Cum de am ajuns aici?
Ca romani, in timpul lui Ceausescu, eram tinuti ca ciupercile, la intuneric si hraniti cu rahat. Discut aici metaforic, desi cei mai multi eram literalmente ca ciupercile. Trebuia in fiecare seara sa dam fuga pe unde scurte sa ni se mai spuna cat de rau o duceam noi si cat de bine o duceau vesticii, cat de neagra era viata noastra si cat de alba era viata lor. Cei de la Europa Libera faceau mai mult de jumate din treaba. Restul era facut de elitele noastre care, ca in toate timpurile, se impuneau prin cat de neputinciosi, intelectual si altfel, eram noi si ce grozavi erau ei.
Una peste alta, in 1989, la schimbarea macazului de catre elitele in uniforma, noi romanii aveam un foarte dezvoltat complex de inferioritate fata de occident, ca deh, ei le aveau pe toate, noi nu aveam nimic, material si spiritual vorbind. Din 1990 incoace, ne-am apucat de occidentalizare, doar-doar ne umpleam si noi de toate. Am tot aplicat formele fara fond, fara a tine seama de ce aveam deja, fara a intelege de ce vestul era unde era. Am infulecat modele si sfaturi, pe faramiturile ce ne veneau cu conditia de a arunca tot ce exista peste bord. Ne astepta, in gandul nostru, doar asa ni se spusese decenii la rand, occidentul indestulat cu bunuri si dreptate.
Antropologii documentasera deja un fenomen similar complexului nostru, acela la intersectia societatii puternic tehnologizate cu o societate pre-industriala, si l-au numit cargo cult, cultul cargoului. De exemplu, dupa ce americanii si japonezii construisera baze militare pe insule din Pacific, localnicii acestor insule au incercat sa extinda afluxul material dupa Pacea din 1945 prin dezvoltarea si practica de ritualuri. Aceste ritualuri imitau comportamentul celor avansati material si tehnic mergandu-se pana la construirea de machete de radiouri si piste improvizate de aterizare pentru avioane.
 |
Ceremonial cross of John Frum cargo cult, Tanna island, New Hebrides (now Vanuatu), 1967
|
Dupa 22 de ani putem spune fara ezitare ca tot ce am facut pentru a ne apropia de occident a fost un lung exercitiu ritualistic, n-avem nici bunastarea materiala, nici decorul institutional democratic ale vestului. Avem doar saracire si practici care mimeaza pe cele ale vestului. Nu suntem decat cel mult nominal in UE, desi viata zilnica e mai degraba aceea a colonizatilor. Romanii au devenit practicantii cultului cargo, bunastarea n-o sa fie.
Ce-i de facut?
Romania a mai trecut in istoria recenta printr-un asemenea moment. Este vorba de injugarea Romaniei la doctrina sovieto-comunista si satisfacerea obiectivelor sovietice in Romania in termeni de resurse naturale si agricultura. Solutia atunci putea fi conceputa numai in termenii socialismului. Era o chestiune de geo-politica pe care fiecare tara din lagarul socialist a rezolvat-o cum a putut.
In Romania s-a intamplat prin lepadarea jugului sovietic de catre o elita patriotica si nationala care a putut defini un interes national. Elita politica romaneasca a urmarit interesul national prin hatisurile politicii mondiale ale celei de-a doua jumatati a secolului XX, cu nimic mai prejoase celor din timpurile noastre. Asta (si numai asta) s-ar putea face si astazi!
Daca un electrician feroviar in persoana lui Dej a reusit sa ne desprinda din inclestarea planificata de catre 'fratii' socialisti, definind interesul national al timpului in termeni de industrializare si in pofida destinului eminamente agricol prevazut de 'fratii' nostri, cu siguranta trebuie ca exista un Dej al timpului nostru care sa porneasca dela definirea interesului national si urmarirea programatica a acestuia, indiferent de ce ne-a fost harazit inca odata. Desigur, conditiile s-au schimabt, jocul se face dupa alte reguli, comesenii sunt si ei schimbati. Doar planurile altora pentru noi au ramas aceleasi, agricultura si resurse naturale. Numai ca pentru a face agricultura in Romania e nevoie de o populatie mai mica, pentru a numai extrage resursele naturale e nevoie de o populatie needucata, confuza si indatorata.
In termeni concreti
Basescu si 'telectualii GDS & ICR nu sunt decat marii oficianti/preoti ai cultului cargo din Romania. Cat timp acestia ne polueaza optiunile nu vom putea defini interesul national. Sa incepem prin a-i ignora.
Desi ramanem atasati occidentului, trebuie sa evaluam experienta ultimilor 22 de ani si sa vedem exact ce ni se potriveste, de ce avem nevoie (resurse, institutiii, ideologii etc.). In alte cuvinte, nu putem continua pe drumul impus de altii, fara sa vedem ce se potriveste stadiului la care suntem, aspiratiilor nationale si capacitatii noastre creative si de munca. In felul acesta se defineste interesul national.
Efectul definirii interesului national este acela de a coordona eforturile celor mai multi intr-o directie constructiva, in care individul si societatea se indreapta catre mai bine. Trebuie ca au fost lupte interne si in PMR-ul lui Dej, insa linia de netrecut era aceea a de-rusificarii si industrializarii Romaniei.
Romania va ajunge mai repede la o asemenea destinatie daca va folosi talentul si experienta romanilor de pretutindeni.
Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste
Ce-i de facut?
Romania a mai trecut in istoria recenta printr-un asemenea moment. Este vorba de injugarea Romaniei la doctrina sovieto-comunista si satisfacerea obiectivelor sovietice in Romania in termeni de resurse naturale si agricultura. Solutia atunci putea fi conceputa numai in termenii socialismului. Era o chestiune de geo-politica pe care fiecare tara din lagarul socialist a rezolvat-o cum a putut.
In Romania s-a intamplat prin lepadarea jugului sovietic de catre o elita patriotica si nationala care a putut defini un interes national. Elita politica romaneasca a urmarit interesul national prin hatisurile politicii mondiale ale celei de-a doua jumatati a secolului XX, cu nimic mai prejoase celor din timpurile noastre. Asta (si numai asta) s-ar putea face si astazi!
Daca un electrician feroviar in persoana lui Dej a reusit sa ne desprinda din inclestarea planificata de catre 'fratii' socialisti, definind interesul national al timpului in termeni de industrializare si in pofida destinului eminamente agricol prevazut de 'fratii' nostri, cu siguranta trebuie ca exista un Dej al timpului nostru care sa porneasca dela definirea interesului national si urmarirea programatica a acestuia, indiferent de ce ne-a fost harazit inca odata. Desigur, conditiile s-au schimabt, jocul se face dupa alte reguli, comesenii sunt si ei schimbati. Doar planurile altora pentru noi au ramas aceleasi, agricultura si resurse naturale. Numai ca pentru a face agricultura in Romania e nevoie de o populatie mai mica, pentru a numai extrage resursele naturale e nevoie de o populatie needucata, confuza si indatorata.
In termeni concreti
Basescu si 'telectualii GDS & ICR nu sunt decat marii oficianti/preoti ai cultului cargo din Romania. Cat timp acestia ne polueaza optiunile nu vom putea defini interesul national. Sa incepem prin a-i ignora.
Desi ramanem atasati occidentului, trebuie sa evaluam experienta ultimilor 22 de ani si sa vedem exact ce ni se potriveste, de ce avem nevoie (resurse, institutiii, ideologii etc.). In alte cuvinte, nu putem continua pe drumul impus de altii, fara sa vedem ce se potriveste stadiului la care suntem, aspiratiilor nationale si capacitatii noastre creative si de munca. In felul acesta se defineste interesul national.
Efectul definirii interesului national este acela de a coordona eforturile celor mai multi intr-o directie constructiva, in care individul si societatea se indreapta catre mai bine. Trebuie ca au fost lupte interne si in PMR-ul lui Dej, insa linia de netrecut era aceea a de-rusificarii si industrializarii Romaniei.
Romania va ajunge mai repede la o asemenea destinatie daca va folosi talentul si experienta romanilor de pretutindeni.
5 comentarii:
Petre Pandrea, deşi om de stânga şi ilegalist, a fost închis de regimul dejist pentru adevăruri mărturisite fără de oprelişte. El dezvoltă o foarte interesantă perspectivă pentru România ca ideal de neutralizare, greu de realizat dar nu imposibil, şi anume „helvetizarea României”.
Motivele
Petre Pandrea prezintă patru motive serioase pentru care România trebuie să se înnoiască pornind din interior:
Importanţa petrolului (şi mai recent a mineralelor, odată ce tehnologia militară a evoluat) în războiul motorizat ne-a pus independenţa în pericol mortal şi ne-a transformat după 1919 în ţară semi-colonială de tipul Mexico, Venezuela, Brazilia, cu aparenţă de neatârnare politică, dar cu influenţe subterane decisive şi cu groaznice apetituri de trusturi capitaliste şi state expansioniste de toate soiurile. Subliniem importanţa acestei idei şi să privim spre fostele puteri petroliere care au vrut independenţă şi care au devenit teritorii sub ocupaţie sau administrare supravegheat-străină precum Irak şi Libia.
Războaiele moderne sunt războaie mondiale, iar ţara noastră este obligată să facă război de două ori (o dată cu cotropitorii năvalnici şi a doua oară cu învingătorii), punându-ne ţara şi sufletul într-o penibilă postură morală. Discreditarea este cel mai mare pericol faţă de etica internaţională tot mai vigilentă în urma atâtor dezamăgiri şi crime.
Substanţa economică şi biologică a poporului român este serios ameninţată de aceste războaie şi răzmeriţe interne (facţiuni politicastre ambiţioase aflate la remorca sau în solda directă şi deseori – indirectă a marilor puteri. Ceea ce vedem prin politicile dezastruoase şi rotaţia cadrelor comuniste pe scena politică a ţării din 1989 încoace este un argument important al acestei realităţi a politicaştrilor ca element de disoluţie statală.
Idealul în politica externă ar fi „helvetizarea României”, iar în politica internă (până la limpezirea situaţiei), „Treuga Dei”, adică armistiţiu între partide şi oamenii politici de toate nuanţele, deoarece România este o permanentă victimă internaţională. Avem prea mulţi boi politici mapamondici pentru o broscuţă de ţărişoară. Când se bat bivolii, mor broaştele în lac.
„Cine a studiat biografiile oamenilor politici din Mexico şi Venezuela, din Argentina, Peru şi Brazilia, cine ştie activitatea colonelului Lawrence în regiunile arabe şi pe adversarii lui Gandhi din India nu se mai miră de ceea ce se petrece în România: ţările cu situaţii obiective similare nasc tipuri similare de politicieni” (Petre Pandrea).
Prin apariţia acestei analize a rezultatelor provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din octombrie 2011, şcoala demografică românească de bună tradiţie, prin prodigiosul ei continuator, avertizează clasa politică şi, deopotrivă, tot ce înseamnă conştiinţă naţională şi voinţă de dăinuire, asupra celui mai mare pericol existenţial : încetarea procesului de reproducere biologică şi socială a poporului român.
Rata mortalităţii generale depăşeşte cu 2,9 % rata natalităţii. Populaţia actuală stabilă a României -19.043.000 - este cea înregistrată în 1965, în conditiile în care atunci se observa o creştere naturală de 115 mii persoane, iar în prezent estimează o scădere naturală de 55 mii persoane (p. 11).
Declinul populaţiei României, de 2.638.000 persoane de la recensământul din 2002, a avut loc în condiţiile în care populaţia lumii sporeşte, iar durata medie a vieţii este în creştere. Populaţia actuală a globului a depăşit 7 miliarde de locuitori şi creşte într-un ritm anual de circa 1,6%. Se nasc în fiecare an 90 de milioane de persoane şi se prevede pentru anul 2030 o populaţie mondială de circa 10 miliarde.
România - sursă a migraţiei externe
Analiza componentelor declinului populaţiei din România arată că 2.214.000 reprezintă migraţia externă negativă, iar 424.000 scăderea naturală (p. 11). Datele privind migraţia externă negativă sunt relative - valoarea cifrelor oscilează între două şi trei milioane în diferite perioade -, ponderea mai mare fiind aceea a migranţilor economici rurali (52%), cei proveniţi din mediul urban reprezentând 48% (p. 18).
Declinul populaţiei României se înscrie în tendinţa europeană. Potrivit politologului francez Roland Hureaux, declinul demografic care ar putea semnifica ieşirea Europei din istorie este consecinţa ideologiei şi a modului de organizare a societăţii industriale, în care munca salariată a devenit principala, dar nu unica diferenţă, care generează o “remarcabilă alienare a conştiinţelor”, capabile să dea uitării virtuţile propovăduite de marile religii universale. Potrivit estimărilor OECD, numărul imigranţilor ar trebui să fie de 5-10 ori mai mare pentru a neutraliza efectele îmbătrânirii populaţiei din Europa. Trebuie însă remarcat că numărul actual al imigranţilor provoacă furtuni politice, xenofobie şi măsuri drastice de limitare a mişcărilor de populaţie.
Iată, aşadar, suficiente motive de reflecţie în legătură cu politicile demografice ale guvernelor şi acţiunile sociale privind familia, natalitatea, concepţia şi contracepţia.
Modificări în structura etnică a populaţiei
Ponderea românilor în totalul populaţiei a scăzut la 88,6% (89,5% în 2002), a maghiarilor la 6,5% (6,6% în 2002);tendinţe de evoluţii negative înregistrează şi celelalte etnii (semnificativ cea turcă), cu excepţia etniei rome (3,3 % din totalul populaţiei), care înregistrează o creştere de la 535 mii în 2002 la 619 mii în 2011 (+ 15,7%, cu creşteri mai accelerate în judeţele Mureş, Argeş, Buzău şi Vrancea – p. 24).
Datele recensamantului privind numărul romilor sunt departe de a concorda cu autoevaluările realizate de organizaţiile acestora. Astfel, la nivelul anului 2005, există estimări care pot indica, pentru prezent, o populaţie romă de cca. un milion:
Populaţia (probabil) autoidentificată ca aparţinând etniei Roma, la nivel naţional, conform Recensământului din 2002 şi estimării PROROMI din 2005
Anul estimării Sursă Valoarea
2002 Recensământ 535.140
2005 PROROMI, varianta minimă 730.174
2005 PROROMI, varianta medie 851.048
2005 PROROMI, varianta maximă 968.275
[ Sursa: Banca Mondială, Bucureşti, Iulie 2005 “Roma Social Mapping. Targeting by a Community Poverty Survey”]
Speranţa noastră de viaţă şi Registrul General al Populaţiei
Faţă de estimările de la 1 iulie 2011, datele recensământului ne reduc orizontul speranţei de viaţă cu un an, de la 70,1 ani la 69,1 ani pentru bărbaţi şi de la 77,5 ani la 76,9 pentru femei.
Analiza profesorului Vasile Gheţău scoate în evidenţă faptul că nu au fost recenzate 234,4 mii de locuinţe, de unde se estimeaza 575.000 persoane nerecenzate, la o medie de două persoane/locuinţă, sau 1 milion la o medie de patru persoane/locuinţă.
În Municipiul Bucureşti, cu o scădere de populaţie de aproape un sfert de milion, rezultă şi cel mai mare grad de neînregistrare, de aproape 8%.
Marja de eroare a datelor recensământului (între 2 şi 7%) ridică serioase semne de întrebare în legătură cu fiabilitatea registrelor de stare civilă, a sistemului de evidenţă a populaţiei şi a rolurilor fiscale, precum şi a altor evidenţe oficiale la care să se raporteze şi în funcţie de care să se interpreteze rezultatele recensământului. Ţările în care recensământul se efectuează după aceleaşi metode şi surse ca în România au rămas puţine, remarcă autorul (p. 39). De ce nu are si România un Registru General al Populaţiei?
România la jumătatea şi la sfârşitul secolului
În varianta fertilităţii constante, estimările autorului ne arată pentru anul 2108 o Românie cu 8 milioane de locuitori. Densitatea populaţiei ar putea scădea de la 80 locuitori pe kilometru pătrat în prezent, la 62 la jumătatea secolului. Tot în 2050, populaţia în vârstă de peste 65 de ani se estimeaza a fi de 4,1 milioane. Numărul populaţiei feminine fertile (15-49 ani) va cunoaşte o scădere drastică, iar populaţia de vârstă şcolară (6-23 ani) se va diminua cu până la 50% faţă de începutul anului 2011.
Dupa cum am spus, pentru un profil agrar, 10 milioane de locuitori ar fi cel mult care pot tolera 'prietenii' nostri Pentru un profil de exploatari ale mineralelor, cel mult 10 clase sunt ce recomanda 'doftorul'.
Oricum, priviti rocada Isar<-->Isarescu. Pe cel din urma au inceput sa-l vorbeasca de rau tocmai stapanii sai pentru a fi urmat ceeea ce i s-a indicat.
Trimiteți un comentariu