Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

31.1.16

Șarada moldavă

Adrian Severin 


Tema a fost abordată și până acum dar fie în cercuri închise fie doar la nivelul unui segment relativ mic al populației.
În primele două mandate ale Președintelui Iliescu, în ciuda unor gesturi romantice precum cel al celebrului „pod de flori” de pe Prut, chestiunea a rămas în afara agendei politice principale, încărcată de preocuparea pentru păstrarea integrității teritoriale a României postbelice și dejucarea planurilor (reale sau bănuite) vizând dezmembrarea acesteia. Cei mai mulți dintre liderii români ai începutului de deceniu 1990 se gândeau că fuga simultană după doi iepuri – păstrarea a ceea ce aveam și recuperarea a ceea ce pierdusem – se poate solda cu ratarea ambilor.
Pe timpul Președintelui Emil Constantinescu, când România făcea eforturi imense pentru intrarea în NATO și UE, poziția oficială a României a fost că „românii din dreapta și din stânga Prutului vor fi iarăși împreună în cadrul aceluiași stat care se va numi Uniunea Europeană”. Poziția a fost menținută și pe durata celui de al treilea mandat al Președintelui Iliescu. Astfel se răspundea avertismentelor occidentale potrivit cărora proiectul „reunificării” ar fi fost incompatibil cu cel al integrării europene și euro-atlantice a României. În acest context aducerea în discuție a subiectului respectiv de către reprezentanții Rusiei era privită ca o provocare căreia fie nu i se răspundea fie era respinsă. (Eu convenisem cu omologul rus, Evgheni Primakov, să o punem pe o agendă cu probleme sensibile rezolvabile pe termen lung, paralelă celei curente. Nu am mai apucat să discutăm acele probleme.)
În fine, Președintele Traian Băsescu, cu legitimația de membru NATO și UE în buzunar, a făcut din reunificare una dintre prioritățile sale. A și declarat-o spunând că aceasta ar trebui să fie noul proiect de țară al României. Fie el o idee bună sau rea, proiectul nu s-a închegat într-o strategie coerentă și nu a fost servit cum se cuvine din cauza lipsei de pricepere a inițiatorului său. Ca să nu mai vorbim că dezbinarea înăuntru și unirea în afară nu sunt două politici care să poată fi asociate.
În spatele discursului de fațadă, în anii 1990 (la debutul cărora URSS încă mai exista și nu se putea vorbi deja de o Moldovă independentă) temeliile unei posibile unificări au fost puse pe terenul educației, al mass media și al convergenței administrative. (Mulți români moldoveni au primit burse de studiu în România, un accent special punându-se pe pregătirea viitorilor lucrători în administrația de stat dar și în instituții nestatale de interes public.) În a doua parte a acestui deceniu și la începutul anilor 2000, s-au croit planuri vizând integrarea economică a celor două state, domeniile prioritare fiind infrastructura de comunicații (căi ferate și telefonie) sau cea energetică. (Implicarea Republicii Moldova ca acționar pe credit românesc la ridicarea unuia dintre gurpurile centralei nucleare de la Cernavodă, este un exemplu). Dacă din primul set de proiecte s-a făcut prea puțin, din cel de al doilea nu s-a făcut aproape nimic. Nu s-au promovat nici măcar politici pentru stimularea și sprijinirea investițiilor private românești în Moldova; în timp ce investițiile rusești se intensificau. Aceasta pentru ca, în a treia fază, după 2004, totul să se rezume la discursul și simbolistica politico-diplomatică; adică, practic la zero. De aici se pleacă acum. De la două state românești aproape de loc integrate. Două state separate de … aceeași limbă.
Dezbaterile ultimelor zile au cel puțin meritul de a pune problema în termeni clari și a împinge spre abordări argumentate. Ele au scos la iveală o contradicție ghicită dar nu chiar formal afirmată în societatea românească: aceea dintre unioniștii entuziaști și antiunioniștii fanatici. Cei dintâi au atât mintea cât și inima calde. Ei văd în unire un act determinant pentru măreția viitoare a destinului național românesc. Cei din urmă le au pe amândouă reci. Pentru ei importante sunt cheltuielile și disconfortul aduse de „unirea a două nevoi”, asociat cu complicațiile aferente administrării unei mari și problematici minorități rusofone, aduse de valul unirii. Este nevoie însă de lideri cu mintea rece și inima caldă.
Dilema este înșelătoare; iar asta pentru că este analizată prea târziu. Acum nu prea mai contează inițiativele românești. România va fi obligată să reacționeze față de ceea ce se petrece în afara controlului ei.
Să începem cu Republica Moldova însăși. În privința acesteia, ca de obicei, Occidentul a greșit atunci când i-a împărțit pe liderii moldavi în pro-europeni și pro-ruși. Greșeala este omenească; perseverarea în greșeală este diabolică. În realitate, elita post-sovietică a Republicii Moldova este formată din clanuri oligarhice corupte cu interese în UE și clanuri oligarhice corupte cu interese în Federația rusă. Nici unul dintre acestea nu este interesat în binele Moldovei; oricum un bine greu de definit în lipsa unei identități culturale și geo-politice clare a acestui spațiu. Pentru toți Moldova este doar un vehicul folositor spre a-i transporta la ținta dorită de fiecare grup de interese.
Deși de multă vreme acest lucru era clar sau ar fi trebuit să fie clar, nimeni în UE – inclusiv în România – nu a spus adevărul. S-a ajuns până acolo încât, pe fondul eșecului politicii de vecinătate estică a UE, Republica Moldova să fie prezentată ca fiind campionul integrării europene printre membrii Parteneriatului estic. Birocrația bruxelleză avea nevoie de un exemplu de elev recuperat și l-a găsit la Chișinău; după cum avea nevoie de codașul clasei, pe care l-a plasat la București. Rusia a folosit subtil dogma occidentală a luptei împotriva corupției spre a spulbera aparențele grijuliu întreținute cu privire la situația Moldovei transprutene și a arăta lumii că „regele moldav este gol”.
Pentru cetățenii moldoveni – ca și pentru cei români – corupția este sursa nedreptății sociale. Exacerbarea acestei nedreptăți a fost posibilă – cred ei, după ce „industria anticorupției” le-a spălat creierele – din cauza libertății. A libertății interne, numită democratică, și a celei externe, numită națională. Prin urmare, reabilitarea dreptății sociale, care a devenit prioritară, justifică abandonarea libertății. Pe plan intern, asta înseamnă dictatură; pe plan extern, dominație străină, adică renunțarea la suveranitate.
Orice alegeri libere vor conduce spre acest rezultat. Occidentul euro-atlantic (și în primul rând România) nu îl dorește întrucât asta ar însemna aducera Rusiei la granițele sale. Nici Rusia nu îl dorește pentru că aceasta ar avea drept consecință preluarea răspunderii pentru administrarea viesparului moldav, ceea ce îi aduce numai dureri de cap.
Moldova, observa geopolitologul american George Friedman, în epoca modernă a aparținut totdeauna cuiva. O vreme a aparținut României, o alta URSS. URSS a dispărut; România mai există. Eșecul statului moldav autodeterminat în 1991, demonstrează neviabilitatea lui. În aceste condiții pentru moldoveni – deopotrivă românofili sau rusofili, românofobi sau rusofobi, unioniști sau antiunioniști – unirea cu România apare a fi unica soluție de salvare. Nimeni altcineva nu poate fi obligat să îi ia în grijă pentru a le rezolva problemele existențiale. Cu fiecare zi care trece această percepție va deveni tot mai apăsătoare. După cum inspirat spunea domnul Dan Dungaciu, „România este tot ce îi mai rămâne Moldovei după ce i s-a luat totul.” Or, acum i s-a luat sau a pierdut totul.
În același timp, avansul Rusiei către Marea Neagră atât prin anexarea de jure a Crimeii cât și prin anexarea de facto a Abhaziei, cumulat cu adâncirea haosului în Ucraiana și cronicizarea crizei hinterlandului transnistrean al Odesei, impune Occidentului „anexarea” compensatorie a Moldovei, ca parte a unei noi arhitecturi de securitate esteuropene. Către asta împing și mișcările anticoloniale din statele Grupului de la Vișegrad. Pentru Occident (în special SUA) este urgentă consolidarea unui spațiu la est de est, respectiv inventarea unui alt Vișegrad la est de Vișegrad. Aceasta nu poate fi decât o uniune româno-moldavă. Occidentul nu își poate apropria Republica Moldova decât prin România; cel mai probabil, aruncând din nacelă în acest scop balastul transnistrean.
O Moldovă „staliniană” – adică una care ar include și Transnistria – ar fi greu de cedat de către Rusia și imposibil de digerat de România. În discuție rămâne deci Moldova „ștefaniană” sau ceea ce a mai rămas din ea. La o primă strigare Bugeacul ar rămâne în afara acestui aranjament dar tocmai el prezintă o importnață strategică esențială pentru Europa întrucât apără gurile Dunării. De aceea, un schimb teritorial al Transnistriei cu sudul Basarabiei istorice va face obiectul unei tranzacții geo-strategice ruso-euro-atlantice sau ruso-americane. Războiul propriu-zis este exclus întrucât nici un american sau vest-european nu este gata să moară pentru Ucraina iar, pe de altă parte, Rusia este mult mai utilă ca partener în lupta cu islamul politic sau ca putere de echilibrare a altor actori regionali și globali, decât ca inamic „legitim”.
Cum va reacționa Bucureștiul atunci când o mișcare unionistă la Chișinău, de astă dată susținută și propulsată în tandem de Rusia și de SUA (cu sau fără contribuția UE), va cere explicit unirea? Cine va putea spune „nu” la București? Iar de se va spune „da”, cine va ști și va putea gestiona consecințele acestei decizii? Nu mai puțin forma în care va avea loc o asemenea unire va fi un subiect extrem de delicat. Dacă se va opta pentru un stat unitar, costul economic și cel legat de integrarea minorităților naționale vor fi gigantice spre insuportabil. Dacă se va opta pentru o formulă federală, aceasta va pune în discuție așezarea constituțională a întregii Românii. Fi-va oare formula confederală, cel puțin pentru o perioadă de tranziție, o soluție teoretic optimă și în același timp fezabilă? Iată ceea ce trebuie să discutăm la București. Nu dacă ci cum.
Geaba îi ceartă politicienii români pe cei moldavi și le cer să facă reforme înainte de a primi ajutor. Clasa politică moldavă nu este capabilă și în poziția de a face reforme iar în lipsa ajutorului extern Moldova se va prăbuși cu totul în brațele românești ale unui Occident deopotrivă impotent și egoist. Singura reformă pe care liderii de la Chișinău sunt capabili să o facă și care poate da un minim de rezultate este unirea cu România. Pe aceasta o vor face dacă li se va plăti „comisionul” adecvat.
Iată termenii discuției și miza analizei. Bucureștiul trebuie să treacă imediat la negocierea condițiilor politice și financiare ale eventualei uniri, cu guvernele de la Moscova, Washington, Berlin, Paris, Roma și Londra. Trebuie să o facă, așa cum am mai spus, cu mintea rece și inima caldă. Precum și cu smerenia impusă de o turnură mai mult sau mai puțin așteptată a istoriei, care îi deschide perspectiva revenirii în familia jucătorilor strategici, precum și pe aceea a unui destin național readus sub semnul măreției.


Comments
Nacu Mihael Laurentiu Domnule Severin, chiar credeti ca avem politicieni capabili sa gestioneze un proiect de asemenea anvergura, care sa aiba minte si inima romaneasca?

Adrian Severin Avem. Mulți sunt la DNA. Cei care au rămas nu au anvergura necesară. De aceea au fost și lăsați să rămână. Vremurile își creează însă personalitățile de care au nevoie. Să sperăm că așa va fi și de această dată.
Nacu Mihael Laurentiu Domnu' Adrian Severin, va faceti ca nu stiti ce spuma scoate revolutia la suprafata...

George Halarescu Aspirația că România are capacitatea de a se uni cu R M este una optimist naivă. Avem mai multe lucruri care ne separă decât care să ne unească, circumstanțele internaționale sunt total nefavorabile. UE stă pe un butoi de pulbere, unirea R M cu România a fi un fitil aprins. Noi să negociem integrarea ? eu cred că este o glumă. Noi nu am avut puterea să le dăm un împrumut, trebuie să cerem permisiunea FMI sau cine mai știe a cui, integrarea economică este o utopie pentru că noi nu avem puterea să facem o autostradă în estul țării noastre. Gazoductul este un proiect sistat deși circumstanțe favorabile au existat să fim furnizori de gaze. Cât privește formula federală pentru România cred că s-ar alimenta tendințe separatiste și ne-am complica situația. Încă nu avem forța economică și nici cea politică și diplomatică să facem ceva.

Adrian Severin Dle Halarescu, nu schimbati ipoteza! Sa zicem ca sunteti prim ministrul Romaniei si vi se comunica faptul ca Rep Moldova este in faliment iar guvernul sau va cere unirea cu Romania, act sustinut prin manifestatii populare. SUA si UE, in intelegere cu Rusia, va cer sa acceptati propunerea. Ce faceti?

Mikael Tincu Credeti ca ne intreaba cineva?

George Halarescu Dle Adrian Severin admitem această ipoteză. Ar fi o naivitate să cred că pot să răspund, dar am să încerc. În aceste circumstanțe favorabile cred că primul lucru care trebuie făcut sunt: găsirea unei soluții pentru evitarea falimentului și garanții internaționale. Concomitent vor trebui organizate referendumuri în ambele țări pentru a se vedea dacă se dorește cu adevărat unirea, fără suport popular ... . Unirea ar trebui să se facă în baza unei foi de parcurs în care să fie clarificate problemele cu vecinii , legislația republicii Moldova și reorganizarea administrativ teritorială. Modificarea Constituției noastre ar trebui să prevadă doar faptul că a avut loc actul unirii și că aceasta este garantat. Foaia de parcurs trebuie să fie una clară, sprijinită și negociată cu UE. RM unită cu România este parte a UE, iar pentru această situație specială trebuie alocate fonduri speciale. Vor trebui organizate alegeri locale, iar autoritățile nou integrate vor avea nevoie suport și logistică de la București. Toate acestea vor trebui completate de un proces de investiții în infrastructură pentru a conecta regiunea și județele nou alipite la restul țării. În cadrul foii de parcurs vor trebui avute în vedere perioadele de trecere la valuta românească, schimbarea documentelor alocarea bugetelor, consolidarea granițelor de est, etc. Mă gândesc că problema Transnistriei este clarificată fie este parte a României, fie este vecină și i se recunoaște statutul. În acest caz am avea Rusia „vecină”. Răspunsul meu este unul spontan și nefundamentat, dar ce este interesant e următorul aspect : dacă această situație ar deveni reală noi nu cred că am ști cum să acționam organizat, să avem o strategie. Este adevărat că eu nu sunt premier, dar trebuie să recunosc că nu m-am gândit la unire, ci la faptul că circumstanțele actuale o face imposibilă iar adoptarea acestui deziderat bazat pe nostalgii și sentimentalisme este păguboasă în relația cu toți partenerii implict cu Rusia. PS. Promit că am să reflectez și la această perspectivă.
Adrian Severin George Halarescu ați și calificat circumstanțele ca fiind "favorabile". Favorabile cui? Unirii? Desigur. Dar ideea unirii nu vi se pare favorabilă României. Vedeți, despre aceste lucruri trebuie vorbit. Și mai ales Guvernul trebuie să se gândească la toate problemele menționate de dvs (și la altele), să le dea răspuns și să negocieze soluțiile. De aceea am scris ceea ce am scris. Ce dorim noi contează mai puțin. Ne vom confrunta cu o anumită situație și trebuie să ne pregătim spre a-i face față. Ea ne va pune în fața a nenumărate dificultăți. Cu înțelepciune vom putea transforma această sfidare într-o mare șansă. Sper ca discuția noastră să fie urmărită și să încurajeze factorii de decizie să se pună pe treabă.
Adrian Severin Mikael Tincu, dacă nu ne întreabă nimeni, trebuie să ne băgăm noi în vorbă. La mijloc este destinul nostru.
Veronica Dyv Ce-i in Moldova asta... fetele in Uniune....baietii in Rusia.
Serban Paunescu Ar trebui un referendum ca sa se afle si parerea populatiei din ambele tari.

Cap Compas Bine zis...bine scris...SARADA MOLDAVA!De la podurile de flori si micul trafic de frontiera la aspiratii mai substantiale.Din pacate Moldova trebuie mai intai sa se uneasca cu ea insasi sau sa se resemneze in fatalitatea ciuntirii teritoriale.O suprafata cat Dobrogea este ucraineana iar Transnistria nu a fost dincolo de NIstru niciodata a Moldovei a Basarabiei sau a Romaniei.Un Occident care nu este in stare sa gestioneze 1 milion de guri de hranit ale refugiatilor nu are acum grija noastra.Iar pentru multi dintre politicienii din Romania din pacate Moldova ramane doar o masa de manevra...cateva voturi in plus in campania electorala.Titi Dinca

Mikael Tincu De retinut 'Pentru cetățenii moldoveni – ca și pentru cei români – corupția este sursa nedreptății sociale. Exacerbarea acestei nedreptăți a fost posibilă – cred ei, după ce „industria anticorupției” le-a spălat creierele – din cauza libertății. A libertății interne, numită democratică, și a celei externe, numită națională. Prin urmare, reabilitarea dreptății sociale, care a devenit prioritară, justifică abandonarea libertății. Pe plan intern, asta înseamnă dictatură; pe plan extern, dominație străină, adică renunțarea la suveranitate.

George Valeriu Henciu Niciodată vreo dictatură nu a echilibrat societatea.

George Valeriu Henciu Iar corporațiile care defapt sunt cele care conduc ele fiind adevăratul "dictator" te fură legal. Din punct de vedre legal ele nu sunt corupte. Moral da. Și în primul rând să mai vorbim și de corupători nu numai de corupți. M-am plictisit de atâta corupție doar cu corupți și fără corupători. Corupătorii își vad bine merci de miliardele furate.



Daniel Constantin Foarte bun.. complet. As spune insa ca pentru a respecta total democratia si principiile ei, inainte de orice demers politic e nevoie de un referendum.. atat la noi cat si la ei. Macar de dragul democratiei sa respectam asta. Apoi as mai spune ca triada fortelor care au interese intr un fel sau altul in acea zona, SUA, Rusia si Uniunea Europeana, sa faca o treaba, cum se facea pe la 1900: o declaratie in scris prin care recunosc o eventuala unire, nu se vor amesteca in politica interna nici inainte si nici dupa unire, si ca niste eventuale granite vor fi respectate. Parca retraim sfarsitul primului razboi mondial.. cand in genunchi, rugam marile puteri sa nu ne bata prea tare. Raman la ideea mea... a existat un moment cand unirea era posibila.. avea sanse. Si ar fi fost o unire reala.. 1990. Ambele romanii ar fi avut un start comun.. pentru ca azi din pacate rep moldova e in urma cu vreo 20 de ani. O tara ca romania, sa trebuiasca sa aibe grija si de fratele mai mic, putin handicapat.. Si o romanie care va lua palme pentru orice se va intampla in zona rep moldova... si un alt MCV, si alte conditii pentru securizarea granitelor.. pfff.. nici nu vreau sa mi imaginez.

Henrieta Szabo pentru a performa intr-o problema atat de complexa, grava dar si delicata,Romania ar avea nevoie de oameni de stat , capabili sa faca diferenta pe masura realizarii unui deziderat maret ce vizeaza destinul national ,cat si perspectiva revenirii în familia jucătorilor strategici. Elita politica romaneasca a fost redusa la tacere sau plimbata pe culoarele tribunalului , astfel ca o strategie politica pentru un domeniu atat de important si sensibil care ar trebui sa fie facuta cu inteligenta si gandita cu " mintea rece si inima calda " nu prea pare sa fie la indemana actualei clase politice cufundata intr-o crasa mediocritata si aservita strainatatii

Niciun comentariu:

Google
 

Postări populare