care, precum de orice altă ţară, România are nevoie. La o astfel de politică externă, care ia în seamă schimbările din lumea de astăzi şi serveşte continuu interesele profunde ale ţării, mă angajez.

Fiecare cetăţean interesat îşi poate da seama, din programele şi acordurile adoptate în cursul anilor de Parlament, care sunt obiectivele politicii externe româneşti şi mijloacele gândite pentru atingerea acestora. Se ştie că activitatea Ministerului Afacerilor Externe are la bază acte normative (ca Legea 544/2001, Legea 52/2003, Hotărârea de Guvern 1040/2011 şi altele, la care se adaugâ convenţiile internaţionale în materie diplomatică şi consulară, precum cele semnate în cursul anilor la Viena) şi este susţinută de aproximativ 750 de posturi în centrală şi de peste 1340 de posturi în reprezentanţele din afară ale ţării, cu un buget de 150 de milioane de euro (în 1912).

Fiindcă politica externă a oricărei ţări este de calitate dacă are o anumită continuitate şi consecvenţă, afirm asumarea în întregime a funcţiilor Ministerului Afacerilor Externe (elaborarea de strategii, reglementare, reprezentare, autoritate de stat, administrare) şi a priorităţilor acestui moment din istoria României, aşa cum sunt acestea deja enunţate: consolidarea profilului european al României; punerea în valoare a parteneriatelor; consolidarea rezultatelor diplomaţiei economice; securitate globală şi multilateralism; sprijin pentru românii din străinătate, promovarea imaginii României.

Partidele care constituie Uniunea Social-Liberală – PSD, PNL, PC – propun ţării o nouă politică generală, noi politici publice, şi un nou fel de a face politică. Opţiunile Programului de guvernare – respectarea legilor, repararea inechităţilor sociale, implementarea unei viziuni economice de lungă durată, depolitizarea administraţiei publice, toleranţă zero faţa de corupţie şi clientelism – sunt orientări majore ale perioadei ce urmează, până la alegerile parlamentare, cu efecte inclusiv în conceperea, aprobarea şi punerea în aplicare a politicii externe.

Ce înseamnă noua politică şi noul fel de a face politică în domeniul pe care îl discutăm aici, cel al politicii externe? Daţi-mi voie să răspund la întrebare în cât mai puţine cuvinte, în funcţie de spaţiul pe care-l am la dispoziţie şi lăsând loc, fireşte, întrebărilor.

Şi în activitatea Ministerului Afacerilor Externe, ca parte a guvernului, responsabilă cu politica externă a ţării, trebuie să se plece de la evaluarea lucidă şi onestă a situaţiei de astăzi. România este ţară membră a Uniunii Europene şi membră a NATO şi se bucură, de ani buni, de cea mai largă libertate de decizie, de cel mai amplu sprijin şi de securitatea cea mai bine consolidată. Pe acest fond, însă, nu tot ceea ce s-a petrecut este liniştitor. Bunăoară, chiar autoritatea cea mai înaltă a statului declara, nu cu mult timp în urmă, că România nu se mai poate aştepta la intrări semnificative de capital pentru investiţii, încât trebuie să-şi găsească înăuntrul ei resursele. Situaţia este preocupantă, dar se ridică întrebarea: nu cumva atragerea de investiţii depinde, până la urmă, şi de activitatea şi de politica administraţiei ţării şi a actorilor ei? Sau, un alt aspect: un ziarist, mai curând favorabil puterii actuale din România, spunea, acum două luni, că ţara noastră mai are un singur prieten – Marea Neagră. Nu ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva s-au erodat, cu costuri prea mari – prin acţiuni, inacţiuni sau declaraţii – unele prietenii? Se mai pune întrebarea: nu cumva prea puţini lideri sau reprezentanţi ai ţărilor vin la Bucureşti ? În sfârşit, ca un al treilea exemplu: în pofida disponibilităţii oficiale şi populare a unor ţări, liderii lor nu s-au mai oprit în capitala ţării noastre în vizitele lor europene.

Văd şase probleme în starea de acum a politicii externe a ţării noastre:

a) insuficienta fructificare a cadrului de cooperare stabilit cu SUA, cu ţările din Uniunea Europeană;

b) relativa stagnare a relaţiilor cu China, Rusia, Turcia şi alte ţări;

c) efecte economice prea mici ale acţiunii externe;

d) absenţa unei viziuni pe termen lung, ca urmare a absenţei unui proiect al României pentru deceniile ce vin;

e) prestigiu diminuat în ultimii ani;


f) personalul prea redus din reprezentanţele diplomatice ale României şi ocuparea aproape exclusiv prin numire a posturilor, chiar şi a acelora în care alte ţări practică, de multă vreme, concursul;

Îmi asum acum aceste probleme şi voi căuta să le dau o rezolvare în mandatul meu la Ministerul Afacerilor Externe. A venit timpul, în orice caz, ca şi în politica externă să intervină un fel nou de a face politică.

Aş prezenta sintetic politica externă pe care mă angajez să o promovez în câteva sintagme. Aşadar, am în vedere:

o politică externă de exprimare consecventă a interesului naţional;o politică externă în orizontul drepturilor omului, democraţiei, cooperării dintre state şi al apartenenţei României la lumea valorilor occidentale;o politică externă nu numai cu efecte politico-militare, ci şi cu rezultate economice şi socio-umane;o politică externă orientată spre multilateralism şi realism;o politică externă bazată pe consensul forţelor politice şi, în fapt, pe consens naţional;o politică externă de refacere şi consolidare a prestigiului ţării;o politică externă ce cuprinde din nou în arcul ei politica, economia, cultura, ştiinţa şi tehnologia, valorile;o politica externă caracterizată de corectitudine, stabilitate, consecvenţă;

Politica externă a Romaniei implică mai mulţi actori instituţionali. În conformitate cu Constituţia ţării, „preşedintele reprezintă statul român” (art.80). Guvernul, potrivit Programului său de guvernare, acceptat prin votul de investitură al Parlamentului – „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice (art. 120). Este evident, chiar şi numai din aceste articole constituţionale, că Guvernul lucrează pe baza Programului acceptat de Parlament, că Parlamentul este cel care aprobă acordurile între state şi că presedintele reprezintă statul român. Este evident, cu alte cuvinte, că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, Guvernul, preşedintele şi Parlamentul trebuie să conlucreze, respectându-şi reciproc competenţele, la realizarea politicii externe. Trebuie să ieşim, şi în Româmia, din politica externă uninominală şi să trecem în politica externă bazată pe consens cât mai larg, public şi parlamentar. Trebuie să facem din „gândirea în condiţii de pluralism” un instrument eficace.

Politica externă a Romaniei are astăzi ca reper fundamental folosirea în interesul României şi al cetăţenilor ei a apartenenţei ţării la UE şi NATO. Programul de guvernare prezentat de Victor Ponta exprimă această opţiune fundamentală şi caracteristică. În acelaşi timp, vom lua în considerare, prin analize noi şi aprofundate, schimbarea lumii ce se petrece chiar sub privirile noastre. Am în vedere faptul ca UE se află în faţa unei decizii majore între alternativele de evoluţie ce-i stau în faţă – piaţa comună, alianţa de state sau organizarea integrativă suprastatală. Am în vedere faptul că NATO înregistrează noi evoluţii spre consolidarea „apărării colective”, a „politicii uşilor deschise”, a „descurajării” eventualelor atacuri, spre un „nou aranjament în domeniul armelor convenţionale” şi spre asigurarea „securităţii energetice”. Am în vedere emergenţa Chinei ca supraputere economică şi politică, cu implicaţiile de rigoare. Am în vedere întărirea centralităţii Germaniei în Europa, revenirea Rusiei, emergenţa Turciei ca putere, emergenţa unor noi puteri pe diferite continente. Am în vedere faptul că lumea nu rămâne fără urme ale crizei financiare începute în 2008: modelul de dezvoltare va trebui revizuit, rolul statului se impune reevaluat, resursele financiare se investesc mai precaut, distribuţia puterilor economice şi politice se modifică, rolul naţiunilor se dovedeşte durabil, democraţiile deschid problema legitimării, multilateralismul este sub presiune. Am în vedere multe alte fapte, care atestă, fără echivoc, schimbarea lumii.

Este nevoie să reluăm tradiţia de reflecţie sistematică şi informată indigenă asupra politicii externe şi să dăm analize noi într-o situaţie schimbată. Mă angajez, împreună cu echipa din jurul meu, la acest efort.

Putem configura de pe acum concluzii analitice şi acţiuni pe care le întreprindem. Nu mă refer acum la ele. Vreau să abordez însă câteva chestiuni punctuale stringente, de mare importanţă pentru România, indicând rezolvarile pe care le am în vedere: dezvoltările din UE şi NATO; diplomaţia economică; problema Schengen; accesul lucrătorilor români pe piaţa europeană; vizele în Statele Unite; fructificarea parteneriatelor strategice; extinderea cooperării cu vecinii; sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova; diaspora românească; imaginea României în lume. Sunt gata, fireşte, să răspund întrebărilor.


Andrei Marga si Angela Merkel

13 comentarii:

peromaneste spunea...

Andrei Marga, ministrul de Externe, a explicat la România TV ce i-a spus preşedintele Băsescu, luni seară, după depunerea jurământului.

Cu această ocazie, Băsescu a ezitat aproape câteva secunde să-i întindă mâna noului ministru de Externe.

Şeful statului i-a reproşat lui Marga că, la audierile dinaintea validării sale în funcţie, l-a comparat cu Mussolini. Ministrul a încercat să lămurească situaţia.
"La audiere, un parlamentar de la PDL m-a întrebat în legătură cu textul meu în care spun că măsurile regimului Băsescu aduc a Mussolini. Şi am dat acolo volumele exacte care permit o analogie între măsurile de la Mussolini şi cele de la noi, de exemplu folosirea de dosare epntru a ataca rivalii, obsesia de a desfiinţa una dintre camerele Parlamentului (...). Cineva l-a informat pe preşedinte că a fost această discuţie, preşedintele mi-a spus că nu e bine să văd astfel lucrurile, i-am spus că nu e bine informat şi că o să discutăm cu cea mai apropiată ocazie şi a fost de acord", a spus Andrei Marga.

"A fost un răspuns la o întrebare care s-a referit punctual la textul meu. Nu a fost o declaraţie, ci un răspuns la o întrebare pusă din sală", a completat el.

Redacţia Economică spunea...

Andrei Marga. Ministrul competent
Numirea profesorului Marga la Ministerul de Externe a fost unica decizie inspirată ce a rezultat din negocierile între PSD şi PNL. Mesajul propagandei portocalii a fost clar şi dur: Marga nu are ce căuta la Ministerul de Externe din cauza lipsei de experienţă, însă audierile din cadrul comisiei parlamentare de specialitate au demonstrat că profesorul Marga va fi un excelent ministru de externe.
În istoria recentă nu a existat un ministru de externe care să fie capabil să formuleze în clar text o viziune coerentă asupra politicii externe şi să aibă curajul să spună că apartenenţa la organizaţii precum NATO sau UE nu pot fi considerată un scop în sine, ci trebuie să genereze avantaje concrete pentru România. O asemenea viziune pragmatică nu poate să nu irite „intelighenţia portocalie” şi schimbul dur de replici care a avut loc între Sever Voinescu şi Andrei Marga în cadrul audierilor parlamentare este doar prima dintre confruntările ce vor urma.
În fond, noul ministru de externe a făcut trei declaraţii care au stârnit furia propagandiştilor şi strategilor portocalii:

1. „Politica externă are ca reper folosirea în interesul ţării şi al cetăţenilor a apartenenţei la UE şi NATO.” (citat conform Hotnews)
2. „Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa şi de la noi să fie la fel de competenţi. Doi prorectori conduc lumea: Putin şi Ratzinger. Sunt multe acorduri cu Rusia, ele cam stau în rafturi. Trebuie sa facem ca şi populaţia din Rusia să ştie ce e România actuală şi românii să ştie ce este Rusia actuală.” (citat conform Hotnews)
3. Măsurile anti-criză aplicate de Traian Băsescu sunt asemănătoare cu măsurile practicate de Benito Mussolini. Lista obsesiilor comune pentru cei doi lideri include: dorinţa de a lichida una dintre camerele parlamentului, reducerea numărului de bugetari şi folosirea dosarelor ca instrument de ţinere în frâu a unor politicieni.

În viziunea portocalie asupra lumii înconjurătoare, apartenenţa la UE şi NATO nu poate fi tratată ca un instrument de promovare a intereselor naţionale, apartenenţa la aceste organizaţii internaţionale fiind concepută ca un scop sacrosanct al existenţei ţării noastre. Declaraţiile lui Andrei Marga au fost atât de şocante din cauza faptul că el a avut curajul să spună un lucru simplu: NATO şi UE trebuie folosite pentru a servi interesele României şi nu invers, adică apartenenţa la aceste organizaţii nu este un scop în sine, ci doar un instrument. Evident, propaganda tratează o asemenea abordare drept un sacrilegiu, iar faptul că noul ministru de externe a alocat relaţiei cu SUA doar o singură frază din discurs, constituie o circumstanţă agravantă la sacrilegiul comis. În realitate, Andrei Marga nu a făcut altceva decât să formuleze logica politicii externe a unei ţări independente şi capabile să-şi urmărească interesele proprii şi nu interesele suzeranilor externi.
Noul ministru de externe a fost acuzat de „elogierea” Rusiei şi Chinei, iar România Liberă a considerat oportun să titreze: „USL schimbă macazul şi inaugurează axa Bucureşti-Moscova-Beijing”. Dacă nu luăm în calcul interpretările propagandistice ale „unităţii informaţionale” care s-a infiltrat în presa dâmboviţeană, constatăm că Andrei Marga a făcut doar câteva constatări de fapt:
Obţinerea accesului la pieţele Rusiei şi Chinei ar fi în avantajul României

Redacţia Economică spunea...

Deschiderea spre dialog pe care o manifestă aceste două ţări nu a găsit o deschidere reciprocă la Bucureşti
Vladimir Putin este un lider competent. Competenţa lui Putin în domeniul economic este confirmată atât de creşterea nivelului de trai al ruşilor de rând în perioada mandatelor sale de preşedinte şi premier (de exemplu, salariul mediu a crescut de la 81 de dolari în 1999 la 524 de euro în 2012) cât şi de creşterea economică recentă: PIB-ul Rusiei a crescut cu 4,2% în 2011. Transformarea Rusiei dintr-o ţară aflată într-un proces de dezintegrare teritorială într-unul dintre principalii jucători la nivel global este, la fel, o confirmare a competenţei.
Atât în Rusia cât şi în România există idei preconcepute cu privire la relaţiile româno-ruse. Ambele părţi ar avea de câştigat dacă aceste idei nu vor mai exista.
Situaţia în care această simplă înşiruire de fapte a provocat o reacţie atât de dură din partea unui segment al presei din România nu poate fi explicată în mod raţional, fiind necesare explicaţii cu caracter psihiatric. Se pare că presa şi o parte din clasa politică autohtonă suferă de paranoie cu elemente de rusofobie cronică. O explicaţie alternativă ar fi că aceste personaje acţioneayă în mod conştient împotriva intereselor naţionale.

Supărarea legată de comparaţia acţiunilor preşedintelui Băsescu cu acţiunile lui Mussolini nu are sens din simplul considerent că profesorul Marga are dreptate la nivel factologic. Într-adevăr, comparaţia este destul de dură, dar asemenea comparaţii sunt o parte componentă a jocului politic. Modul corect de evitare a unor asemenea comparaţii nu constă în reducerea la tăcere a profesorului Marga, ci în selectarea atentă a măsurilor pe care le susţine preşedintele Băsescu.

Ne aşteptăm ca un perioada imediat următoare linşajul mediatic la care este supus Andrei Marga să devină mai intens. Gaşca de propagandişti portocalii a primit „ordin pe unitate” în vederea mobilizării împotriva unicului ministru cu adevărat competent din cadrul guvernului Ponta. Sebastian Lăzăroiu deja l-a acuzat pe Andrei Marga de colaborarea cu Securitatea, menţionându-i inclusiv presupusul nume de cod. Prin acest gest, Lăzăroiu a confirmat că noul ministru de externe a avut perfectă dreptate atunci când l-a comparat pe Băsescu cu Mussolini şi a demonstrat că echipa de la Cotroceni nu cunoaşte alte modalităţi de luptă politică decât răfuielile personale. Relaţiile speciale dintre autorităţile de la Berlin şi Andrei Marga sunt arhicunoscute şi ar fi bine ca strategii prezidenţiali să includă în calculele sale probabilitatea ca opiniile exprimate de profesorul Marga să nu fie nişte opinii personale, ci nişte opinii reprezentative pentru modul în care gândesc anumite structuri germane. Consecinţele unui atac la un mesager al cercurilor de putere de la Berlin sunt lesne de imaginat. Pentru Traian Băsescu acest raţionament nu contează pentru că el oricum nu va intra vreodată în graţiile Berlinului, însă executanţii operaţiunilor de linşaj mediatic care îşi doresc să aibă perspective într-o Românie post-Băsescu ar face bine să-şi reconsidere comportamentul şi să reevalueze atent riscurile la care sunt expuşi.

Sperăm că Andrei Marga va reuşi să-şi atingă obiectivele propuse şi suntem absolut siguri că rolul lui în viaţa politică din România va fi mult mai amplu decât rolul unui ministru într-un guvern cu mandat de doar şase luni.

Michael spunea...

Desigur, nu poate fi decat in avantajul Moscovei sa avem un guvern orientat catre stanga. Iar pleasca oferita la pachet Rusiei este un ministru de externe batranel, fara nicio experienta in diplomatie. Care pe voi v-a incantat cu declaratia lui despre Putin, nimic altceva decat un mic dictator al unei tari in care oligarhii sunt printre cei mai bogati oameni ai lumii, saracii sunt foarte multi, iar clasa de mijloc este foarte slab reprezentata. Degeaba imparti statistic o suma la toata populatia Rusiei, daca ea de fapt se concentraza in mainile catorva potentati.
Raspundeti-mi si mie la o intrebare, legata de subiect, adica de politica externa: care este pozitia fitzuicii voastre electronice in legatura cu Moldova, Transnistria si prezenta trupelor “pacificatoare” rusesti in zona?
P.S.: Va asigur ca sunt roman, fara culoare politica. Voi cu cine sunteti in barca?

admin CR spunea...

::Desigur, nu poate fi decat in avantajul Moscovei sa avem un guvern orientat catre stanga.


Marga e membru al PNL, deci e de dreapta. În avantajul Moscovei, la fel ca şi în avantajul românilor de rând este ca guvernul de la Bucureşti să fie unul raţional. Apropos, atitudinea noastră faţă de guvernul Ponta, mai ales faţă de programul său economic, este negativă.


::Iar pleasca oferita la pachet Rusiei este un ministru de externe batranel, fara nicio experienta in diplomatie.



Diplomaţie se face nu numai la MAE. Foarte rar se întâmplă ca un cancelar german să facă un detour în cadrul unei vizite de stat pentru a se întâlni cu un simplu rector. La fel, nu se acordă oricui Verdienstorden-ul republicii germane. Marga are mai multă experienţă în relaţii internaţionale decât mulţi dintre diplomaţii de carieră, iar relaţia specială pe care o are cu Berlinul îi va fi de mare ajutor în orice context diplomatic.


::Care pe voi v-a incantat cu declaratia lui despre Putin, nimic altceva decat un mic dictator al unei tari in care oligarhii sunt printre cei mai bogati oameni ai lumii, saracii sunt foarte multi, iar clasa de mijloc este foarte slab reprezentata.



Spre deosebire de situaţia din România, oligarhii ruşi cărora li s-a permis să-şi continue afacerile în Rusia îşi împart veniturile cu statul şi contribuie la bunăstarea populaţiei. De exemplu, redevenţele pentru exploatarea petrolului din Rusia sunt de 60-66% (aproape de media mondială), iar în România redevenţele sunt între 3,5% şi 13%, creându-se astfel o situaţie în care resursele naturale ale României nu aduc niciun venit românilor, cu excepţia lui Ioan Niculae care s-a abonat la gazul ieftin. Restul veniturilor le obţin austriecii care practic au colonizat România.




Numărul săracilor s-a înjumătăţit în perioada mandatelor lui Putin, salariul median (nu mediu, sper că ştiţi diferenţa) a crescut de 5 ori (asta după ajustarea la inflaţie).
Dacă am fi să judecăm după numărul oligarhilor bogaţi, atunci Rusia nu are nicio şansă să aibă vreodată un număr de oligarhi egal cu numărul de oligarhi americani.
Apropos, oligarhii care au fugit din Rusia de teama lui Putin au găsit ample posibilităţi de afaceri în România lui Băsescu, de exemplu domnul Machitski ( http://cronicaromana.com/2012/03/06/dosarul-alro-who-is-mr-machitski/ ) care a cumpărat pe şpagă combinatul ALRO şi a devneit mare prieten cu regimul “de dreapta” al lui Traian Băsescu.

watcher CR spunea...

Michael,

E absurd sa compari Rusia cu Romania. Rusia are industrie spatiala, militara, are cercetare. Rusia si-a platit inainte de termin datoriile la FMI. Noi ne scufundam in datorii, nu avem o strategie de dezvoltare.

Rusia scoate MIG Suhoi sistem de lupta AA S-500 care sunt competitive la nivel mondial, noi inchidem institute de cercetare si deschidem malluri.

La noi singurul slogan care il aud mariti consumul ca sa colectam mai mult TVA ), dar consumul e in mare parte din import.

Marele ganditor economic Patriciu nu a fost in stare sa deschida nici o retea de buticuri. Vantu a declarat ca el nu baga bani in ciment si mortar(face doar inginerii financiare). Tiriac la fiecare emisiune povesteste cum da el de munca la multi oameni de parca le face o favoare.

Vindem resursele minerale, am vandut petrolul. Leadershipul politic romanesc(toate partidele) se imbraca scump si vorbesc pretentios dar dincolo de ambajal este OLIGOFREN. Politicienii romani glumesc din ce in ce mai mult intr-o tara din ce in ce mai trista.

La final iti mai spund doar un singurul lucru.
Respectul nu se cumpara cu cadouri sau favoruri, ci se impune prin ceea ce gandesti si ceea ce faci.
Cei care renunta la independenta economica(vezi datoriile FMI) pentru o minima prosperitate nu le merita pe niciunele.

O zi buna,
Watcher

admin CR spunea...

“Cei care renunta la independenta economica(vezi datoriile FMI) pentru o minima prosperitate nu le merita pe niciunele.”
O formulare excelentă! Mulţumim!

Anonim spunea...

Domnule ambasador, au ajuns foştii noştri diplomaţi într-o situaţie delicată?

Fără diplomaţie, fără relaţii externe consolidate, o ţară nu poate supravieţui, indiferent de cum este această lume în care trăim, mare sau mică. De ce am ajuns noi în acest hal, cine sunt aceşti oameni care îşi permit să şteargă cu „buretele” tot ce-a fost bun, este o întrebare esenţială, iar rezolvarea poate veni doar gândind profund asupra unor chestiuni vitale, asupra existenţei şi viitorului ţării. Noi vom rezista ca naţiune doar dacă ne vom păstra teritoriul şi oamenii cu conştiinţa naţională.

Nu mai avem cu cine dialoga, nu am primit până acum răspunsuri de la nimeni. Am ajuns, dragă domnule, la limita supravieţuirii. Nu se poate aşa ceva, trimitem scrisori şi memorii la preşedinte, la prim-ministru, la ministrul de Externe... Păi ştiţi cum e în Australia? Acolo dacă-i scrii şefului statului, primeşti obligatoriu răspuns sub semnătura lui, în el ai încredere căci de aceea i-ai scris! La noi ai două şanse: să nu ţi se dea niciun răspuns sau să-l primeşti după nu ştiu cât timp de la vreun neica-nimeni. Eu sunt ardelean şi ţin foarte mult la corectitudine şi la seriozitate în muncă. Am ajuns însă la un grad insuportabil de umilinţă. Am fost trataţi ca ultimii oameni de către conducerea ministerului, n-am primit niciun răspuns la solicitările noastre timp de trei ani şi acum batem drumul tribunalelor să ne judecam cu o putere autistă.

Ce înseamnă asta, pierdere de timp, de bani?

Este o chestiune de umilinţă, de stres, de desconsiderare totală, ca şi cum de-abia se-aşteaptă să dispari din societate sau de pe pământul ăsta.

Cum se făcea selecţia ambasadorilor înainte şi cum se face acum?

Avem încă în vigoare un statut al corpului diplomatic, iar acolo sunt stipulate reguli foarte clare cum se fac promovările, însă acum nu se mai respectă nimic. Este suficient să ai o fustă scurtă, să fii o vădană frumuşică şi să pleci ambasador...

Sau să-ţi „cumperi” postul...

Sigur, păi gândiţi-vă - spun o chestiune aşa în treacăt -, până în ’89 în Ministerul de Externe eram, cu totul, 720 de diplomaţi în centrală şi în exterior. Ştiţi câţi sunt acum?

Doar dacă-mi spuneţi dumneavoastră... 2.000?

Peste 3.000! Ce fac aceşti oameni? Unde e diplomaţia românească, unde sunt iniţiativele noastre, unde ne sunt relaţiile economice? Avem aproape 100 de consilieri comerciali plătiţi de guvern, pe lângă fiecare ambasadă sau consulat. Cine i-a numit? Pe ce bază? Ce fac ei acolo? Odată ne asumam răspunderea schimburilor comerciale, acum se ascund toţi după degete şi spun că economia e privată. Lucrurile trebuie aduse pe făgaşul lor normal.

Anonim spunea...

Uitaţi o scrisoare primită recent de la un secretar general din Ministerul de Externe. V-o spun aşa, ca fapt divers apropos de pensiile noastre mizere. L-am întrebat cum e posibil ca MAE să nu ridice un deget pentru rezolvarea problemei pensiilor diplomaţilor. Ştiţi ce mi-a răspuns? „Domnu’ ambasador, de ce nu v-aţi făcut securist ca să primiţi şi dumneavoastră o pensie mai mare?” Eu n-am putut să cred că după 40 de ani de muncă pentru ţara mea îmi aud urechile asemenea lucruri.

Daca aţi fi în postura consilierului de taină al ministrului de Externe, ce sfaturi i-aţi da pentru redresarea noastră în plan diplomatic?

În primul rând i-aş recomanda o analiză clară a posibilităţilor noastre de acţiune şi o radiografiere a oportunităţilor noastre economice pe plan internaţional. Cum vă explicaţi că Asia este absentă din relaţiile noastre? America Latină, Africa, Orientul Mijlociu... Am stat în genunchi în faţa Uniunii Europene. Aud tot timpul aberaţii de genul: „Trebuie să executăm directivele UE!”. Stai, domnule, că participăm la elaborarea lor şi trebuie să le negociem! Să luăm în discuţie doar vizele pentru cei din Basarabia. Este o aberaţie, noi trebuie să ne vedem de interesele noastre. Apoi identificarea oamenilor potriviţi pentru a face acest lucru şi înhămarea la treabă pentru a ne realiza obiectivele. Ar fi o nebunie să schimbi brusc personalul de la Externe. Însă mulţi, foarte mulţi, n-au ce căuta acolo.

Vin oare tinerii din noua generaţie pregătiţi pentru a face faţă muncii în diplomaţie?

Nu, dar pot fi pregătiţi conform prevederilor din statutul Corpului Diplomatic. Trecerile la anumite grade, secretar 2, secretar 3, se fac în mod normal doar în anumite condiţii, după câţiva ani de zile, sunt stagii de pregătire, de dobândire a experienţei. Însă acum diverşi „băieţi şi fete”, pe nu ştiu ce criterii, fiul lui cutare, nepoata lui cutare, ajung ambasadori. Şi mai e o chestiune! Sunt oameni care sunt transferaţi în mod absolut nestatutar şi neprofesional de la un post la altul, fără a mai reveni în ţară.

Suntem pierduţi cu totul sau mai avem vreo şansă?

A, nu... nu! Eu cred în ţara asta şi în poporul ăsta. Mă lupt „la baionetă”, chiar aşa de pe poziţia asta pe care o am. Nimic nu este pierdut, trebuie doar un pic de răbdare şi de iniţiativă.

Aveţi sufletul tânăr...

Altfel nu poţi lucra în diplomaţie. Mi-aduc aminte când eram în Australia şi a venit un ziarist să mă întrebe cum se simte un diplomat român departe de ţară. Şi i-am spus: „Domnul meu, un diplomat român nu poate fi departe de ţara lui. Indiferent unde se află, el trebuie să fie tot timpul cu un picior acasă. Daca nu ştie să simtă, să se exprime româneşte şi să fie informat în permanenţă cu ceea ce se întamplă în ţară, nu poate avea «piciorul în ţară» şi implicit nu poate fi un diplomat adevărat”.

Anonim spunea...

Cel mai periculos membru al Guvernului Ponta

TOM GALLAGHER

Cu 21 de ani în urmă, un istoric de la Universitatea Babeş-Bolyai îmi mărturisea temerile sale legate de consecinţele pe care ascensiunea extremiştilor ruşi cu ocazia primelor alegeri parlamentare postsovietice le-ar putea avea asupra României. În 1991, cu puţine luni înaintea dezmembrării URSS şi a desfiinţării Pactului de la Varşovia, primul preşedinte postdecembrist al României se grăbea să semneze Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie cu marele vecin de la Răsărit.


Deşi gestul lui Ion Iliescu a rămas relativ singular în fostul bloc comunist, am conchis atunci amândoi că impulsul pentru reînscrierea României pe orbita Rusiei va fi venit în mod cert din exterior. Reamintindu-mi de discuţia de atunci cu ocazia osanalelor pe care noul ministru de Externe al României, Andrei Marga, le-a ridicat ţarului Putin şi „competenţei" sale net superioare abilităţilor liderilor occidentali, încep să cred că această concluzie a fost una eronată - pesemne că nici nu e nevoie de stimuli externi.

În pofida creşterii spectaculoase a ponderii Rusiei pe piaţa energetică europeană o dată cu ascensiunea lui Putin, Kremlinul nu a putut masca niciodată faptul că sistemul său de putere a rămas la fel de viciat şi monopolist ca în vremuri sovietice, fiind incapabil să înscrie ţara pe traiectoria dezvoltării moderne. Rusia lui Putin mizează pe augmentarea influenţei Moscovei prin frică şi intimidare, nu prin dinamism şi inovare. Moldova vecină, divizată la propriu şi la figurat, a plătit până acum un preţ enorm pentru amestecul Moscovei în treburile interne ale fostei republici sovietice, iar cecul în alb acordat acum de Marga cezarului de la Kremlin va fi băgat categoric groaza în guvernul de la Chişinău.

Cariera lui Marga seamănă oarecum cu cea a lui Putin. Aidoma acestuia, Marga s-a proiectat mai întâi ca modernizator pentru a urca scara puterii. Spre deosebire de Putin, Andrei Marga are, incontestabil, o serie de realizări solide la activ - nu în ultimul rând în privinţa Universităţii Babeş-Bolyai, transformată într-o modernă şi eficientă instituţie de învăţământ superior. Dar în timp succesul şi puterea i s-au urcat la cap, aşa cum au conchis destui dintre vizitatorii care au păşit în ultimii ani în impunătorul foaier al clădirii Rectoratului UBB. Acolo, decorul consta dintr-o pleiadă de monitoare pe care curgeau imagini cu rectorul ţinând discursuri la varii conferinţe. Într-un final, chiar şi după patru mandate Marga s-a cramponat de scaunul de rector cât a putut, recurgând la tot felul de stratageme pentru a se menţine în fruntea UBB.

Ferm convins de propria-i indispensabilitate, a decis în timp util să graviteze în jurul unor lideri cu aer de potentat. Pe vremuri a fost unul dintre liderii PNŢCD, mai nou este un vajnic susţinător al lui Dan Voiculescu. Iar acum s-ar zice că se pregăteşte să susţină cauza unei Rusii total nereformate în cancelariile europene, preferând să uite inclusiv de cazuri flagrante cum ar fi uciderea brutală a jurnalistei Anei Politkovskaia şi a avocatului Serghei Magnitski.

Anonim spunea...

Ca filozof de prestigiu cu o vastă operă, Andrei Marga dispune de referinţe cât se poate de bune. Dar ajunge o succintă rememorare a dictaturilor interbelice din Europa pentru a realiza că destui intelectuali de anvergură s-au lăsat seduşi, în vremuri relativ recente, de izul puterii, servind fără reţineri cauze cât se poate de nefaste - vezi Giovanni Gentile în Italia lui Mussolini sau Carl Schmitt în Germania lui Hitler, pentru a-i numi doar pe câţiva.

Marga are, neîndoielnic, relaţii foarte bune cu cercurile universitare din Europa. A ajuns cunoscut şi influentelor cercuri ale Vaticanului graţie dezbaterilor pe care le-a organizat pe tema credinţei şi eticii în Europa. Noul ministru de Externe va aduce însă, categoric, servicii mai mari Moscovei decât României cât timp dă de înţeles că Europa trebuie să accepte Rusia aşa cum este, fără a mai insista asupra unor fleacuri gen reforme, democraţie sau drepturile omului. Admiraţia sa faţă de liderul de la Kremlin echivalează, de altfel, cu o jignire adusă - voluntar sau nu - nenumăraţilor ruşi care protestează de mai bine de jumătate de an împotriva regimului Putin. La doar 48 de ore de la ceremonia de învestire a sa în funcţia de preşedinte, Financial Times relata că „protestatarii ruşi, învăţători, studenţi, medici (...), au înfruntat azi, într-o tăcere neînfricată, bastoanele şi gaze lacrimogene ale poliţiei". Atât în Rusia, cât şi în România asemenea cetăţeni sunt cruciali pentru viitorul ţării, astfel că preţuirea pe care Marga i-o poartă unui lider dispus să înăbuşe protestele lor cu maximă duritate relevă că profesorul de odinioară care a sfidat ultranaţionalismul la Cluj a dispărut din păcate de mult.

Cercetător asiduu al filozofilor Habermas şi Marcuse, ambii utopişti ai Stângii, Andrei Marga a fost distins cu Premiul Herder în anul 2005. Laureat al aceluiaşi premiu este, de altfel, şi Eugen Barbu - care în vremuri postdecembriste a ajuns principalul proteguitor al lui Vadim Tudor. Mă tem că, dacă nu renunţă urgent la calea pe care s-a înscris, Marga va aduce prejudicii mult mai mari şi grave intereselor României, reputaţiei şi contribuţiei acesteia la libertatea şi securitatea în Europa decât ar fi reuşit s-o facă vreodată Barbu şi Vadim laolaltă.

Anonim spunea...

politicieni "democrati"
ana ene

Domnule Gallagher stiti cum l-a numit fostul cancelar german Schröder pe Putin? Un "lupenreine demokrat"(un fel de democrat pur), iar de curand si-a reluat laudele la adresa acestuia. Si nimeni nu s-a mai scandalizat, cum o faceti dumneavoastra si altii de zile intregi. Sigur, Putin nu poate fi considerat un democrat dupa pricipiile vestice, dar el a fost ales de popor, care probabil ...




Mult zgomot pentru nimic...
Thor


Ar spune marele Will. Sa spui ca Marga ar da avant politicii expansioniste a Moscovei este exagerat. Marii prieteni ai lui Putin sunt(sau au fost) Berlusconi, Merkel, Obama, Sarkozy. Oamenii astia il tratau ca pe un Tzar si grandoman cum e Putin se considera acum indispensabil la Kremlin. Apoi nationalismul rus e puternic si 80% din rusi doresc ca Rusia sa fie o superputere; dvs. vorbiti de cateva mii de opozanti ai politicii lui Putin, dar rusii in covarsitoarea lor majoritate il sustin. Germania are un parteneriat economic strategic cu Rusia. Noi am fost perdanti in ce priveste politicile energetice europene si suntem codasi din punct de vedere al dezvoltarii. Nu ne baga nimeni in seama, cu atat mai putin pe Marga. Romania nu conteaza in Europa, cam asta e.
In schimb mi-am adus aminte de un om cu adevarat periculos pentru Europa, un prieten si aliat al lui Stalin, care l-a ajutat pe Tatuc sa implementeze "democratia populara" in Estul Europei. E vorba de Sir Winston Churchill. Astia sunt oameni periculosi, cei care TRADEAZA. Candva Anglia si Franta erau aliatele Romaniei. Anglia ne-a abandonat URSS-ului maestre Tom Gallagher. Mai bine vezi-ti de ograda ta englezule.Vezi paiul din ochiul vecinului, dar nu si barna din ochiul tau, analistul lu' peste.

Anonim spunea...

"Habermas şi Marcuse”
ASSERT


Pe domnul TOM GALLAGHER se pare că îl supără mai ales principiul relaţiilor privilegiate cu două puteri BRIC, anume Rusia şi China. Amândouă foarte apropiate ca organizare socială de comunismul „thermidorian” cunoscut mai întâi sub forma N.E.P. (Novaia Ekonomiceskaia Politika). Pe acest principiu doreşte domnul Andrei Marga să pedaleze în politica externă a României, pentru ridicarea economică a ţării. Mărturisesc că este un aspect nou în gândirea domnului Marga, care mă impresionează. Poate că el este chiar omul potrivit să dirijeze cu succes asemenea politică. Ce înseamnă Habermas şi Marcuse ? În primul rând o faimoasă dezbatere filosofică despre tehnologie, apoi înseamnă comunismul neo-marxist al Şcolii de la Frankfurt. Am mai vorbit pe aici despre transcendenţa tehnologică. Specialistul german în filosofia istoriei, Ernst Nolte, propunea acest concept după celebrul zbor cosmic al lui Iuri Gagarin. După moartea lui Stalin, lucrurile în URSS au evoluat extrem de rapid. Destalinizarea şi pregătirea aventurii spaţiale ruseşti forţează pentru cei care gândeau programele în URSS să introducă şi o pregătire ideologică pentru viitorii cosmonauţi. Astfel, texte fundamentale neo-marxiste ale corifeilor Şcolii de la Frankfurt („utopiştii”, cum le spune domnul Tom Gallagher) sunt popularizate pe ruseşte într-o literatură plăcută din categoria Naucino-Fantastika. Iuri Gagarin mărturiseşte că le-a citit. Romanul SF „Nebuloasa din Andromeda” a fost tradus minunat pe româneşte de filosoful Adrian Rogoz. Atunci când ideologii sovietici oficiali s-au „prins”, a urmat un scandal imens. Autorul romanului, eruditul Ivan Efremov, i-a trimis o scrisoare disperată lui Adrian Rogoz, blamându-l pentru traducerea cărţii lui. „Dar a fost tradusă în toate ţările lagărului socialist. De ce ar fi fost atât de periculoasă traducerea pe româneşte ?”, mă întreba candid acest Don Quijote român.

Google
 

Postări populare