Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

10.5.12

Inflaţia şi dublul-şurub al BNR


Help! Eggs! But No Bacon!, originally uploaded by Brent Betz.







La cea de-a patra ediţie a semifinalei emisiunii "Românii au talent” din 27 aprilie a urcat pe scena televiziunii contorsionistul Florin Cârpaci în vârstă de 82 de ani, care a impresionat telespectatorii cu elasticitatea şi mobilitatea sa. Declaraţia recentă a guvernatorului BNR, domnul prof. dr. univ. academician Mugur Isărescu, cu referire la rata inflaţiei pentru anul 2012, pe care o redăm cititorilor în întregime, s-ar fi calificat fără îndoială pentru această emisiune, făcându-i prin cârpăcie domnului Cârpaci concurenţă la disciplina contorsionism: „Anul agricol 2012 va fi bun, nu va bate grindina, nu vor fi tornade la Brăila, chiar şi găinile îşi vor reveni şi vor face ouă, aşa că vom avea ieftiniri în această vară. Dar şi cu aceste ieftiniri rata anuală a inflaţiei va creşte, pentru că o să avem un efect statistic de bază, adică ieftinirile de acum vor fi mai mici decât anul trecut. Îi rog pe analişti şi pe jurnalişti să se uite la rata lunară, care va merge în jos, nu la cea anuală, care va urca". Pe înţelesul tuturor: Domnia Sa încearcă să ne spună că anul acesta în toiul verii preţurile la alimente vor fi mai mici decât în toiul iernii, însă totuşi mai mari decât în vara anului trecut. Jurnaliştii şi analiştii consumatori de legume ar face bine să ţină cont de preţurile sezoniere, şi nu de scumpirea în ansamblu în perioada 2011-2012. Marea ştiinţă constă în conexiunea dintre producţia de ouă a găinilor şi inflaţie; având la bază deducţionismul logic al aviculturii anilor şaizeci al şcolilor de partid din mediul rural, această definiţie, fiind una mai degrabă individuală cu inflexiuni ceapiste, conturează caricatura bizară a contorsionismului în domeniul ştiinţei. Domnia Sa nu a precizat dacă aceste exemplare de Gallus gallus domesticus sunt o riglă de calcul al BNR de uz intern din laboratoare avicole din sediul de pe Lipscani sau dacă sunt un proiect interdisciplinar împreună cu Secţia de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române. Nu aflăm însă mai exact de la ce să-şi revină găinile României şi ce le-a afectat în mod concret sau cum a întocmit prognoza meteo. Un număr excepţional de contorsionism ştiinţific al Domniei Sale l-am urmărit cu prilejul dezbaterii de la Bruxelles a Tratatului Fiscal de anul acesta. În sprijinul politicii Bucureştiului de a adopta necondiţionat acest tratat controversat de mulţi membri ai UE care va avea efecte grave pentru România, guvernatorul BNR face un dublu-şurub fără întoarcere la sens, că „se pot face autostrăzi mai multe în condiţiile unui deficit structural de 0,5%”. Nici complexitatea ezotericii francmasone din templul înţelepciunii nu poate întrece complexitatea şi dialectica acestei afirmaţii. Ţinând cont de faptul că reducerea deficitului structural în România va viza, ca urmare a problemei demografice a ţării, în primul rând prin reforme dure, pensionarii şi bolnavi, am putea identifica o legătură între Kant şi oul de bibilică doar în economisirea de costuri prin reducerea pe cale naturală a pensionarilor şi redirecţionarea mijloacelor în infrastructură.

dublul-şurub

În linie cu contorsionismul acrobatico-politic a trei generaţii stau şi afirmaţiile domnului Adrian Vasilescu, cu şase ani mai tânăr decât Florin Cârpaci. Consilierul guvernatorului BNR consideră că revenirea salariilor la nivelul din 2010 în sectorul public nu va avea efect asupra inflaţiei. A nega efectele inflaţioniste pe urma creşterii salariilor cu 25% la aproximativ o treime din populaţie este o răsucire a ştiinţei pe urma unei contracţii a muşchiului politic demnă de a fi premiată. Pe lângă nenumăratele tumbe la sol, această contorsiune uimitoare ar merita un premiu „Nadia Comăneci" pentru cele mai elastice vertebre în ştiinţa economiei. Contorsionismul politico-economic al acestor afirmaţii bizare este, spre deosebire de disciplina econometriei (combinaţie între economie, matematică şi statistică), continuitatea dialecticii socialismului ştiinţific şi mai puţin un schimb de paradigmă de la socialismul Casei Scânteii la o scânteie a inteligenţei.

Spre deosebire de Nadia Comăneci, în spatele căreia a fluturat drapelul României la diferitele competiţii de acrobaţie, piruetele BNR explică faptul că buzunarele românilor sunt pline chiar dacă ele flutură în vânt.

Radu Golban

Niciun comentariu:

Google
 

Postări populare